Categorii: Auto, Editorial

Episodul final – Suntem ceea ce facem!

Ştefan este student în anul terminal la teologie. În primii ani s-a descurcat de minune şi era văzut ca un băiat cu sufletul curat, cuminte şi deştept. Ca fapt divers, părinţii lui Ştefan au cheltuit cam tot ce puseseră deoparte ca el să nu ducă lipsă de nimic. Departe de voința lui și mai degrabă împins de subconștient din cauza prietenilor puțini, Ștefan s-a anturat unui grup care părea ”matur” la început, dar care, cu timpul s-a transformat într-un cerc al băutorilor anonimi. Timid din fire, Ștefan n-a pus gura pe sticlă, dar asta până când tot ce-a strâns în el trebuia să iasă afară. Alcoolul a devenit adăpostul din frunze de palmier. Era luni dimineață…

Bogdan este un corporatist get-beget. Programator de succes și care acum conduce un proiect important în cadrul firmei pe care o slugărește vreo 12 ore pe zi. Deja aplicația la care a lucrat a fost descărcată de sute de mii de oameni cu telefon inteligent. În ciuda succesului, stresul e tot mai mare la muncă și se auto-depășește. Doarme puțin și este continuu presat de gulerele albe care pun dead-line-uri imposibile și pentru care muncește săptămâni legate. Cu părinții vorbește rar, iar de prietenă tocmai ce s-a despărțit. A zis ”da” carierei, nu la starea civilă. Era luni dimineață…

Melania abia ce şi-a dat jos ”mămăligile” de începător de pe parbriz şi lunetă. Crede ea că a acumulat suficientă experienţă la volan, în plimbările zilnice din Bucureşti. Mereu pe fugă, coafura şi machiajul sunt rezolvate la primele două intersecţii de casă. Şi-a dat seama că dacă dă prioritate este luată ”de proastă”. Puţin a lipsit ca stilul ei de condus să se transforme din pacifist în ofensiv cu tentă de agresiv. Astfel reuşeşte să ajungă la muncă de două ori mai repede ca înainte. Stresul trece după două țigări și o cafea… S-a lepădat şi de semnalizatoare, iar benzile sunt schimbate din impuls, precum rujurile. Nici măcar nu se mai uită în oglinzi. Dacă nu te uiți acolo, înseamnă că nu e nimeni interesant. Era luni dimineaţă…

cam 7 și jumătate. Toți știu că în jumătate de oră traficul se strică pentru toată ziua așa că trag tare. Pe bulevarde se aude șuieratul de anvelope ca pe autostradă. Unda verde încă ține prin centru la viteze de peste 60-70 kmh. În acest moment se întâlnesc cei trei, întâmplător, într-o intersecție, deși n-au nici măcar un prieten comun. Ștefan se întorcea de la încă o beție, Bogdan gonea cu mașină către serviciu ca să recupereze întârzierea zilnică, iar Melania făcea slalom printre dobitocii care îi stăteau în cale în timp ce își verifica mail-ul.

Ștefan face primul pas pe trecerea de pietoni, pe roşu, Bogdan gonea cu 70 în paralel cu Melania, care taie calea programatorului. Evident el era atent la altceva şi reacţionează târziu, abia după ce îi ”șterge” Melaniei bara. Trage de volan stânga, spre Bogdan, în timp ce maşina Melaniei derapează spre trotuarul din dreapta. Teologul este aruncat în aer câțiva metri și cade cu capul de asfalt. Bogdan dă airbagul la o parte, se uită prin trapă și amuțește nefiresc de durere, de panică, suferință…. Scenele din ”Final Destination” păreau dure până azi.

Melania se uită la sângele care e împroşcat pe tot parbrizul. Nu este al ei.

Ștefan rămâne paralizat, o legumă gânditoare, în sevraj după alcool. Bogdan n-a mai ieșit din casă de câteva luni unde se pedepsește într-un miros greu de jeg. A rămas singur, la job a renunțat și de multe ori i-a fulgerat prin minte să își pună capăt zilelor. L-a scăpat un un unchi de închisoare dar ratele neplătite îl vor scoate curând în stradă. Melania zace de mai bine de jumătate de an într-un azil de nebuni.

Povestea ți se pare o abureală moralizatoare? Mai gândește-te o dată. La 2.500 de morți pe an în România, fiecare poveste e un film grotesc cu scenariu de căcat.

Dacă Ștefan n-ar fi băut cu o seară înainte sau ar fi chemat măcar un taxi…
Dacă Bogdan ar fi lăsat gândurile acasă…
Dacă Melania ar fi plecat cu 10 minute mai devreme de acasă…
Dacă din poveste scoți unul dintre cele trei personaje, nimic nu s-ar fi întâmplat.

Nu trebuie să recunoști deschis. Fă-ți singur psihanaliza și admite. De multe ori se întâmplă să treci prin intersecții cu viteză prea mare, fără să te fi uitat măcar la culoarea semaforului. În drum spre serviciu ești ca un robot, nici nu știi când ai parcurs așa de repede jumătate din traseu. Din 5 șoferi la semafor, 4 sunt frustrați, grăbiţi. Pietonii se afundă în muzica din căşti, băutură sau gânduri. Dă semnal, uită-te în oglinzi, întoarce capul. Dacă ţi-e mai uşor ia metroul. E mai ieftin şi mai sigur.

Fii responsabil indiferent că o iei pe trotuar sau asfalt.

scris pentru ProMotor.ro