Cât de lung poate fi ecranul telefonului tău? Ei bine, dacă ai pus ochii pe un Motorola One Vision, foarte lung. Am văzut la începutul anului de la Sony câteva modele cu ecran 21:9 și se pare că și Motorola a considera o idee bună acest format. Apropo, câte filme ai văzut în ultima vreme în format Cinemascope? Adică acel 21:9, cu acele bare negre în partea de sus și de jos a ecranului? Gândește-te bine, pentru că eu nici la cinema nu am mai văzut de ceva vreme așa ceva. Și chiar merg la cinema din ce în ce mai des. Asta pentru că nu pot să dau prea tare boxele acasă când mă uit la film. Chiar îmi place unde stau, nu vreau să mă evacueze.
Acum că am terminat, pe moment, cu impresiile mele despre ecrane lungi, hai să vedem dacă Motorola One Vision chiar merită cei aproap 1600 de lei cât va fi în magazine, la liber. La nivel de hardware nu strălucește, dar impresionează. Prin capacitatea de stocare și cam atât. Are doar 4 GB RAM, dar pentru Android One se pare că nu e nevoie de mai mult. Deși ne-am fi dorit. La stocare însă m-a dezamăgit puțin, nu mai are cele două slot-uri de SIM separate de cel de microSD. Dacă mai vrei memorie, renunți la un SIM. Loc era la interior, suficient.