Salut și bine te-am regăsit la un nou episod de asigurări-luni, publicat în fiecare marți la prima oră a cinei. Astăzi vin cu un pont bun despre cum să-ți iei CASCO ieftin pentru mașina ta la care ții probabil enorm, că de-asta ne urmărești. Bonus, încă o poveste cu un accident stupid din cariera mea de șofer. Poveste adevărată dar total fortuită. Atenție, fortuit nu înseamnă nici forțat și nici norocos ci total întâmplător. Fortuit = Întâmplător.
Așadar, nu e un clickbait aici, chiar poți să plătești cu până la 35% mai puțin pe polița dacă montezi un aparat mititel pe autoturism. Condiții? Ai nevoie de mașină, în primul rând. Și de o asisgurare CASCO de la Groupama. Pentru clauza autocontrol primești un aparat pe care-l montezi într-un service autorizat de Groupama, pe cheltuiala lor.
Care-i pontul? Acest aparat de telemetrie plini cu senzori, înregistrează informații despre zonele și drumurile pe care circuli, durata medie și numărul de călătorii, orele când pleci la drum dar și stilul de condus. Toate aceste informații sunt adăugate într-o formula specială care formează grila de discount. Sunt trei tipuri de categorii: Șofer Prudent, De îmbunătățit și Războinic. Prima aduce 40% reducere, a doua 20% și a treia, evident, nimic.
Poți verfica oricând ratingul pe aplicația de pe telefonul mobil sau online. Nu o să plătești niciodată mai mult decât e nevoie pentru CASCO, iar datele sunt importante pentru Groupama doar pentru stabilirea valorii de discount. Și, dacă nu ești un șofer prudent, stai liniștit, polița nu se va scumpi. Și nici nu plătești în plus pentru montarea dispozitivului.
Probabil m-ar fi ajutat acest dispozitiv în perioada cea mai plină de adrenalină a carierei mele de șofer. Nu mă refer la etapa M5 V10 ci la Honda Civic Type R. Prin 2008 alergam prin oraș după femeia vieții mele care stătea în Drumul Taberei. Nici atunci nu era metrou între Iancului și parcul Moghioroș iar eu eram puțin… disperat. La fel era și mașina. Incredibilă pe uscat, pericol public pe ploaie. Graba mi-a fost pedepsită pe la Uniri când rulam cu viteza excesivă de 40 de km pe oră. Abia plecat în trombă de la un semafor, am acvaplanat la o frână și am luat în plin o bordură care a spart roțile față și ce a mai găsit pe dedesubt. Daună, 6000 de euro. V-am spus că e o poveste stupidă? Trebuie să îi mulțumesc și de această dată lui Edi, băiatul cu platforma din episodul anterior, care a venit și a luat Honda să o lase la service. Eu m-am urcat în taxi și mi-am continuat drumul spre garsoniera Lorenei. Nimic nu mă putea opri.
De fapt toate accidentele mele s-au întâmplat numai la viteze mici și foarte mici. Era pe undeva o statistică despre cum majoritatea accidentele se întâmplă aproape de casă. Cât de adevărată este, poate aflăm din poveștile voastre la comentarii. Hai, curaj, că puteți.
Până la urmă nu trebuie să faci nimic deosebit pentru CASCO mai ieftin. Ci doar să respecți limitele legale de viteză, să pleci mai devreme cu 10 minute de-acasă și să conduci relaxat. Să nu uit, CASCO telematic este disponibil și pentru flotele de mici dimensiuni prin cauza Fleet Control tot de la Groupama.
Acestea au fost informațiile de astăzi și sper că ai rămas cu ceva util. Noi ne revedem data viitoare. Numai bine!
E cu franșiză?
Ziua bună !
Multumesc pentru informație…evident utilă .
Tot din Pet Shop Hunedoara România în pauza…..dintre doi clienți !
Cu mult respect Viorel S.
Cu drag.
NU NU NU !!! de 3 ori NU !!!
NU imi voi pune niciodata asa ceva pe masina.
mizeria asta de tracker e doar un motiv ca sa iti mareasca asigurarea din orice motiv: ca conduci prea repede, ca conduci prea incet, ca conduci prea mult in oras sau prea multi km/an, ca ai avut cateva franari prea puternice si in mod sigur esti un sofer agresiv (chiar daca ai franat sa nu intri in altul care a iesit ca boul fara sa se asigure)
Aparatul acela sta montat pe masina toata perioada cat timp ai Casco de la Groupama?
Adica in acest timp ai sa fii monitorizat de catre cei de la Groupama?
Da și da. Nu e atât de rău precum pare, depinde dacă ești un șofer calm sau unul căruia îi place pedala de accelerație și implicit cea de frână