#casabuhnici – Răcirea prin panouri radiante, de ce și cum

Mulți dintre voi m-au întrebat cum răcim casa. Ce fel de aparate de aer condiționat folosim, mai ales că am testat două modele destul de recent. Soluția aleasă de mine este diferită și nu implică nici un aparat ce ar strica estetic interiorul sau exteriorul casei. Voi răci camerele cu panouri radiante montate pe pereți și pe tavan.De ce? În primul rând pentru că vom folosi și încălzire în pardoseală.

Îți voi da mai jos câteva motive pentru care consider că soluția aleasă este potrivită pentru #casabuhnici, este cea mai eficientă, ecologică și confortabilă. Asta mi-am dorit în primul rând, confort, iar pentru asta Ovidiu Țifui și echipa lui au făcut o treabă foarte migăloasă cu materialele de la Romstal. Dacă nu ai aproape o oră la dispoziție pentru video-ul de mai jos te invit să citești și textul. Apropo, este soluția cea mai prietenoasă pentru că dislocă cel mai puțin aer în cameră, în comparație cu un aparat de aer condiționat.

Ce sunt panourile radiante?

Ca să înțelegi însă de ce sunt mai bune, îți spun întâi de care sunt și cum funcționează. Există două tipuri de sisteme radiante de răcire in pereti si tavan, în sistem umed și uscat. Primul, cel în sistem umed este similar încălzirii prin pardoseală iar denumirea vine de la modul de instalare. Adică iei același tip de tubulatură, îl montezi pe perete și apoi aplici tencuiala peste el.

Eu am folosit sistemul uscat care este format din panouri de 4 cm grosime cu izolație termică de 2.7 cm pe spate, în care sunt făcute deja din fabrică traseele de tubulatură. Se folosesc tuburi capilare cu un diametru mic, de 6 mm care sunt acoperite cu gips armat pentru o rezistență mecanică superioară. Motivul pentru care tuburile sunt atât de subțiri este ca să permită răcirea rapidă a acestora. Panourile fac parte dintr-un sistem uscat integrat RDZ-Caleffi de la Romstal, tubulatura are garanție de 10 ani iar viața medie a unui astfel de sistem este de 30 de ani. Sigur, dacă este întreținut corect și verificat cum trebuie la anumite perioade de timp poate rezista și mai mult.

Apa rece care circulă prin panouri provine de la pompa de căldură, energie venită din sol, gratuit. Vă explic mai pe îndelete în articolele următoare în care prezentăm și pompa de căldură.

Avantajele unui sistem de răcire cu panouri radiante

Primul avantaj este eficiența, desigur. Apa care circulă prin tubulatură va avea undeva între 17 și 19 grade Celsius. Nu mai puțin de 16 grade pentru a nu se crea condens. Umiditatea relativă a încăperii va fi păstrată la aproximativ 60%, nivelul optim pentru confort, și cu ajutorul instalaței de ventilație instalată tot în pereți.

Confortul. Spre deosebire de aerul condiționat nu există un flux de aer la 7 grade ce răcește doar aerul de la interior. Cel puțin în bârlog am panouri pe doi pereți și pe tavan. Odată setate la 17 grade de exemplu, vor răci camera uniform în cel mai scurt timp posibil și vor menține acea temperatură fără un efort prea mare.

Nu are depunderi de calcar dacă vă gândeați la acest lucru. Instalația se umple cu apă demineralizată și va fi un circuit închis pe toată durata funcționării.

Panourile sunt ușoare și se montează rapid direct pe profilul de gips-carton. Nici nu am mai folosit plăci de gips-carton cel puțin în bârlog.

Dezvantaje

Ar fi unul singur. Nu poți să dai găuri în pereți. Eu am încercat să gândesc din timp amplasarea fiecărui element de pe pereții din #casabuhnici ca să nu fie nevoie de asta. Chiar și așa, panourile au colorate pe exterior traseele pentru tubulatura de la interior și poți să îți faci de cap pe lângă acele marcaje. Nu prea mult că îi slăbești rezistența.

Mai jos aveți fotografii de la montarea panourilor radiante atât pe pereții din bârlog cât și pe cei din dormitor și pe tavanul sufrageriei. Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Ultimele articole

Articole recomandate

19 Comments

  1. Buna seara,
    Stiam de vointa de a-ti contrui o casa cat mai eficienta, din clipurile aparute pe youtube aleatoriu in feed-ul de informatii oferit de youtube de-a lungul timpului.
    Un aspect important este proiectul pt racire incalzire, precum stim cu totii si stiam de pompa de caldura si de stalpi de gheata de prin facultate adica de prin 2004. stiu ca este si o manastire in RO despre care s-a facut o stire cu sistemul ei de incalzire pe poma de caldura.
    Dar, este bine ca ai facut mai multa publicitate, pt ca multi sunt inca inradacinati in sistemele conventionale. masa lemnoasa, gaz , electric.
    Si din puntul meu de vedere se preteaza cel mai bine sistemul pompa de caldura pentru case
    …. totusi:
    panourile radiante electrice parca le-as recomanda la apartamente ?! si nu pompa apa-aer/stalpi de gheata. chiar daca au consum cred ca e mai mic fata de cele pompa aer-apa si apoi sunt radiatiile benefice create de panou asupra organismului uman.
    tu ce parere ai ?
    Multumesc anticipat.

  2. Felicitari pentru o treaba asa de buna si de calitate.
    Revin cu o intrebare: Care este rezistenza impotriva tornadelor, taifunuri, uragane si a ciclonilor tropicali?
    Intrebarea este pertinenta din moment ce ma intereseaza pentru zona din Atlantic zona din Caraibe.
    Ati putea construi o casa sa reziste spre exemplu la Uraganul Maria de categoria 5 (https://g.co/kgs/XPEKr4).
    Mercy pentru raspuns.
    O zi excelenta

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.