#casabuhnici – Episodul 1 – De ce să nu te apuci de casă înainte de 30 de ani

Sursa: freepik.com Sursa: freepik.com

Nu sunt bucureștean. Așa cum poate nu am fost nici brașovean. Sunt născut la Codlea, părinții mei sunt plecați de lângă Iași iar fiica mea este născută în București. Și probabil că Ariana va fi motivul pentru care eu voi putea spune că m-am stabilit aici.

Nu sunt vreun nomad dar cred că a-ți construi propria ta casă este poate cea mai proastă afacere. Iar acest serial nu va contrazice această afirmație. Să îți faci casă e un lux, dar unul pe care îl meriți abia după ce îți pui viața în ordine.

Din acest motiv am ales chiria de la 18 ani, de când am plecat de acasă. Prima dată în Brașov, apoi în București în căutarea unui upgrade de carieră. Muncesc ca un bivol, așa că nu mi-a trebuit niciodată mai mult decât un loc de odihnă atunci când ajung noaptea acasă, pentru ca apoi să plec primul de dimineață la muncă. La sfârșit de săptămână stau în București doar dacă sunt prea obosit să mai plec pe undeva. “Acasă” nu a existat de fapt niciodată cu adevărat aici. Mai degrabă, domiciliul, dar și acesta mai recent, de când mă săturasem de drumurile urgente la Brașov pentru documente.

Spuneam că nu m-a interesat niciodată să fiu proprietar. E o afacere să fii chiriaș mai ales când cariera e mai importantă. Am mai scris despre asta și e la fel de valabil. Să te priponești cu un credit la 25 de ani înseamnă să fii tâmpit sau plafonat*. Îi includ la tâmpiți pe băieții de 20+ de ani care încă stau pe lângă părinți sau alte rude în loc să își deschidă aripile și să afle de ce sunt în stare aici sau în altă parte. E mai bine să ai de unde te întoarce în loc să nu pleci de frică.

La 22 de ani când am venit în București, abia terminasem facultatea și nu știam cât voi sta. Începutul a fost umilitor și spectaculos în meseria mea dar m-am călit și mi-am găsit rostul. Am cochetat ani de zile cu mutarea în Germania dar am rămas pentru că nu pot sta singur, plecat printre străini mai mult de câteva zile. Așa că a trebuit să mă descurc cu banii foarte puțini pe care îi câștiga un jurnalist român. În 2003, când am venit, prima luna am stat la un prieten (să trăiești nelimitat Mamae), apoi în gazdă vreo jumătate de an. Camera, dintr-o vilă veche de lângă Cișmigiu, avea șase metri pătrați cu patul într-un capăt și masa în celălalt, sub fereastră. Munceam de noapte și nu îmi păsa că arăta ca o celulă. Eram atât de obosit când veneam să dorm ziua că nici nu-i auzeam pe copiii care făceau tărăboi afară. Când am plecat, mi-a fost rușine să îi spun proprietarei că nu mai pot sta pentru că nu aveam acces la bucătărie, iar la baie, doar cu orar fix. M-a pedepsit scurt:
“Dacă nu vă permiteți să stați în centru de ce mai veniți aici, voi ăștia din provincie?”

Nu i-am purtat niciodată pică. Era văduvă și creștea singură un copil. La plecare mi-am luat la revedere de la amicul student la Conservator din camera vecină. Ne împrietenisem de nevoie pentru că treceam zilnic prin camera lui spre ieșire.
În anii următori am împărțit chiria unui apartament cu un prieten bun. Era peste drum de muncă și avea prețul potrivit. Apoi a venit explozia chiriilor de prin 2006 și m-am mutat din nou într-o garsonieră cu o fată, mult mai aproape de noul serviciu. De acolo ne-am mutat la două camere. Apoi ne-am despărțit și m-am mutat iar într-o garsonieră sinistră cu o proprietară de 60 de ani care tot încerca să mă convingă să devin iubitul ei ca să scape de un securist care îi făcea curte. Am plecat și de acolo într-un apartament la jumătatea distanței dintre serviciul meu și al viitoarei soții. Stăteam în Banu Manta, lângă Primăria veche și era perfect. Până când și proprietarul acela a mărit chiria cu nesimțire, peste noapte. Am mai schimbat și alte câteva locuri în ultimii 12 ani, cu totul vreo zece adrese prin București până acum. De vreo patru ani am găsit un proprietar sănătos la minte și stăm într-un apartament de trei camere din centru pe care nu mi-aș permite să îl cumpăr dar sigur îi pot plăti chiria. Avem spațiu destul deși a trebuit să mutăm “dormitorul nostru” în sufragerie de când a apărut Ariana. Ea are camera cea mai bună, de pe spate, unde e liniște.

Așadar, am căutat mereu un loc bun unde să stăm fără să ne intereseze să devenim proprietari. Am discutat desigur de mult ori despre asta cu Lorena. Am pus proprietatea în balanță cu costul vieții și am înclinat întotdeauna spre confort în locul falsei siguranțe pe care ți-o dă o casă ori un apartament cumpărate cu banii băncii. Am ales cu sânge rece și suntem azi fără datorii, cu o afacere care funcționează dar tot mândri chiriași. Și voi fi tot chiriaș pentru încă un timp. Însă acum îmi permit să visez la iarba verde din curte prin care să alerg după fiica mea și bucuria de a mă odihni și distra într-o casă pe gustul meu, într-un loc frumos și liniștit, aproape de oraș.

De aceea am ales să îmi construiesc acum, la 35 de ani, o casă. Am o familie, sunt pe picioarele mele și nu datorez nimănui nimic. Casa pe care o vom construi va fi acel “acasă” pe care l-am pierdut când am plecat de la Brașov și chiar mai mult. Planul este făcut iar în următoarele luni o să îl vezi desfășurându-se sub ochii tăi, aici, pe blog. O să îți povestesc totul. De la cum am ales locul și cum am cumpărat terenul până la alegerea arhitectului și construcție. Nu am ambiția că sunt priceput la case dar am o abilitate să găsesc cele mai noi și mai bune soluții atunci când sunt motivat. Acum le pun pe toate la bătaie pentru #casabuhnici.

Urmează episodul 2 – Scapă de toate datoriile înainte să te apuci de casă!

Notă
* Nu mi-am propus să jignesc bărbații tineri care s-au căsătorit și sunt fericiți, pe cei care au o carieră care le place sau pe cei care au copii. Îi invidiez pe oamenii care își dau seama devreme ce vor de la viață și sunt fericiți cu alegerile făcute. Dacă citiți cu atenție, mi-am propus să îi motivez pe tinerii care acum stau pe lângă părinți în loc să se maturizeze dar și pe cei care iau credite pentru care pe care le pot plăti doar cu greutate în timp ce muncesc la o firmă care nu le place.

Ultimele articole

Articole recomandate

141 Comments

  1. Buna treaba articolul asta. Asteptam cu nerabdare episoadele urmatoare. Sunt exact in tiparul tau. Am aproape 31 de ani, sunt in chirie de 13 ani de cand sunt in Bucuresti si imi e frica sa ma imprumut zeci de mii de EUR pe 30 de ani la o banca pentru 6-8 pereti. Am si datorii de care incerc sa scap. Hai cu planul …nemteste asa. Cu stima.

  2. Bafta la ridicare ! Cea mai buna investitie e „copilul”… Indiferent de varsta … E tot ce conteaza! Stau la casa ridicata repede in 2 ani, fara banca, dar na… conduc o astra din 2000!

  3. Tocmai ce-am citit despre Trump ca „principala tactică folosită este „răspândirea vorbei” despre propriile poziții, care cu „cât sunt mai senzaționale, cu atât mai bine”. Adoptarea unor poziții controversate, … l-au adus instant în centrul atenției.””
    Bănuiesc că asta a fost și tactica ta, că altfel nu-mi explic cum ai hotărât să ne tâmpești pe toți, pe bune, am rămas tâmpit după ce te-am citit.
    Tot ce vreau să-ți spun e că deciziile tale care îți guvernează propria viață nu sunt universal valabile și nu sunt neapărat cele mai bune chiar și pentru tine, chiar dacă ești mulțumit de viața „actuală”, NU ai trăit mai multe vieți pentru a le putea compara.
    Eu am făcut absolut tot ca să mă încadrez în definiția ta pentru ”tâmpit” și ”plafonat”, am făcut credit la 23 de ani când m-am însurat, rata era 60% din venitul de atunci, afacere proprie in IT pornită de la 0 odată cu casa, 4 copii in 8 ani, ce să mai zic, tâmpit irecuperabil.
    În prezent am aceiași vârstă ca a ta: rata de 300 euro este 1/20 din venitul actual, sunt propriul meu șef, casa e la cheie de mult (mai exact la buton, iubesc automatizările), copiii sunt mari și ne facem concediile în fiecare an în locuri tot mai exotice și mai îndepărtate și cel mai important ne întoarcem de fiecare dată ACASĂ, nu la apartamentul în chirie și copiii își trăiesc copilăria ACASĂ, nu în 10 apartamente închiriate.
    Ai mai dres-o cu nota de final, unde ai dreptate, mi-e milă și mie de corporatiștii care sunt sclavii propriilor credite și care nu au curajul să părăsească ”călduțul” pentru a porni ceva pe cont propriu cu riscul unui început mai ”friguros”.
    Îți urez succes cu casa, nu va fi ușor, am cel puțin 100 de sfaturi pentru tine, dar sunt convins că te vei descurca. Chiar dacă avem aceiași vârstă, la capitolul casă eu sunt la nivelul următor, mai exact la ”plecări și întoarceri acasă”. ;)

    • Dragă „Trump”,
      Dacă tot te ocupi de IT, poate mă înțelegi mai ușor. Acesta este un blog. Blogul este un site unde autorul își relatează experiențele personale. Nu sunt nici constructor, nici arhitect nici sociolog. Trec cu ceva greutate peste jignirea de la început dar eu trebuie să joc în defensivă după ce m-ai împins acolo cu o condescendență disimulată. Sunt bucuros pentru tine, dar ai dreptate, îmi e greu să îți iau sfatul dacă ai început cu o jignire și la final îmi dai dreptate. Probabil că fiind pe cont propriu de mai mult timp ca mine te-ai transformat într-un om care trebuie să le arate tuturor că e la „nivelul următor”. Succes!

    • Trump asta e de tot rahatul…turcesc!
      Dl.Buhnici,da-i inainte cu blogul ca ii dai bine,e un blog foarte interesant,din care multi isi vor forma idei!
      Nu inteleg de ce anumiti romani o iau personal(de ce se simt?),de parca ai fi dat nume.
      Sunt fenomenali,aproape cosmici.

  4. Salut George , sunt un pusti de 16 ani..care ti-am vazut 80% din videoclipuri…si sunt un mare fan al tau…dar pot spune ca te si invidiez putin …pentru ca ai ocazia sa mergi cu cele mai tari masini ale momentului:))))))))))))))))(succes in continuare ! ) …dar nu stiu cum , am ales sa citesc aceasta postare…care la varsta mea … recunosc ca mi-am schimbat destul de serios ideile , in legatura cu ce vreau sa „fac in viata” si pe ce voi cheltuii banii de acum in colo…(daca se merita sau nu) si pentru asta iti Multumesc … si pot spune ca pentru mine esti un bun prieten , de la care am mereu ceva de invatat , Multumesc !

  5. incurajarea nu se face cu o jignire gen tampit sau plafonat ,fiecare are o anumita sansa in viata si un anumit suport.nu putem fi cu totii directori cum nu putem fi cu totii numai muncitori de jos.fiecare are un anumit plan in functie de acesti factori.in primul rand chirie vs rata -este exact la fel riscul ,in nici una din variante locuinta nu este a ta ,daca nu platesti esti dat afara,sau daca chiriasul nu vrea sa te mai tina te da afara,ca sa nu mai zic de disconfortul de a sta cu cineva in chirie -gen proprietar mai ales batrani.Din punctul meu de vedere o prostie este si sa te duci sa platesti chirie si sa faci un credit fara nici un ban in buzunar.mai bine stai cu parintii tai pana la 25 de ani in timpul ista strangi banii pe care i-ai fi dat pe chirie sau rata si la 25 de ani platestie poate jumatate sau toata valoarea unei garsoniere de ex.inca 5 ani si poate iti iei un teren pe undeva langa bucuresti vinzi garsoniera si iti faci casa (nu una foarte mare una modesta)Faptul ca platesti 10-15 ani chirie si la sfarsitul acestei perioade te trezesti ca ai dat banii pe nimic nu vad nimic rentabil pe cand la o rata ,dupa acesta perioada poate deja ai platiti loucuinta respectiva ,mai ales daca ai si un ajutor din partea parintilor.Mai ales ca pt a face un credit majoritatea au un coplatitor care acesta este unul din parinti ,de fapt nu il jignesti pe prostul de 20 de ani ci inclusiv si pe parintii acestora care au deja o casa si o varsta care au o anumita experienta de viata .Sunt unii care vin la studii in bucuresti si prefera sa isi cumpere o garsoniera sau un ap cu 2 camere mai ieftin si aproape de metrou un loc sa plateasca chirie ,pt ca acea persoana o sa ramane sa munceasca in bucuresti nu se va mai intoarce in localitatea sa de unde este ,si dupa 10 -15 ani majoritatea deja isi platesc creditul.Faptul ca tu acuma te-ai decis sa iti faci o casa nu iti da dreptul sa jignesti ,pt ca pana la urma asta faci ,cu o aroganta …..sa nu mai zic ,si daca vrei sa dai un exemplu aduni experiente de viata ale mai multor persoane si le compari .Pt acest articol RUSINE !!!

  6. Salut George,

    Poti sa faci ceva cu paginatia la comentarii, se pare ca nu merge deloc bine, la acest articol imi arata ca ai 110 comentarii, prima pagina e ok dar urmatoarele arata doar 1, 2 comentarii.

    Stima.

  7. Cred ca depinde de caracterul fiecaruia. Nici eu nu simt ca ar trebui sa investesc banii acum intr-o casa. Nu prea sunt omul care sa fie priponit intr-un loc iar proiectele la care lucrez sunt mai importante momentan. Am frati care s-au casatorit si nu mai vad nimic in fata ochilor decat o casuta in care sa-si creasca odraslele si sa traiasca viata de familie. Mentalitati diferite. Important e sa fii multumit, sa „mergi cu faza mica” si sa nu te lasi influentat. Acum cateva luni, administratorul din bloc ma tragea de perciuni ca de ce nu ma bag la banca in loc sa stau inchirie. I-am inchis usa in nas si l-am lasat sa vorbeasca singur pentru ca eu imi stiu limitele, aspiratiile si conditiile.
    Apropo, ai rude pe la Vanatori sau Pașcani (Iasi)? Pe unde merg tot ma intreaba lumea daca sunt ruda cu „Bufnici ala de la ProTV”

  8. Mult succes! Facem parte din categoria tinerilor care au reușit sa nu se îndatoreze la bănci pana la adânci batrâneți. Ne-am făcut o casa intr-un loc liniștit si aproape de Bucuresti. Am scăpat de astmul de grad 2 de cand ne- am mutat la casa ( luam inhalator si de doua ori pe zi). Avem un caine mare si frumos, o pisica si o curte verde. Am citit foarte mult pe internet despre etapele construirii unei case si am supravegheat lucrarea pana la finalizarea casei, mai greu insa e alegerea unei echipe bune si serioase. Si a ieșit exact cum ne- am dorit, nu foarte mare ( ca sa nu devenim sclavii casei) cu putine camere dar un living încăpător.

  9. De acord cu tine. Mai pot adauga si o oarecare aroganta fina a d-lui George. Ai dreptate, poate nu datorezi ninanui nimic, poate doar putin respect pentru cititorii tai, sau cat iti permite caracterul. Multi dintre cei pe care i-ai catalogat „tampiti” ti-au folosit link-urile de afiliat si ti-au urmat sfaturile. Mare lucru sa nu uiti de unde pleci.

    • Respect pe toată lumea, inclusiv pe cei care se semnează „Cineva”. Felul în care îmi fac munca începe de la acest respect. Uneori poate nu îmi aleg cele mai elegante formulări dar dacă stârnesc o discuție despre tema propusă, îmi asum și câte un mic derapaj. Nu sunt tocmai un sfânt, poate doar unul mic.

  10. De ce stergeti posturile care sunt si critice…, deranjeaza ? Spuneati ca nu stergeti posturile dar cele care deranjeaza le stergeti instant. Fair-play-ul credeam ca este reciproc.

    • Nu ștergem postările critice. Apreciem criticile constructive. Ștergem doar injuriile. Comentariile sunt moderate manual. În momentul în care cineva comentează, comentariul apare ca aprobat pentru tine și apoi intră în lista de moderare. E o mică problemă pe care o vom rezolva în curând.

  11. Ai dreptate dar nu trebuie sa te comporti ca un domnisor sensibil si sa te retragi atat de repede pentru atat de putin.

    George a gafat de asemenea cu eticheta pusa celor care stau cu parintii, poate fara sa stie ca Ro este tara din UE cu cel mai mare procentaj al tinerilor care locuiesc cu parintii pana la varste inaintate.

    Desi poate parea ciudat, in anumite conditii chiar merita s-o faci. Eu am pe scara 2 vecini de aproape 40 de ani care inca locuiesc cu parintii si care sunt oameni care si-ar permite sa stea cu chirie dar n-o fac, unul e IT-ist si celalalt si-a construit o afacere din care castiga mult peste cat ar putea s-o faca dintr-un job cu plata peste medie.
    Eu de asemenea locuiesc cu unul dintre parinti si sunt pe cale sa-mi pornesc propriul business in curand. Pot sa locuiesc cu chirie dar inca nu e momentul, inca nu e rentabil.

  12. Respect faptul ca esti foarte constient ca te-ai nascut sub o zodie a norocului, daca ar fi mai multi in aceeasi situatie ca tine care sa gandeasca la fel ar fi fost minunat!

  13. Stau și mă întreb adesea: de ce românii sunt atât de egocentriști, de intoleranți și de radicali??? Greu găsești în ziua de azi un român cu care să poți discuta în mod civilizat având opinii diferite. Românul are o opinie bine conturată și încearcă să te convingă că acea opinie e cea bună, că e adevărul absolut. Își susține opinia până în pânzele albe, iar dacă nu reușește recurge la jigniri: ori ești tâmpit, ori ești vândut. Exact ca în cazul de față: „Să te priponești cu un credit la 25 de ani înseamnă să fii tâmpit sau plafonat”. Domnule Buhnici, fiecare om are motivele și posibilitățile lui. Exemplu: dacă cei doi soți în vârstă de 25 de ani au meserii căutate și câștigă împreună 2500 de euro, nu văd niciun impediment în a plăti 4-500 euro/lună pentru rata la apartament. E lucrul tău și plătești pentru lucrul tău în loc să arunci banii în vânt, nu te mai plimbi ca … o anumită etnie cu cortul, nu stai la mila proprietarului care poate mări chiria, la o adică poți închiria dacă pleci în alt oraș sau în altă țară, în anumite situații poți vinde la un preț mai bun…
    Românii au o impresie foarte bună despre ei înșiși: se consideră buni, blânzi, primitori, săritori, prietenoși, altruiști… însă adevărul e cu totul altul. Stimate domnule Buhnici și dragi români, învățați să fiți toleranți, să respectați opiniile și alegerile celorlalți, să dialogați în mod civilizat, iar atunci România va fi o țară bună. Vă garantez!

    • Îți mulțumesc și ai dreptate. Eu m-am referit la mine așa cum spune și nota de final. Intenția mea nu este să judec pe alții ci să îi fac să se uite cu atenție la decizia de a lua un credit pentru casă.

Dă-i un răspuns lui George Buhnici Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.