#casabuhnici – Episodul 1 – De ce să nu te apuci de casă înainte de 30 de ani

Sursa: freepik.com Sursa: freepik.com

Nu sunt bucureștean. Așa cum poate nu am fost nici brașovean. Sunt născut la Codlea, părinții mei sunt plecați de lângă Iași iar fiica mea este născută în București. Și probabil că Ariana va fi motivul pentru care eu voi putea spune că m-am stabilit aici.

Nu sunt vreun nomad dar cred că a-ți construi propria ta casă este poate cea mai proastă afacere. Iar acest serial nu va contrazice această afirmație. Să îți faci casă e un lux, dar unul pe care îl meriți abia după ce îți pui viața în ordine.

Din acest motiv am ales chiria de la 18 ani, de când am plecat de acasă. Prima dată în Brașov, apoi în București în căutarea unui upgrade de carieră. Muncesc ca un bivol, așa că nu mi-a trebuit niciodată mai mult decât un loc de odihnă atunci când ajung noaptea acasă, pentru ca apoi să plec primul de dimineață la muncă. La sfârșit de săptămână stau în București doar dacă sunt prea obosit să mai plec pe undeva. “Acasă” nu a existat de fapt niciodată cu adevărat aici. Mai degrabă, domiciliul, dar și acesta mai recent, de când mă săturasem de drumurile urgente la Brașov pentru documente.

Spuneam că nu m-a interesat niciodată să fiu proprietar. E o afacere să fii chiriaș mai ales când cariera e mai importantă. Am mai scris despre asta și e la fel de valabil. Să te priponești cu un credit la 25 de ani înseamnă să fii tâmpit sau plafonat*. Îi includ la tâmpiți pe băieții de 20+ de ani care încă stau pe lângă părinți sau alte rude în loc să își deschidă aripile și să afle de ce sunt în stare aici sau în altă parte. E mai bine să ai de unde te întoarce în loc să nu pleci de frică.

La 22 de ani când am venit în București, abia terminasem facultatea și nu știam cât voi sta. Începutul a fost umilitor și spectaculos în meseria mea dar m-am călit și mi-am găsit rostul. Am cochetat ani de zile cu mutarea în Germania dar am rămas pentru că nu pot sta singur, plecat printre străini mai mult de câteva zile. Așa că a trebuit să mă descurc cu banii foarte puțini pe care îi câștiga un jurnalist român. În 2003, când am venit, prima luna am stat la un prieten (să trăiești nelimitat Mamae), apoi în gazdă vreo jumătate de an. Camera, dintr-o vilă veche de lângă Cișmigiu, avea șase metri pătrați cu patul într-un capăt și masa în celălalt, sub fereastră. Munceam de noapte și nu îmi păsa că arăta ca o celulă. Eram atât de obosit când veneam să dorm ziua că nici nu-i auzeam pe copiii care făceau tărăboi afară. Când am plecat, mi-a fost rușine să îi spun proprietarei că nu mai pot sta pentru că nu aveam acces la bucătărie, iar la baie, doar cu orar fix. M-a pedepsit scurt:
“Dacă nu vă permiteți să stați în centru de ce mai veniți aici, voi ăștia din provincie?”

Nu i-am purtat niciodată pică. Era văduvă și creștea singură un copil. La plecare mi-am luat la revedere de la amicul student la Conservator din camera vecină. Ne împrietenisem de nevoie pentru că treceam zilnic prin camera lui spre ieșire.
În anii următori am împărțit chiria unui apartament cu un prieten bun. Era peste drum de muncă și avea prețul potrivit. Apoi a venit explozia chiriilor de prin 2006 și m-am mutat din nou într-o garsonieră cu o fată, mult mai aproape de noul serviciu. De acolo ne-am mutat la două camere. Apoi ne-am despărțit și m-am mutat iar într-o garsonieră sinistră cu o proprietară de 60 de ani care tot încerca să mă convingă să devin iubitul ei ca să scape de un securist care îi făcea curte. Am plecat și de acolo într-un apartament la jumătatea distanței dintre serviciul meu și al viitoarei soții. Stăteam în Banu Manta, lângă Primăria veche și era perfect. Până când și proprietarul acela a mărit chiria cu nesimțire, peste noapte. Am mai schimbat și alte câteva locuri în ultimii 12 ani, cu totul vreo zece adrese prin București până acum. De vreo patru ani am găsit un proprietar sănătos la minte și stăm într-un apartament de trei camere din centru pe care nu mi-aș permite să îl cumpăr dar sigur îi pot plăti chiria. Avem spațiu destul deși a trebuit să mutăm “dormitorul nostru” în sufragerie de când a apărut Ariana. Ea are camera cea mai bună, de pe spate, unde e liniște.

Așadar, am căutat mereu un loc bun unde să stăm fără să ne intereseze să devenim proprietari. Am discutat desigur de mult ori despre asta cu Lorena. Am pus proprietatea în balanță cu costul vieții și am înclinat întotdeauna spre confort în locul falsei siguranțe pe care ți-o dă o casă ori un apartament cumpărate cu banii băncii. Am ales cu sânge rece și suntem azi fără datorii, cu o afacere care funcționează dar tot mândri chiriași. Și voi fi tot chiriaș pentru încă un timp. Însă acum îmi permit să visez la iarba verde din curte prin care să alerg după fiica mea și bucuria de a mă odihni și distra într-o casă pe gustul meu, într-un loc frumos și liniștit, aproape de oraș.

De aceea am ales să îmi construiesc acum, la 35 de ani, o casă. Am o familie, sunt pe picioarele mele și nu datorez nimănui nimic. Casa pe care o vom construi va fi acel “acasă” pe care l-am pierdut când am plecat de la Brașov și chiar mai mult. Planul este făcut iar în următoarele luni o să îl vezi desfășurându-se sub ochii tăi, aici, pe blog. O să îți povestesc totul. De la cum am ales locul și cum am cumpărat terenul până la alegerea arhitectului și construcție. Nu am ambiția că sunt priceput la case dar am o abilitate să găsesc cele mai noi și mai bune soluții atunci când sunt motivat. Acum le pun pe toate la bătaie pentru #casabuhnici.

Urmează episodul 2 – Scapă de toate datoriile înainte să te apuci de casă!

Notă
* Nu mi-am propus să jignesc bărbații tineri care s-au căsătorit și sunt fericiți, pe cei care au o carieră care le place sau pe cei care au copii. Îi invidiez pe oamenii care își dau seama devreme ce vor de la viață și sunt fericiți cu alegerile făcute. Dacă citiți cu atenție, mi-am propus să îi motivez pe tinerii care acum stau pe lângă părinți în loc să se maturizeze dar și pe cei care iau credite pentru care pe care le pot plăti doar cu greutate în timp ce muncesc la o firmă care nu le place.

Ultimele articole

Articole recomandate

141 Comments

  1. Salut,
    Te felicit pentru ce faci, ce oferi oamenilor tu si echipa ta, imi place familia ta, bravo. De abia astept urmatoarele episoade, sunt cu 10 ani mai mic decat tine si stau cu chirie in Iasi cu prietena, avem locuri de munca foarte modeste cu plata salariului foarte intarziata si fara masina. De un an de zile incer sa pun ceva bani deoparte si tot imi storc creierasul pentru a cumpara un teren pentru casa. La un moment dat am avut si doua joburi, acum incerc sa gasesc din nou al doilea job…of. Stiu ca din descrierea mea par persoana care se dedica numai pentru munca si pus bani deoparte dar daca nu acum atunci cand? Ma gandesc sa fac un credit prin programul prima casa pentru un apartament dar sa stau intr-o cutie pentru inca 10 ani sa zicem….si creditul asta, doamne…30 de ani de zile de rata in fiecare luna, cred ca este foarte obositor si demoralizant.
    Imi pare rau pentru, za zicem asa, o parte din ofurile mele. Te rog sa scrii/postezi poze, vidioclipuri cat mai multe despre constructia casei. Apreciez.

  2. Salut. Sunt programator și am 24 de ani. Am strâns aprox. 100mii € până acum, din forțe proprii, fără ajutoare de la rude sau moșteniri. Chiar și așa crezi că ar fi o greșeală să mă apuc de construit o casă înainte de 30 de ani? Momentan așa vrea să cumpăr terenul. Nu aș vrea să stau la bloc, m-am plimbat destul prin chirii să-mi dau seama că nu-mi place la bloc.

    • Dacă asta îți dorești o poți face. Plănuiește însă toate cheltuielile și asigură-te că ai toți banii înainte de aîncepe lucrările. Dintr-un alt punct de vedere însă, dacă nu ai familie și/sau copii, poate găsești să investești altfel acei bani. Eventual să pleci și să trăiești pe afară o vreme, să vezi lumea, și abia când plănuiești o familie să te gândești la casă.

  3. Am citit articolul asta la mai bine de 3 luni de cand am inceput sa te urmaresc. Da, am o familie intemeiata si sustinuta de munca in Germania, si cred ca la 31 de ani si aproape 7 ani de strainatate pot spune ca stiu ce vreau. Vreau acasa !, Vrem Acasa ! pentru ca Romania merita inca riscul. Si pentru ca daca exista un loc unde imi pot creste copilul bine acela este langa „ai mei „, acasa , in ROMANIA , si Da vreau sa le ridic si eu o „casa-acasa”.
    Am achizitionat un teren decurand cu putin noroc pana de Craciun la anul iti voi scrie La Multi Ani cu IP de Romania. Am sa urmaresc si vlogul si blogul sa imi iau cat mai multe informatii in constructia viitoarei case. La mine „Episodul 1” va incepe prin Martie- Aprilie cand cred ca vom avea o autorizatie de constructie.

  4. Salutare. Problema majora la romani (in general in partea asta de lume-Balcani) este mandria si faptul ca niciunul nu se uita in oglinda cat isi permite. Stefan are dreptate aproape in totalitate, dar trebuie remarcat faptul ca el reuseste sa faca bani in Romania are experienta si stie cum merge piata in mai multe domenii. Restul care au comentat aici au un salariu si atat. Daca platesti chirie nu te alegi cu nimic , daca iti faci credit la banca pentru tot restul vietii (30 de ani) singura satisfactie pe care o ai este ca lasi acea casa copilului tau. Daca nu faci copii cel mai bine sa ramai in casa parinteasca si sa-ti traiesti viata care este limitata.

  5. E incredibil câți idioți au comentat pe aici. La fel de mulți idioți comentau și înainte de criza imobiliară. Și probabil la fel de mulți vor comenta și după următoarea criză. Eh, mama prostilor e gravidă non-stop…

  6. Felicitari George Buhnici pentru bloguri din diverse categorii, pot spune ca la modul de gandire suntem la fel! Atat in privinta sfaturilor privind cumpararea de autoturisme cat si in acest blog suntem la fel de rationali! Credeam ca sunt singurul care gandeste asa! Am multi amici de varsta mea care fac credite mari pe 25 ani ca sa isi cumpere o locuinta si au un loc de munca pe care sunt nevoiti sa il suporte numai de dragul de a plati ratele, ajung aproape de varsta de pensionare si constata ca toata viata au muncit pentru banca! Eu unul nu m-am intins niciodata mai mult decat imi este plapuma! Cand am avansat in cariera si mi-am permis diverse lucruri atunci mi-am cumparat fara sa ma imprumut, fara sa insel pe altii, fara sa imi plateasca parintii mofturile! Apropo, imi pare rau pentru copii de bani gata, cu fite, 80% din ei chiar nu sunt pe aceeasi linie de plutire cu parintii lor care le-au asigurat toate mofturile! Ce se vor face ei cand vor ramane singuri? Vor reusi sa se mai mentina cu masinile de lux si extravagante in cluburi ?!

Dă-i un răspuns lui George Buhnici Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.