#casabuhnici – Am instalat pompa de apă pentru irigații

Sau pentru spălat mașina, ori pentru spălat pe mâini după ce am spălat mașina. Găsești multe utilități pentru apa care nu poate fi băută însă pe care o poți extrage din pâmânt cu costuri mai mici.

În Corbeanca stratul de apă potabilă se află la 300 de metri adâncime. Mult, și scump ca să faci un puț până acolo. De aceea ne vom racorda la instalația de apă publică în foarte scurt timp. Până atunci însă am înlocuit o pompă mai veche, împrumutată, cu una nou nouță. Ovidiu și Mihai de la EcoInstal s-au ocupat de această operațiune în timp record. 20 de minute pe ceas.

Asta după ce ne-am asigurat că am achiziționat pompa corectă și aceam deja puțul săpat. Vezi aici cât a durat operațiunea anterioară și desigur cât ne-a costat.

Ca specificații tehnice, am acum un debit de apă de 3.5 metri cubi pe oră, adică aproape un litru pe secundă, pe care îi pot folosi pentru grădină și pentru care plătesc doar curentul folosit de pompă. Sigur, mă gândesc să și grădinăresc pe viitor. O fac deja de câteva luni, atunci când am timp, și pot să spun că ceapa și roșiile crescute sunt absolut delicioase. Am avut un instructor bun aici, pe Nea Nicu, vecinul meu cu care m-am împrietenit înainte să construiesc.

Urmărește video-ul de mai jos și nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Instalațiile din #casabuhnici sunt aprovizionate de la Romstal.

Ultimele articole

Articole recomandate

25 Comments

  1. Salutare George,

    Ai facut un calcul referitor la amortizarea acestei investitii (captarea apei pluviale), in cat timp se amortizeaza tinand cand de toate cheltuielile (curatare, filtre, etc)?

  2. Salut George, o intrebare am legata de costul putului forat.
    Institutia APELE ROMANE iti impune sa platesti o taxa pentru fantana/putul forat/sapat pe terenul tau, pe langa aceasta taxa, se adauga un apometru prin care se taxeaza apa consumata lunar (probabil la un pret mai redus decat cel al apei distribuit de Compania de Apa), poti sa imi dai mai multe detalii legat de „hartogaria” si taxele necesare pentru putul forat?

  3. Salut George, ne poți da te rog frumos niște detalii despre costurile puțului forat pentru apa din pânza freatică, mă refer în special la taxe sau autorizația de la instituția Apele Române?
    Mulțumesc anticipat pentru răspuns.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.