#casabuhnici – Ep.4 – Cum arată terenul potrivit?

Teren Tamasi

Povesteam în episodul anterior cum am ajuns proprietar de teren în Corbeanca. Tămași să fim mai exacți, dincolo de pădurea frumoasă de la curba spre Paradisul Verde. Am ajuns acolo pentru că în acel loc s-au suprapus toate condițiile minime pe care mi le-am impus. Dincolo de lista inițială despre care am scris deja aici. Să luăm pe rând considerentele practice.

Suprafață

Am stabilit că vreau cel puțin 1000mp dacă tot îmi fac casă în afara orașului. Pentru cei crescuți la bloc poate părea mult dar dacă ai copilărit ca mine și tânjești în fiecare zi după casa părintească cu grădină și curte așa cum trebuie, o să înțelegi mai ușor de ce am cumpărat în cele din urmă chiar mai mult. Am găsit o ofertă bună pentru o parcelă de 1600 de metri pătrați, adică fix o fostă grădină generoasă a unei case țărănești așezată la șoseaua principală. (Cumpărarea e o poveste întreagă care merită un episod separat.) Așa o să am loc de o casă cu parter, garaj, curte și grădină dacă asta voi vrea. E loc de alergat, bătut mingea chiar și de un cățel pentru Ariana. M-am asigurat că deschiderea este și ea generoasă. Aș fi vrut un pătrat, desigur, dar mă voi descurca bine cu 19 metri de deschidere, mai ales că așa o să am grădina aproape pătrată de aproximativ 19 X 25 metri și îmi rămâne spațiu de garaj în față. Nu aș fi luat nimic mai îngust însă de 16 metri liniari. Vreau să pot trece cu o mașină pe lângă casă și să ajung în spate la nevoie. Nu se știe niciodată ce utilaj va fi necesar mai încolo. În plus, fii atent că legislația cere 3,5 metri de la gard pe toate laturile dacă nu construiești la calcan, iar eu nu știu case reușite cu lățimea unei rulote.

Poziționare

Sunt așadar pe spatele șirului de case de la șoseaua principală, pe un drum paralel care mă scoate la centru în 300 de metri dar mă ferește de trafic și zgomotul de care fug printre altele din oraș. Zona este liniștită cu vreo câteva case noi dar parcelele din spate aflat în câmp se vând într-o veselie. Au apărut drumuri și se construiește constant. Ceva mai în spate sunt deja vreo două-trei cartiere iar în planul de urbanism zona este destinată caselor pentru tineri, case cu înălțime maximă P+2. Exact ce îmi doream. Am fost acolo în mai multe rânduri la ore și în zile diferite să aud, să văd și să prind atmosfera locului. Nu am avut ce că nu prea e activitate. Oamenii sunt liniștiți… ca la țară. Se poate și mai bine de atât. Accesul meu în curte este de la Nord ceea ce înseamnă că terasa din grădină va fi cu vedere spre Sud. De fapt, toată parcela este orientată de la Nord la Sud iar asta mi se pare ideal pentru viitoarea casă. Arhitecta noastră pare încântată de idee. Mă pasionează eficiența și am vrut neapărat o casă care să respecte principiile design-ului solar pasiv despre care o să discutăm într-un episod separat. O să îți placă, nu e vreo teorie SF ci o lecție de la strămoși, care nu se puteau baza pe aerul condiționat și termopane ca să acopere greșelile de așezare a casei.

Vecinătăți

În afara celor câțiva vecini foarte liniștiți, cu vârste pe la vreo 50+ nu am văzut așadar activitate. M-am împrietenit deja cu doi-trei dintre ei. Nea Nicu este omul de bază, un pensionar sfătos care mă ajută cu inima deschisă de ori câte ori îi cer un sfat. Casele sunt răsfirate pentru că parcelele sunt de obicei mari, peste 1000 mp și nu prea ajungi să auzi mare lucru de la vecini. Nu am auzit nici manele, animale sau alte activități descurajante pentru orășeanul aproape depresiv. Nici măcar câini nu prea au vecinii mei. Bun așa. Cel mai mult mă bucură că există deja case construite în șirul de la drumul principal și nu mai pot apărea altele în spatele casei mele iar eu voi vedea din grădină doar… alte grădini. Să ieșim din curte. La 300 de metri am stație de microbuz, la 700m magazine cu de toate, fitness, grădiniță etc. Sunt deja client fidel când ajung în zona unei prăvălii moderne unde se și gătește proaspăt. Pentru că prăvălia-restaurant este poziționată pe drumul spre Paradisul Verde, clientela e destul de civilizată așa că serviciile sunt păstrate și ele la un nivel de calitate bun. M-a impresionat mai ales relația care s-a legat imediat între noi și patronul localului. Omul își știe toți clienții și chiar și gusturile lor la mâncare. Am observat des familii care au venit să își ia de la el carnea de grătar pregătită de pus pe jar sau porții gata făcute de caracatiță la plită, mâncăruri gătite și ciorbe. Mai bine mă opresc că mi se face foame. Să ne întoarcem la…

Infrastructură

Accesul la drumul principal se face așadar pe un drum asfaltat și asta e important pentru că nu vreau să spăl mașina la două zile, să mă umplu de praf sau noroi dacă ies la cumpărături. În rest, Tămașiul pare de undeva dintr-o poveste de vacanță prin comparație cu ce se întâmplă în Corbeanca. Șoseaua Unirii care leagă Baloteștiul de Buftea este o șosea cu o bandă pe sens destul de aerisită dar suferă la ore de vârf în apropiere de Balotești unde se face dop la ieșirea în DN1. Prevăd că problema se va agrava în viitor dacă șoseaua nu va fi lățită la două benzi pe sens. În plus, la intersecția cu DN1 unde e nevoie urgent de un pasaj pentru că se fac coloane uriașe mai ales seara când revin acasă locuitorii din zonă. Coloana pentru curba la stânga dinspre DN1 spre Balotești poate dura și o oră sau mai mult spre seară. Dacă locuiești în zonă și ai două minute, poate ne spui la comentarii care sunt mai exact orele cu probleme și dacă merită ocolul prin Buftea, Mogoșoaia. Google Maps zice că nu.

Utilități

Corbeanca pare o oază de civilizație la acest capitol. În Tămași tocmai s-a tras canalizarea deși nu a fost încă pornită, există apă curentă, gaze, electricitate, toate la stâlpul din fața parcelei mele. După săpăturile pentru țevi din toamnă drumul a fost deja reparat și chiar lățit. Să nu uit de fibra optică. Am zis wow? Spun acum. WOW

Natură

Spuneam că am ales Tămași pentru zonă, acces, suprafață și utilități. Dar mai e ceva. Sunt trei păduri care delimitează zona. Cea mai apropiată e la 200 de metri și e superbă. Mă și imaginez cum ies la alergare prin ea ca nemții. Cred că o să fie nevoie și de alei pentru asta însă. Revenind în Tămași, am fost acolo zilele trecute iar ziua este mai răcoare chiar și cu 3-4 grade față de oraș. Pentru că nu sunt betoane, seara se lasă mult mai repede răcoarea și poți sta afară de pe la 9 chiar și în iulie. YES!! Eu asta visez. Să stau în grădină ca să intru în casă doar la culcare. În plus, gardul viu o să filtreze zgomotul și praful atât cât mai poate ajunge la mine și l-am plantat cu mult înainte de șantier ca să apuce să crească.

În concluzie mă pot considera mulțumit. Am visat la o casă în București dar cum nu sunt milionar o să fiu fericit la 20 de minute de centru într-un loc civilizat, aproape de natură. Pe principiul acesta știu că gândesc tot mai mulți. Văd multe familii tinere în zonă și știu că Corbeanca vor venit tot mai mulți în anii care urmează. Suntem generația care își dorește mai mult de la viață decât conveniența orașului iar suburbiile încep să fie pregătite să devină alternativa așa cum o fac deja în cele mai multe capitale europene. Cu un București dezvoltat haotic care își chinuie oamenii activi și productivi, Corbeanca, Balotești, Otopeni, Buftea, Mogoșoaia au șansa să devină oaze de civilizație, cochete și aerisite.

Acum te întreb. Dacă știi că la prețul unui apartament de două camere poți avea o casă cu grădină la mai puțin de jumătate de oră de serviciu ai face-o și tu? Dacă răspunsul este da, atunci ești numai bun pentru episodul următor când îți spun cum am găsit oferta potrivită. O să crezi că e destul să dai o căutare pe site-urile de anunțuri dar mie mi-a luat luni de zile și știu acum exact ce aș face ca să scurtez căutarea la câteva săptămâni sau zile. Până atunci poți citi toate episoadele disponibile din #casabuhnici și nu uita să dai un share articolului.

Ultimele articole

Articole recomandate

76 Comments

  1. Lucrurile cu adevarat bune se construiesc in timp. Ma bucur ca te vezi alergand prin padure, ca nemtii, dar asta o sa se intample pe la 60 da ani ca la momentul asta lucrezi prea multe ore pe zi, iar o casa te pune mereu la treaba. Asa ca inarmeaza-te cu rabdare si lupta pt mai mult timp petrecut cu familia, c-o sa te saturi de construit.

    „Nimic prea mult” ca altfel te alearga Nemesis prin padure J:-D

    Spor la treaba.

  2. Stanga spre corbeanca prin pasaj iar dimineata dreapta spre bucuresti pe breteaua aflata la 30 m inainte de intersectie, iesind la bilancia.

    Mogosoaia nu e o varianta fericita datorita sensului giratoriu de la centura.

    Nea Nicu este cumva batranelul marinar, roman plecat in Germania inainte de revolutie?

    Ar fi tare conicidenta )

  3. Salut,

    Si eu sunt foarte interesat de o casa in zona aia. Ca si alternativa de ajuns in DN1, din ce am mai discutat cu oamenii pe acolo, asta fiind anul trecut cand am fost 90% gata sa achit terenul o sa se mai faca inca o sosea prin strada Cantonului din Corbeanca. Strada o sa ajunga la rondul de la aeroport. Si… culmea, se pare ca se face, am fost luna trecuta cred pe acolo din nou, deja au inceput sa pietruiasca unde era doar drum de caruta si au intrat cu utilajele sa largeasca.

    Poti sa ne spui si la ce pret a fost terenul? :D

    Multa bafta si sa iti iasa exact cum ai visat.

  4. Specificatiile gardului intre vecini sunt precizate in certificatul de urbanism. Nu cred ca se mai permite pe undeva h=2,5m si zidarie completa intre vecini. Mai ieftin si mai simplu e din plasa metalica sau bordurata + gard viu ( asta poate fi „lasat” sa creasca 2…2,5m)

  5. Mult succes cu santierul va doresc! Si noi suntem in aceeasi situatie dar in Bayern. Si aici dupa noile reguli pentru constructii noi trebuie sa iasa casa cu coeficientul energetic 55, adica asa numita casa pasiva care practic se incalzeste de la sine. Pentru zidarie se va folosi Wienerberger T8-36,5-P caramida umpluta cu piatra vulcanica si care este mai scumpa cu 1 Euro pe bucata ca un Ytong, in general costurile vor fi cu 5000 Euro mai mult dar calitatea incomparabila. Aici limita fata de granitele terenului este de 3m de orice latura, limita de bun simt ca nu cumva acoperisul casei mele sa se intalneasca cu al vecinului ca prin toata Romania :). Si Inca un sfat as mai avea, cand incepeti santierul rugati firma sa indeparteze stratul de 20cm de pamant negru ( humus) de pe toata aria lucrarilor, depozitat mai incolo si la urma cand e totul gata cu alei si terase reintins pe unde trebuie pentru ca acest pamant e o adevarata comoara.

  6. Salut George, bine ai venit in zona! :) ai ales foarte bine. Am fost in situatia ta in urma cu 10 ani si am ales tot Corbeanca.
    Trafic intens o sa gasesti intre 8-9 dimineata si dupa 17:30, seara. Exista deja un drum alternativ imediat dupa pasajul de la Balotesti faci stanga din DN1, drumul este proaspat asfaltat si te scoate la magazinul Penny de pe Soseaua Unirii. Poate fi folosit si dimineata cand mergi spre oras cu avantajul ca ai banda de accelerare cand faci dreapta in DN1.
    Se lucreaza la un al doilea drum alternativ, prin strada Cantonului si care va iesi in DN1 in dreptul aeroportului, dar mai dureaza.
    Numai bine.

  7. Salut Geaorge,
    Te urmaresc cu mare pasiune de la Montreal.
    Gasesc extrem de profesionist explicate testele cu masini. Le urmaresc desi ma rog, aici sunt modelele americane….. Tocmai mi-am cumparat un Nissan Maxima 2016 de care sunt foarte multumit – ma rog, pina acum :); nu stiu daca modelul asta este in Europa : din cite am inteles este proiectat la Austin , Tx si fabricat in Nashville, Tennessee…..

    In legatura cu casa, mii de felicitari!!!!!. Si noi ne-am luat un teren intr-o zona/cartier nou din periferia Timisoarei……ne pregatim de revenire la glia natala spre pensie…

    Te-am dat ca referinfa unor amici pt postarile de pe YouTube si mi-au spus ca le place!
    Tot inainte!
    Multa sanatate tie si familiei !!
    Cristian

  8. Imi permit sa te corectez:
    1) 3,5 m retrageri laterale? In general retragerile laterale sunt h/2 dar nu mai putin de 3m. Intr-adevar o retragere laterala ar trebui sa fie de 3,5 m pentru accesul masinii de pompieri, dar fie vorba intre noi la o casa nu se avizeaza proiectul la pompieri si nici nu o sa vezi vreo masina de pompieri care intra in curte pe langa casa sa iti stinga focul in gradina. Totusi dupa o studiere mai atenta a regulamentului de urbanism din zona poti sa ajungi (pentru o locuinta construita doar pe parter) la una dintre retragerile laterale la 2m.
    2) 20 minute pana in centru? hm…

    Astept cu interes postarile viitoare. Succes!

  9. Salut George,

    Te urmaresc de ceva timp si itzi apreciez modul corect de a aborda lucrurile. Legat de locuitul in Corbeanca, as vrea sa aflu parerea ta intr-o privinta, pentru ca si noi contemplam ideea de a ne muta acolo (lucram amandoi in IT). Am studiat ceva zona si ne incanta ideea. Ce planuri ai legat de scoala pentru Ariana? Unde vrei sa o duci la scoala: la cea publica din Tamasi/Corbeanca? La privat local pana in a-4-a si apoi in Bucuresti? Direct de la clasa pregatitoare in Bucuresti? Cum vezi ideea de a transporta copilul la scoala in Bucuresti, in fiecare zi dus-intors pe DN1? Astept cu interes parerea ta.

  10. Salut George,

    Si noi suntem vrem sa incepem in acest sa demaram proiectul „Casa Noastra” :)
    Vin cu rugamintea sa ne recomanzi si noua arhitecta pe care ai ales-o.
    Vreau sa mergem pe o recomandare de la cineva care a studiat mai mult subiectul decat noi.
    Iti multumesc in avans pentru recomandare si asteptam cu nerabdare noile episoade.

    Faci o traba excelenta! La cat mai multe proiecte de succes si spor la construit :)

Dă-i un răspuns lui acronimus Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.