(P) O călătorie în spațiu. Cel mai tare premiu dat vreodată!

De pe la doi ani mă întreba mama ce vreau să fiu când o să cresc mare. Primul instinct? Pilot, evident. Visul s-a destrămat încetișor și m-am împăcat cu ideea că voi da la medicină. Am făcut multă chimie până mi-am dat seama că de fapt voi fi jurnalist. Întâmplător sau nu, în meseria mea am găsit mereu ocazii să ajung pe aeroporturi și aerodromuri. Am zburat cu zeci de aparate diferite și chiar am fost la un pas de dezastru în câteva. Cu toate acestea, mă urc de fiecare dată într-un elicopter sau un avion cu bucuria unui copil care a căpătat premiul vieții lui. Sau cel puțin așa a fost până recent.

Mai spre zilele noastre am auzit despre turismul spațial și mi-am promis că nu voi ieși la pensie până nu voi vedea Pământul ca o minge albastră, perfectă de undeva de sus, din imponderabilitate. Călătoria asta e despre mine și copilul din mine care visează la mai mult decât a văzut și învățat deja. Nu știu dacă voi întâlni în viața aceasta extratereștri ori voi ajunge pe altă planetă, dar sigur voi visa la asta până în ultima clipă.

Dincolo de o poezie, acest articol este despre un concurs. Poate cel mai tare concurs din câte s-au făcut vreodată. Dacă și tu visezi să îți iei zborul de pe Pământ până în spațiu, sigur te va interesa această competiție.

8

Sunteti pregatiti?

Philips Romania lanseaza provocarea anului: o competitie care va oferi in final ca premiu o calatorie in spatiu. Competitia se desfășoara pe web site-ul www.philips.ro/provocareaspatiului , în perioada 20 noiembrie – 31 decembrie 2014. Pentru un bilet castigator cu o calatorie in spatiu, participantii trebuie sa răspundă la provocarea “Ce ai vrea sa faci daca ai ajunge in spatiu?”

Asadar, voi ce ati face daca ati ajunge in spatiu? Eu as face un ”handpresso” și m-aș minuna cum plutește cafeaua și aș țopăi de colo colo ca un satelit de-al lui Jupiter. Apoi m-aș uita la planeta albastră lipit cu ochii de hublou cel puțin vreo 2 ore, ca la un film bun.

În cazul fericit în care călătoria s-ar prelungi pentru că timpul s-a dilatat în vreo ”gaură de vierme”, m-aș bărbieri cu un Philips seria 9000, primul aparat de bărbierit testat în condiții de gravitație zero.

VIDEO aici.

Cypress_Final_Client_Head_Flat

Divizia Philips de Îngrijire Personală a încheiat un parteneriat special cu experții pionieri în călătoriile comerciale în spațiu, XCOR Space Expeditions, pentru a testa ultimele tehnologii de bărbierit electric într-un mediu cu gravitație zero și pentru a afla dacă bărbații ar putea obține un bărbierit eficient chiar și în spațiu. Rezultatul acestui parteneriat este aparatul de bărbierit electric seria 9000.

In cadrul programului, Philips oferă la nivel global 20 de bilete la bordul navelor XCOR Lynx Mark I și XCOR Lynx Mark II, precum și accesul la serviciile de formare a astronauților în cadrul Centrelor de antrenament ale XCOR Space Expeditions.

4

De departe, este vorba de cel mai high-tech premiu al anului! Ce zici? Desigur, cu excepția cazului în care ești pilotul navetei spațiale, se poate mai tare de atât?

Ultimele articole

Articole recomandate

13 Comments

  1. In fiecare an ma gandesc sa mi cumpar un astfel de aparat (nu seria 9000) insa am retineri privind rezultatele.

    Cine foloseste asa ceva poate posta un review „din viata de zi cu zi”?

  2. Am avut eu modelul de top de acum vreo 3 ani. A costat 1095 ron atunci.
    L-am folosit de 3 ori si am renuntat
    Ori te razi zilnic ori mai bine iti vezi de treaba
    Daca creste un pic mai mare nu mai taie cum trebuie
    Capacele alea se umplu rapid,le deschizi, golesti o iei de la capat
    Se uzeaza relativ repede si nu sunt ieftine de inlocuit din ce am inteles. La mine nu am avut ocazia sa experimentez ca sa zic asa
    Per total nu recomand.
    Mi-am luat o masina de tuns mai profi…reglez cat vreau de la 0 mare la 4 parca si in 1 minut tunde frumos, tot, fara jena.
    Cu jucaria asta fancy ma chinuiam si 10 minute si tot nu iesea cum trebuie
    Per total nu recomand

  3. Articolul a venit la fix! Nu ma refer la calatoria spatiala, ci la faptul ca vreau sa imi cumpar un aparat de ras electric si nu ma pot hotara la marca si model (Braun, Philips etc.). Din pacate am auzit pareri bune in general pentru produsele foarte scumpe. Sa inteleg ca pentru rezultate bune trebuie sa dai peste 400 de lei, iar pentru rezultate foarte bune peste 800? Astept pareri!

  4. Orice aparat de bierberit trebuie curata dupa un anumit timp.
    Daca as avea ceva bani, as cumpara Philips fara nici o exitare.
    E singurul producator care face cel mai bun aparat.

  5. Waw…2000+ RON pt. un aparat de ras este cam mult. Daca fac o socoteala, de banii astia imi iau rezerve pt. Mach3-ul meu vreo 10 ani. Sincer, nu stiu daca merita investitia. Sa vedem review-ul George, poate ne convingi!

Dă-i un răspuns lui Mihai Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.