BlogWar

OK. Deci, bună seara. Frumos meci avem în blogosferă. A urnit-o mai demult Dono, acum pare să fie luat mai serios în seamă când revine asupra unui subiect ca un vârf de iceberg. Ştii că l-ai lovit şi că te vei scufunda, dar te miri… De… notorietatea impune un respect proporţional cu traficul nou. Ideile sale nu sunt însă noi şi le împărtăşesc.

Bloggerii de notorietate simt mai nou în ceafă respiraţia rece a bloggerilor de scriitură şi conţinut. Permiteţi să intervin cu o opinie şi îi rog pe cei care se simt ofensaţi să ridice piatra.

Blogging-ul – aşa cum arată pe majoritatea site-urilor auto-denumite spre exemplu în secţiunea de Blog a topurilor online de la noi nu este blog. În Franţa, spre exemplu, bloggeri sunt chemaţi să îşi dea cu părerea în talk-show-uri despre starea naţiunii, politică etc. inclusiv şi mai ales în ziua alegerilor. De ce? Pentru că francezii îi citesc pe rupte. De ce? Pentru că bloggerii sunt credibili, pentru că scriu chestii stoarse din neuronii proprii, combinate cu informaţie de la sursă, nefiltrată, fără presiunea unui redactor-şef cu termene limită, a unui patron implicat politic, fără linie editorială. Oamenii ăia scriu pentru că gândesc liber.

Jurnalismul acesta de speţă nouă (NewMedia), eliberat de constrângere, realist, jegos de dur este adevărata reţetă câştigătoare. Nu un compot de linkuri, poze şi filmuleţe, avatare, status-uri etc.

Întrebarea pe care i-am pus-o de mai multe ori lui zoso, blogger versat, vexat, hiper-ventilat este: „Care e plus-valoarea pe care o aduci, ce conţinut nou generezi tu?”. Răspunsul m-a lăsat mască: „Dar tu, la cât de rar scrii… Voi ăştia din Pro vreţi acuma să acaparaţi şi blogging-ul”

Comparăm mere cu verze. Pueril şi mercantil.

Eu cred în altceva.

Felul în care răspunzi tu la nevoia comunităţii (şi eu am fost pionier, chiar comandant de detaşament, aşa că mă puteţi considera comunist) îţi va aduce respect, audienţă, notorietate şi apoi implicit – dacă asta cauţi – bani. Bloggeri ca zoso au renunţat însă la misiunea completă de dragul audienţei şi a banilor. E o decizie greu de luat. Este ceva în genul emigrării în Canada. Laşi ţara şi familia pentru o leafă mai mare. Apoi descoperi că ai bani, dar eşti singur.

Îl vedeţi pe zoso, pe care îl recunoaştem – deocamdată – nr.1 blogger în termeni de notorietate, invitat într-o emisiune talk-show în care să ne dea pe spate cu viziunea sa asupra lucrurilor? Guess not. Scriitura uşoară, de vară, subţire, uşor de uitat nu răstoarnă, nu aprinde.

Blogosfera românească se schimbă sub ochii voştri. Chiar şi într-un mediu atât de sălbatic precum internetul, valoarea începe să se cearnă. Scriitura de calitate, opinia argumentată, informaţia câştigă teren şi se vor impune. Pe cititori asta îi interesează.

Ultimele articole

Articole recomandate

22 Comments

  1. Desi mi-am dat cu subsemnata si la Dono (acolo unde ma dau zilnic de fapt :) ) trebuie sa spun ca articolu asta mi-a placut si mai mult. Pui cu adevarat punctul pe i! Felicitari :)
    Ma bucur ca in final s-au gasit cativa din „greii ceilalti” ca sa va denumesc cumva, pe voi care totusi scrieti mai mult de 2 randuri la un filmulet, sa traga un semn de alarma fara de blogurile astea false care au atata popularitate in Romania.
    Amin :)

  2. La tine imi plac informatiile pe care ni le dai aproape zilnic la Dono si Miruna modul in care scriu, iar la aura enache mereu trebuie sa citesti printre cuvinte…. in concluzie ramaneti asa si dati lectii si la altii…. toate cele bune.

  3. Zoso, nu trebuie să treci în defensivă. Ştiu bine cu cine stau de vorbă. Eşti primul în multe sensuri. Trebuie doar să ne reaminteşti de ce. Voi începe să te recitesc dacă îţi aminteşti de ce te-ai apucat de blog. Merităm doze mai bine distilate din spiritul tău acid.

  4. Salut,

    Mereu m-am intrebat (si poate o sa si publice) din miile de vizitatori … durata vizitei nu este relevanta? Cat la % din mia (miile) de cititori isi petrec mai mult de 5 minute pe site? (presupunand ca 5 minute sunt de-ajuns sa citeasca un articol si sa vada reclamele, poate sa si dea click pe unu).

Dă-i un răspuns lui zoso Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.