Testul suprem de încărcare al telefoanelor de top!

Publicat pe
Testul suprem de încărcare al telefoanelor de top!
  Ne-am gândit noi ce și cum să mai facem cu toate telefoanele pe care le avem la studio în ultima vreme, și dilema mea a fost dintotdeauna, care se încarcă cel mai repede? Unele au nevoie de două ore, altele de trei, și mai nou telefoanele de top se laudă cu mai puțin de jumătate de oră pentru jumătate de baterie încărcată. Încărcătoarele din pachet devin din ce în ce mai mari, iar cablurile din ce în ce mai deștepte. Pe de altă parte, unii producători folosesc încă cablurile microUSB, chiar și la telefoane de 300-400 de euro. Așadar, ne-am pus pe treabă, am strâns șase dintre cele mai performante telefoane de pe piață, le-am descărcat baterie cu ajutorul unui program de genul Battery Discharge, și le-am băgat în priză. Pe fiecare, cu încărcătorul și cablul original. Aproape. Am avut și situații speciale cum ar fi cele de mai jos. În plus, aproape fiecare are o tehnologie diferită de încărcare, de aceea unele se încarcă și mai repede, iar altele sunt mai reci. Vi le explic mai jos, în ordinea numerelor de pe tricou. One Plus 5T - Încărcător și cablu originale - Tehnologie Dash Charge cu 4A și 5V (se păstrează cel mai constant și mai rece dintre toate pe tot parcursul încărcării) Huawei P20 Pro - Încărcător și cablu originale - Tehnologie Super Charge  cu 4.5A și 5V (foarte rece și destul de constant și el, până când ajunge aproape de 100%) Sony Xperia XZ3 - Încărcător aproape de cel original - Tehnologie QuickCharge 4.0 (a funcționat pe 3.0) cu Huawei Mate 20 Pro - Încărcător și cablu originale - Tehnologie Super Charge 40W - 4A cu 10V (ce-i în mână nu-i minciună) - adică e cu surprize iPhone XS MAX - Cablu USB-C la Lightning și încărcător de MacBook cu USB-C - Doar așa merge să îl încarci rapid, cel din pachet e lent nevoie mare Samsung Galaxy Note 9 - Încărcător și cablu originale - Tehnologie Fast Charging cu 1.67a ȘI 12v - Surpriză, surpriză, nu este cel mai rapid. https://www.youtube.com/watch?v=AnLbPrue6ao
Publicat pe

Nu rata nimic pe YouTube!

Dacă deja nu te-ai abonat pe canalul meu de YouTube, o poți face acum pentru a nu rata niciun video nou.

Hai pe EDITORIAL!

Descoperă ce urmează, înțelege mai repede lumea din jur și citește seria EDITORIAL.