A spus-o primul, acum ceva vreme, JFK, dar o simt azi până în măduva oaselor. Mă simt berlinez. Nu cu buletinul, ci în mintea mea. Sunt fascinat de normalitatea unei metropole care nu are decât un scop. Să îşi facă locuitorii să vrea să trăiască, să îşi crească urmaşii şi să creeze în ea. Un loc aerisit, normal, cu oameni normali, cu străzi normale, cu preţuri normale. Berlinul nu este nici romantic, nici exagerat de frumos, nici bogat. Este normal. Oamenii merg cu metroul deşi îşi permit maşini scumpe. Taximetriştii aproape nu există. Şantierele nu fac praf sau zgomot. Nimic nu spune să nu calci iarba, totul te îndeamnă să te întinzi pe covorul verde şi pufos din parcuri. Oamenii nu spun- nu mă filma. Nimeni nu claxonează, nimeni nu ţipă, nimeni nu aruncă gunoi pe jos. Îmi dau seama că scriu banalităţi, însă ele îmi spală creierul. Îl igienizează. Îmi dau un punct de reper. Mă fac să mă simt normal, berlinez.
Ich bin ein Berliner
Publicat pe
