Deocamdată. Cred, sper. Acestea sunt PadmatePaMu Slide, iar cea mai ieftină variantă este de 50 euro. 49.99 ca să fim corecți. Cele pe care le avem noi la test sunt 79.99 pentru că mai au o șmecherie la pachet. Sunt căști True Wireless, doape cum le spunem noi, cu o autonomie monstru de aproape 10 ore, fără să luăm în calcul bateria din carcasă. Cu aceasta pot ajunge și la 60 de ore de autonomie, adică nu le mai încarci timp de o săptămână. Și asta dacă asculți muzică cel puțin 8 ore pe zi. E mult pentru muzică, dar nu și pentru podcast-uri, de acolo mai înveți ceva. Și nu ți le vor recomanda pe ale mele, sunt mulți oameni mai deștepți ca mine care au ceva de spus pe audio. Audible este apropo platforma de unde ascult undele dintre cele mai bune podcast-uri.
Revenind la căști, PaMu Slide se aud mult mai bine decât mă așteptam, chiar acolo la nivelul AirPods și chiar mai sus. Și totuși, de ce costă doar 50 de euro? Pentru că sunt proiect de crowdfunding pe Indiegogo. La fel ca și Kickstarter, este un loc unde plătești în avns pentru acele produse, după descrierea și proiectul prezentat, iar cu bnaii tuturor celor interesați, fondatorii proiectului finanțează producția. Cei de la Padmate sunt recunoscuți pe Indiegogo cu un alt proiect de succes, tot o pereche de căști True Wireless, destul de apreciate.
În timpul desfășurării proiectului produsele sunt de obicei mai ieftine, din experiența noastră însă, acestea rămân de multe ori la același preț și când ajung pe site la comandă normală. Nu este un produs pe care îl vei găsi în magazine.
Acum, despre sunet, conectivitate și ușurință în utilizare îți spun în clipul de mai jos. Poți să fii sigur însă că au tot ce le trebuie, pentru 59 sau 79 de euro. Nu aș da însă sincer 200 de euro, sau dolari pe ele, atât cât spune producătorul că vor fi după terminarea campaniei. Nu cred că merită atâția bani. Adevărul este că nici varianta cu încărcător wireless inclus nu merită. Nu poți să spui că îți vei încărca telefonul nici măcar odată cu ele, nu prea stă telefon pe încărcător, și în plus e și mai mare și mai groasă carcasa decât la versiunea fără încărcare wireless.
le-am gasit aici: APadmate PaMu Slide
Castile sunt bune conectibilitate buna suney excelent functi multiple carcasa super recomand
Pe cand un review la earbuds de la Blitzwolf ? Sunt ~35$ si v-au impresionat cei de la blitzwolf in trecut. Dupa review-ul de la voi mi-am comandat acele casti cu fir foarte bune de la BW.
Cum se comportă conectate la un iphone?
Mulțumesc!
Salut George. Vreau sa îmi comand și eu căștile. Pe Indiegogo la comentarii vad ca multă lume are probleme cu conexiunea dintre casti și telefon și cu calitatea sunetului intr-o convorbire telefonică. Tu ai întâmpinat probleme cu ele?
Buna ziua,
Ma intereseaza sa comand aceste casti pamu slide, dar nu gasesc niciun link.
Multumesc frumos!
Salut. Dupa ce am vazut review-ul vostru am hotarat sa comand si eu o pereche de casti PamuSlide. Am platit 67.5 euro cu tot cu transport. In cat timp ati primit castile? A trecut o saptamana de la comanda mea si inca nu stiu daca au fost expediate sau cand le voi primi. Pe linkul de tracking imi spune ca emailul nu exista sau ca inca nu au fost expediate.
De unde le pot cumpara si eu ?
Salut,
Ati comandat de pe Indiegogo produsul? Daca da, a trebuit sa mai platiti ceva taxe la vama cand a ajuns in Romania sau altceva in afara de ce s-a platit la comanda de pe site?
Keep up the good work! :D
Da, se plătește TVA la vamă.
Salut,
Daca nu sunt prea indiscret, poti sa imi zici si ce suma?
Este garantat faptul ca produsul va fi livrat de pe acest site pentru ca vad undeva scris ca nu mereu primesti un „perk” cand faci comanda. Nu as vrea sa platesc 50 de euro si inca vreo 13 pe transport ca mai apoi sa nu primesc nimic.
Buna,
Intrebare, de unde le-ai comandat cu 50€ plus transport de 13€, pentru ca eu le gasesc pe link-ul din articol la 599$ plus 119$ transport.
Multumesc mult de raspuns!
:)
Le-am comandat de peste 2 saptamani.
La voi cat a durat transportul?
3-4 săptămâni, verifică tracking number-ul
Le-am comandat de pe indiegogo pe 4 august. Când ar trebui să fie livrate? Cât ar trebui să aștept până să dea vreun semn cei de la Padmate?
Ajung de obicei în 3-4 săptămâni. Verifică tracking number-ul de la ei.
Salut Adrian!Ti-au ajuns căștile?
poate sa imi spuna cineva daca a primit comanda facuta pe indiegogo,si daca totul este ok cu castile,adica daca chiar au specificatiile ce ei le sustin??
multumesc
Sunt șanse de a-mi lua țeapă daca le comanda?Sper sa primesc un raspuns,multumesc frumos!