Deși povestea în sine este previzibilă, cu mercantili agresivi și băștinași conectați la pământul lor, filmul are darul de a face mai mult decât a ne readuce aminte cât de periculos este stilul nostru de viață consumist, în care radem, ardem, tocăm și aruncăm la gunoi.
Mi s-a părut fascinant felul în care te introduce în atmosfera unui alt loc. Un jucător de Warcraft ori Starcraft mă înțelege cel mai bine. Pentru durata filmului mintea ți se teleportează într-un spațiu alternativ în care regulile cunoscute de noi sunt îndoite sau încălcate de dragul distracției. Să te conectezi la mintea calului ori păsării care te duc oriunde gândeşti, uau!! Visul zborului mi-a dopat mintea atunci când eroul ajunge să experimenteze pe spinarea Ikran-ului…
Spre deosebire de alte experiențe similare, Avatar îmi mai place pentru că experiența pozitivă este cea legată de propriul corp. Într-o lume obeză și obedientă, filmul te îndeamnă să îți depășești limitele propriului fizic și a propriei conștiințe. Ok, nu m-au impresionat nici pe mine discursurile tipice eroului salvator american însă am savurat la maximum momentul când pe jurnalul său video dă o dimensiune clară a diferențelor între culturile care se ciocnesc. „Nu vor accepta să se mute pentru că nu îi interesează nici drumurile, nici jeanșii…”
Finalul mi se pare previzibil, dar bun. Lasă totuşi loc unei continuări în care „compania” va ataca din nou. Până atunci o să se vândă însă bine păpuşile cu Ikran-i, Toruk Macto, Jake Sully sau jocurile de aventură, tricourile, băuturile carbogazoase! Hmmm! Până atunci Pandora pământeană – pădurea amazoniană – va mai pierde o suprafaţă echivalentă cu cea a Angliei în fiecare an.
Padurea amazoniana, da. Cand am vazut titlul, primul lucru la care m-am gandit a fost Rosia Montana.