Autostrăzile din 2011 – sau mai bine zis la ce visăm!

Aşa se văd prin ochii reporterului proiectele de autostrăzi pentru 2011. Ce nu a încăput în cele două minute, îţi explic acum.

Treaba cu americanii de Bechtel e complicată din cauza contractului dezavantajos pentru România. Asta ni se tot spune, însă contractul a fost aprobat prin hotărâre de Guvern şi este atacabil. Atacabil ca şi cum ne-am face curaj să atac America. Ar fi tare să încercăm, că poate nu reuşim şi ne transformă în statul 53. Aşa că îi lăsăm pe americani să renegocieze singuri contractul ca să ne fure mai puţin sau, şi mai bine, să îşi găsească singuri finanţare şi le concesionăm lucrarea. Asta ar fi soluţia de bun simţ.

Pe Bucureşti-Ploieşti nu se lucrează ca să avem pe face heirup în 2012 înainte de alegeri. Dacă le dai bani drumarilor, autostrada poate fi dată gata în 6 luni.

Pe Valea Oltului, adică de la Piteşti la Sibiu şi pe Comarnic-Braşov nu vom construi mare lucru prea curând pentru că nu avem 6 miliarde de euro. Atât costă cele două la un loc. Concesionari serioşi nu vin pentru că au văzut deja că e tot mai greu să îi furi pe români cu umflatul contractului după semnare. Nu ne-am făcut noi mai chibzuiţi, ci doar mai săraci.

Asta e esenţa problemei noastre de infrastructură. Lucrăm cu companii mari străine care vin aici doar cu numele şi căpuşează. Spre exe,plu, la compania americană Bechtel, filiala românească, lucrează x americani unde x=1!. Mulţi angajati sunt turci, chiar mai ieftini decât românii. Adică americanii ne arată cum fac ei autostrăzi bune din mouse, fără să vină personal aici. Le-am dat deja 1,2 miliarde de euro pentru 54 de kilometri. Deci, pentru încă un american, ar trebui să mai dăm încă un miliard? Fuck that!

Înapoi la planurile pentru 2011. Ca să vezi că se face doar o zecime din ce se promite, uite materialul similar pe care l-am făcut la sfârşitul lui 2009.

Ultimele articole

Articole recomandate

4 Comments

  1. Recomand cartea „Confesiunile unui asasin economic” (de John Perkins) in care se explica pe larg cum ne jupoaie americanii. Prinicipiul este simplu si aplicat deja multor alte tari: tarile tinta sunt convinse sa contracteze imprumuturi foarte mari pentru proiecte de dezvoltare, imprumuturi mult mai mari decat are nevoie tara si artificial umflate pe baza unor analize facute in prealabil de echipa de „asasini economici”. Scopul este ca imprumutul sa fie atat de mare incat tara sa nu-l poata plati. Conditiile de acordare cer ca proiectele sa fie dezvoltate de companii controlate de ei (ex. Bechtel), pentru ca banii imprumutati sa mearga inapoi. In felul asta ei impusca doi iepuri dintr-un foc (sau poate chiar mai multi): 1. tara e supraindatorata si subjugata, la mana lor, 2. companiile lor se imbogatesc rapid executand proiecte la suprapret. Asa si-au subjugat o gramada de tari: Indonezia, Ecuador, Columbia, Arabia Saudita, Iran, etc., toate tari de interes pentru ei din varii motive: petrol, locatie strategica, etc. In toate tarile astea sunt cativa beneficiari dupa contractele astea, iar majoritatea populatiei se zbate in saracie crunta. Suna cunoscut? Din pacate pentru noi, cu imbecilii si tradatorii care ne conduc viitorul ne e „asigurat”. De fapt il traim deja.
    Poate asta ar fi un subiect interesant de media.

Dă-i un răspuns lui George Buhnici Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.