VIDEO ASUS UX305 F – laptopul momentului – review complet

ASUS ZENBOOK UX305_PR01

Multă vreme mi-am permis doar desktop și chiar când aș fi avut bani de un laptop ieftin am rămas tot pe PC-ul cu carcasă mare. Eram hotărât să cumpăr cel mai bun procesor pe care mi-l permiteam și să construiesc sistemul în jurul lui.

Între timp prioritățile mele s-au schimbat (desigur și veniturile) dar mai ales obiceiurile de folosire a calculatorului. Acum nu mai vreau putere, pentru că nu prea mai sunt laptopuri lente, ci autonomie. Lucrez mult pe blog, citesc, scriu și sunt foarte mobil. Asta nu înseamnă că vreau doar o baterie mare. Cel puțin la fel de importante ca orele de baterie sunt pixelii ecranului. Nu mă voi întoarce niciodată la un ecran sub Full HD ba chiar caut mereu unul cât mai dens care să îmi ofere cea mai bună imagine.

De accea folosesc acum un Macbook Pro 13 Retina. L-am ales reflex după ce am avut înainte alte două Mac-uri, ultimul chiar un 15 Retina. Îl recomand oricui cu o excepție. Să îți și placă experiența Mac. Dacă ești om de PC, cred că am găsit însă cea mai bună opțiune. Asus făcea deja laptopuri superbe, dar acest UX305F este un moment de referință. Iată-l în review-ul meu video.

Specificații ASUS ZenBook UX305
Sistem de operare Windows 8.1 / Windows 8.1 Pro
Procesor Intel Core M 5Y10/5Y71
Grafică Intel HD Graphics 5300
Memorie LP DDR3 1600MHz 4GB/8GB
Ecran 13.3 inci 16:9 IPS QHD+ (3200×1800) / IPS FHD (1920×1080)
Cititor de carduri SD/SDXC
Stocare SSD 128G/256G/512GB
Conectivitate 802.11ac & 802.11a/g/n
Ethernet 10/100Mbit/s prin cablu de extensie
Bluetooth v2.1 + EDR
BT 4.0 (card combo WLAN+ BT 4.0)
Camera HD 720p CMOS
Tastatură chiclet 286mm, fără ramă
Interfață 1 x Micro HDMI
3 x USB 3.0 (1x charger+)
Conector audio
Cititor SD/SDXC
Audio ASUS SonicMaster
Microfon integrat
Baterie Litiu-polimer 45Wh
Adaptor AC Ieșire: 19V 45W
Intrare: 100~240V AC, 50/60Hz
Dimensiuni & greutate 324 x 226 x 12.3mm, 1.2kg

Ultimele articole

Articole recomandate

57 Comments

  1. Foarte bun review-ul…este si cred ca va fi un laptop de top, cand se va lansa pe piata.
    @Buhnici nici mie nu imi place ca butonul de Power se afla tocmai langa Backspace…puteau sa il puna undeva, dar nu tocmai acolo.:))

  2. Poate sa scoata Asus, cel mai tare PC, notebook etc. Doua laptopuri mi-au picat, unul monitorul, al doilea procesorul. Se incing de faci oua pe ele, acumulatorii zici ca sunt baterii, si fiabilitate de jucarie !

  3. D-le Buhnici,

    Ce configuraţie minimă ar trebui să aibă un laptop pentru a funcţiona bine pentru utilizare personală, respectiv: navigare web, muzică, video, filme, jocuri uşoare, autonomie ?
    Şi cam de la ce preţ porneşte un astfel de laptop?

    Mulţumesc.

  4. Salut George, un review pentru Surface Pro 3 pe cand? m-am jucat un pic cu un Macbook Air dar parca as ramane prizonierul Win si Surface 3 mi se pare o optiune serioasa pentru o utilizare multimedia si cu ceva office de weekend

  5. PC este orice personal. Diferenta este de la laptop la desktop. De la sistem de operare windows la linux la macOS, de la producator asus la lenovo la apple mac la dell. Astea sunt diferentele, dar toate astea sunt PC-uri. Ce nu e PC sunt consolele. So are dreptate mai sus, scuze.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.