Categorii: Auto, Editorial

Jurnalismul auto românesc… cu roți de lemn!

Trăim vremuri urâte în presa auto și o să spun câteva adevăruri dure care vor deranja câteva ”gulere albe”. Cred însă că adevărul cauterizează. Nu scriu cu sângele ”cald”. Sunt deja nervos de câteva luni.

Mă gândesc serios dacă efortul masiv de a ține pe picioare acest blog mai merită. 

Mă motivează ce am strâns alături de voi și pentru voi. O comunitate inimoasă și civilizată care își împarte experiența cu ceilalți. Aproape 200 de clipuri video originale și un canal YouTube cu 1,5 milioane de vizualizări, peste 1000 de postări, aproape 100.000 de vizite pe lună etc.

Știu că oamenii nu ar plăti ca să vină pe acest blog, să îl finanțeze ca pe o revistă. Eu încă o mai fac din plăcere pentru mașini, blog și duc totul strict pe socoteala mea. Camere video, accesorii, echipamente, editare video, hosting, webdesign sunt toate pe bani. Timpul este tot al meu. Mii de ore consumate până acum.

Nu aștept un venit suplimentar pentru ce fac aici deși simt că îl merit. Sute de mii de oameni au citit articolele mele, mii mi-au cerut și au primit un sfat de achiziție prin email, sute și-au cumpărat mașinile recomandate. Așadar știu că sunt relevant.

Din (ne)fericire eu nu sunt jurnalist auto ci doar un blogger care o face din hobby. De aceea pentru mine este ceva mai ușor să trec peste unele momente jignitoare oricum pentru orice profesionist media, care de altfel susține prin munca lui industria auto românească. Vorbim despre o industrie care nu își face publicitate și lasă revistele bune pe hârtie să dispară ori să preia masiv ”surorile” din străinătate ca să aibă cu ce umple paginile. Din redacții cedează și dispar oameni cu experiență care au testat sute de mașini și sunt înlocuiți de oameni noi plătiți prost. Ce să mai vorbim de TV sau internet… E suficient să arunci o privire scurtă ca să îți dai seama că toate produsele de gen sunt muribunde, prăfuite, banale și lipsite de pasiune. O mână de site-uri supraviețuiesc, din nou de pe urma lui Google sau facebook. Nu poți să le ceri unor profesioniști obosiți, puțini și prost plătiți să facă minuni fără buget. Nu le poți cere șefilor buget dacă ei nu încasează. Aici este sursa problemei.

Reclama, deși mai ieftină ca niciodată, aproape a dispărut de la TV iar pe net nici nu a sosit de-adevăratelea. Până azi, după trei ani de criză, nici un brand auto românesc nu a simțit măcar oportunitatea să intre într-un parteneriat important cu blogosfera, unde este cel mai ieftin să te expui. ”Specialiștii” din domeniul auto se fac că nu văd că mai mult de jumătate din decizia de cumpărare se ia după documentare pe bloguri. O spun statisticile. Ne lasă să le facem reclamă gratis la nesfârșit. Când spunem adevărul, ni se taie accesul la mașini. De ce crezi că nu mai vezi teste Chevrolet spre exemplu aici?

De ce se întâmplă așa? De ce stăm în mocirlă?

Păi, toată relația cu presa auto este tratată de mulți ”profesioniști” de prin birourile de marketing și PR precum o cheltuială și nu o investiție. O povară, nu o oportunitate.

Tot mai mulți importatori auto au ajuns să se comporte cu jurnaliștii cu nesimțire. Vorbesc de parcă îți fac un mare favor când îți dau o mașină la testare. Se bazează pe pasiunea cu care ne facem munca. Tu ești un puști sărac spre care au aruncat un pachet de gumă. ”Te sun eu zilele astea” este promisiunea din aceeași categorie. Mașinile din parcurile auto de presă sunt puține spre inexistente. NIMENI nu are pentru testare TOATE modele pe care teoretic le vinde în România. Unii nu au NICI o mașină zilele acestea. Ce să mai vorbim despre variantele diferite de caroserie – gen hatchback, sedan, break sau coupe. Ce să mai vorbim despre motorizări. Edițiile speciale sunt păsări și mai rare, în fapt, aproape dispărute. Testările se fac la noi pe termen de maximum 1-3 zile (în străinătate 7-14 zile), în unele cazuri chiar cu limită de kilometri. Evenimentele de lansare sunt tot mai rare așa că documentarea se face de multe ori pe internet după poze și YouTube.

Să dăm și nume. Eu cer deja de câțiva ani modele VW sau Audi. În afară de promisiuni și amânări am testat numai două modele. Pentru Audi, Porsche București Vest mai oferă mașini de presă deși nu ar fi fost treaba lor. Cred că voi colabora de acum cu ei pentru că par mai motivați decât compania-mamă. Pentru Skoda ori Seat discut tot cu un dealer inimos, Avia Motors și Alto Syncro pentru că oamenii de PR ai importatorului nu îmi răspund la email-uri. Oricum știu sigur că nu au aproape nici o mașină disponibilă. De la Fiat nici nu mai știu cu cine să iau legătură pentru că ultimii doi oameni și-au luat recent tălpășița, sătui probabil. Tot ei se ocupau de Alfa Romeo și Jeep, așa că veți înțelege de ce testez rar așa ceva. Volvo dă mașini rarisim la test, uneori murdare și cu rezervorul doar pe jumătate plin deși practica este oferirea mașinii gata de drum lung. Și nu am ajuns la modelele de lux Porsche, Bentley, Ferrari, Lamborghini care efectiv nu se dau niciodată, nici măcar dacă aduci un pilot să le conducă.

În rest sunt probleme PESTE TOT. Deși nu voi menționa aici alte mărci din respect pentru oamenii care se ocupă de comunicare, trebuie să spun că lucrurile nu sunt roz ci mai degrabă maro. Comunicatorii sunt munciți, stresați, puțini iar cei buni își caută deja alternative să plece spre altceva mai motivant. Îi înțeleg, pentru că trebuie să fie jenant să răspunzi zilnic la telefon și să spui că nu ai mașini de test, nu ai buget, nu ai carburant, nu ai rovinietă. Unii sunt însă pur și simplu nesimțiți și nu colaborează decât cu cei care le sunt lor… simpatici.

O să spuneți că toți își reduc cheltuielile și e normal așa. În perioade de criză teoria spune însă că ar trebui să te lupți cu toate armele pentru cota de piață. Cheltuiești ceva din ce ai agonisit și chiar dacă pe termen scurt pierzi bani, trebuie să fii cel care are felia cea mai mare din totalul vânzărilor. Așa știi sigur că atunci când revin vremurile bune tu vei fi liderul și vei face profituri mari ca în trecut. La noi e pe dos. În loc să facă o resetare a echipei de top-management, care nu demonstrează performanță, importatorii preferă să stea anchilozați în starea de așteptare. Visează la revenenirea vremurilor când clienții se înghesuiau ca oile în showroom iar ei nu trebuiau să facă nimic pentru salariile mari, mașinile de serviciu cu motoare mari, birourile mari și vacanțele mari. Toate acestea arată degradarea la care au ajuns. Ne jignesc și vă jignesc în fiecare zi.

Acesta este campionul negativ al comunicării cu presa. Brent Valmar, vicepreședintele APIA ne cere permanent să îi plângem pe umăr. În perioadele de boom cerea interzicerea mașinilor SH. Acum dă vina pe ele când ne spune că va ieși pe zero la sfârșitul anului din vânzările de mașini noi. Nu spune însă cât produce în service. Nu spune că la fel e și afară.

Însă chiar și așa, 95.000 de mașini vândute în total anul trecut în România, înseamnă un volum de peste un miliard de euro. Sunt bani mulți pe care industria auto îi drenează masiv dintr-o țară altfel săracă. Bani care vin de la clienți pentru care trebuie să arăți respect iar informarea este o parte a procesului.

E o chestiune de respect să oferi și să susții jurnaliștii să îți cunoască mașinile și să le prezinte publicului/clientelei.

O să și laud câțiva importatori cu care lucrez bine. Pe locul întâi BMW, pentru cel mai bun comunicator din industrie, Alex Șeremet. O pot confirma toți jurnaliștii. O echipă excelentă are și Renault. S-au profesionalizat progresiv și se bat pentru locul întâi la seriozitate. Dacia face mereu eforturi și au oameni buni ca Silviu Sepciu și Roxana Evanghelie. La fel Hyundai. Bilă albă și pentru Peugeot. Mazda și Mercedes folosesc serviciile unor agenții care fac deasemenea treabă bună. Pentru Skoda si Seat, respect cel mai serios vânzător de mașini, Lucian Vișan de la Avia Motors care este și cel mai bun comunicator al mărcii în România deși nu asta este treaba lui.

Așa arată lista scurtă. Prea scurtă.

Dacă ești jurnalist ori parte a industriei, comentează aici chiar și anonim. Ridică-ți vocea. Hai să pornim discuția și la vedere, nu doar între patru ochi sau la telefon. Știm cu toții cât de jos s-a ajuns și o recunosc ambele părți ale baricadei, doar că nimeni nu face nimic. Dacă nu spunem adevărurile dureroase, ne vom lăsa de meserie ca să nu supărăm pe nimeni.