AM SCHIMBAT DRONA! PHANTOM 4 PRO+ V2.0

Am să îți spu de la început că această decizie am luat-o mult mai repede decât de obicei. Atunci când vine vorba de ”scule și unelte” adică de aparatura pe care o folosim la filmare sunt foarte pretențios. Vreau ca toate aparatele să fie în stare bună, fără nici un fel de probleme, pentru ca atunci când ne apucăm de filmat să știm că ne putem baza pe ele. Din aceeași categorie face parte și drona pe care o folosim destul de des. Cel puțin în timpul construcției #casabuhnici am avut-o cu noi tot timpul în mașină, și odată la două trei zile chiar în aer.

De asemenea, nu cred în utilizarea oricărui aparat, mai ales al unei drone, până când pur și simplu cedează complet. Drona noastră a suferit mai multe reparații de când am luat-o de nouă prima dată. Am ajuns să îi schimbăm carcasa complet, elici, o baterie, și acum și controller-ul care pur și simplu nu mai vrea să se încarce. A fost reparată bine, de către profesioniști în service autorizat, însă consider că e vremea să nu o mai muncim noi la nivel industrial ci să se bucure altcineva de ea. Încă nu m-am decis ce facem cu ea, poate o vindem, poate nu. Cert este că avem un Phantom 4 Pro V 2.0 care i-a luat locul.

Diferențele dintre cele două drone sunt minore. Filmează la fel, au aceeași autonomie, aceleași baterii, elicile noi sunt compatibile și cu drona veche. Phantom 4 Pro V2.0 vine însă în varianta completă și cu acel controller cu ecran foarte luminos. Preview-ul imaginile pe controller este 1080p și nu 720p, și este nouă. Cu garanție și cu DJI Care. Și pentru noi asta contează.

Așadar, dacă vrei să înțelegi mai bine de ce am făcut acest mic upgrade și care sunt toate diferențele dintre cele două drone, urmărește clipul de mai jos.

Apropo, nu uita să te înscrii la GIVEAWAY-ul de 800.000 de abonați, aici: GIVEAWAY 800.00 ABONAȚI. Asta dacă vrei un Samsung Galaxy S10 nou nouț.

Ultimele articole

Articole recomandate

2 Comments

  1. Eu asi dori sa aflul cite ceva de masinile elctrice s asi dori sa vorbim pe mail am ceva idei ce este legat de masinile electrice ce este lwgat de incarcare tu ai cunoscuti prin saloane auto si asi dori sa intreb daca este posibil de facut asa ceva

Dă-i un răspuns lui Tudor Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.