Am pus mâna pe Samsung Galaxy S9 și S9+

Salutare și bine te-am regăsit! Așa cum spune și titlul, acesta este noul Samsung Galaxy S9 și S9+. Da, sunt două, și ca să nu te fac să mai aștepți prea mult să intrăm direct ”în pâine”. Dar nu înainte de a îți aminti de pe acum să dai un share, un like și un subscribe. Da, am spus-o și la început pentru că ne ajută, atât pe noi cât și pe tine dacă vrei să vezi în continuare video-uri de la momentul lansării.

Samsung Galaxy S9 și S9+ sunt, așa cum mă așteptam îmbunătățiri ale actualelor S8 și S8+. Nu s-au schimbat foarte multe, nici la design și nici la performanțe, iar accentul s-a pus mai mult pe camera foto. Să vă explic.

Camera de pe S9 este de 12 Megapixeli și se numește Super Speed Dual Pixel. OK Samsung, înțeleg că ai nevoie de un băiat la denumiri. Ei spun că este mai rapidă, și din testele noastre așa pare. Are o deschidere minimă de F 1.5 și da, bate un iPhone X la testul pe întuneric. Cu mult. Atât de mult încât ce am văzut acolo în camera de preview este chiar jenant pentru Apple și chiar și pentru Google Pixel 2. Vom vedea noi dacă este chiar așa.

Doar pe S9+ avem cameră duală. Cea menționată mai sus împreună cu una tot de 12 Megapixeli, de data aceasta cu zoom. Cu siguranță pentru fotografii mai bune cu bokeh. Adică cu fundalul în ceață, defocusat așa frumos. Da, are și cameră frontală de 8 Megapixeli, tot cu o deschidere mai bună de F 1.7. Adică mai sensibilă la lumină.

Ca design este ușor de confundat cu un S8 sau S8+. Marginile aduc de data aceasta mai mult cu cele de la S7 și S6, au culoarea naturală a aluminiului. Probabil pentru că cele vopsite nu mai arată atât de bine după câteva căzături. Da, ambele sunt rezistente la apă cu standardul IP68.

Ecranul este la fel, un WQHD+ pe S9 cu diagonală de 5.8 inci și raport 18.5×9. Tot Super AMOLED. Pe S9+ aceeași rezoluție însă la 6.2 inci în diagonală.

Procesorul este un Exynos de generație nouă sau un Snapdragon 845, de data aceasta pe 10 nanometri. Ar trebui să fie și mai eficient la consumul de baterie dar și mai puternic. Vom vedea asta în cadrul review-ului complet.

Stocarea minimă este de 64 GB, cea maximă de 256 GB cu suport pentru microSD până la 400 GB spun ei dar la capitolul RAM au folosit tot 4 GB pentru S9 și 6 GB pentru S9+. Și aici voiam mai mult, mă înțeleg cel mai bine se pare cu 8 GB pe OnePlus și sunt sigur că este nevoie de memorie RAM pentru a folosi cât mai bine telefonul cu Samsung DEX. Și acesta este nou, are altă poziție, e mai simplu și chiar și mai ieftin.

Bateria, 3000 pe S9 și 3500 pe S9+. Sper din suflet ca procesorul să consume mai puțin curent, deși m-am obișnuit să car cu mine peste tot un cablu, încărcător de priză, baterie externă și să am și USB în mașină.

Va veni cu Android 8.0 preinstalat, cu toate update-urile la zi, iar la capitolul conectivitate mai avem o surpriză. Modem-ul intern este Cat 16. Adică un 1200 Mbps de download la nivel teoretic. Ce să mai, 5G fără denumirea aferentă. Conectivitatea este de top, WiFi AC, Bluetooth 5.0, GPS, NFC și va funcționa cu SIM-uri din toată lumea.

Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Încă un lucru, am observat că unii se plâng că videoclipurile noastre se văd sacadat, mai ales de când am trecut la 4K 50fps. Ne pare rău, dar cel mai probabil este conexiunea de internet sau computerul de pe care vă uitați. Încercați să treceți clipul la 1080p 50fps și lăsați-mi un comentariu dacă se mai întâmplă acest lucru.

Te-ai înscris la GIVEAWAY? Nu vrei un Razer Phone? Sau un OnePlus 5? De ce? – buhnici.ro/giveaway

Ultimele articole

Articole recomandate

259 Comments

  1. Salut,

    Am urmatit aproape toate review-urile tale refertioare la telefoane, si as dori un sfar in achizitia unei folii oleofobe pentru un Huawei Mate 10 Pro. Folia pusa de ei e buna si isi face treaba in limita calitatii , dar se umple de amprente si e oarecum enervant. Poti te rog sa imi recomanzi o firma sau un model de folie?

    Multumesc

  2. Domnule Bhnici sunt mare fan vă admir munca și ași dori să câștig eu unul dintre aceste telefoane pentru că nu îmi permit un telefon bun și aș dori să continuați cu aceste informații despre noile telefoane

  3. Pe la giveaway ne adunam
    Cu mic cu mare tot speram
    Da sa iasa de un S noua
    Sa sparg cartieru in doua
    Da sa iasa de un S noua plus
    Sa ma asculte cel de sus
    Un telefon nou , for free
    Sa ne bucure la dioptrii so let it bee !

    Tine-o tot asa faci clipuri bune , bine puse la punct si educative !

  4. Salut George sunt un mare fan de al tau si iti aprieciez foarte mult munca,asi apriecia foarte mult daca asi castiga unul dintre telefoane, dar norocul sa fie cu noi este primul meu giveamay succes in continuare !!

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.