Am ieșit din studio și am întrebat oamenii reali, pe stradă, cum își văd viitorul: au bani puși deoparte, le e teamă de inteligența artificială, ce cred că se întâmplă cu economia după alegeri? Răspunsurile m-au surprins, unele plăcut, altele mai puțin. Pentru că una e ce credem noi că gândesc românii și alta e ce auzi când stai efectiv de vorbă cu ei.
Tinerii, frica de AI și mirajul venitului previzibil
Am vorbit cu Amalia, 21 de ani, studentă la psihologie, care încă primește bani de la părinți și recunoaște că aproape nu reușește să pună nimic deoparte. Nu se teme de inteligența artificială: crede că un job bun își va găsi oricum, iar lucrul unu-la-unu, ca terapeutul, rămâne valoros mult timp de aici înainte. Și eu cred asta, dar am o nuanță importantă.
Mi se pare o formă de lipsă de curaj să presupui din start că sigur te vei angaja. Practic muți responsabilitatea pentru viitorul tău către un loc de muncă pe care trebuie să-l creeze altcineva, la stat sau la privat, ca tu să ai doar un venit previzibil, predictibil. Toți vrem să ajungem la pensie și să ne plătească cineva cât să ne oprim din muncă. Întrebarea e: cine plătește pentru munca aia? Mai ales când statisticile arată că unul din trei tineri nu prea are loc de muncă și nici nu se grăbește să devină productiv, iar mulți se așteaptă ca primul salariu, fără experiență, să nu fie mai mic de 5000 de lei în mână.
Cine se descurcă și cine numără până la jumătatea lunii
Contrastul de pe stradă a fost izbitor. O mamă manager, cu trei copii și un soț pilot de linie, mi-a spus că are bani deoparte pentru mai mult de șase luni și că secretul e organizarea. La polul opus, pensionari pentru care coșul de cumpărături a sărit, în propriile lor cuvinte, de la 600 la peste 800 de lei, care își întind mâncarea ca să ajungă o jumătate de lună, cu ștevie, spanac și ce mai au prin curte.
Un antreprenor cu magazin de materiale mi-a spus pe șleau: afacerea merge doar cât să supraviețuiești, din afaceri nu se mai fac bani de mult, iar planul lui în 10 ani e să închidă și să se angajeze la stat. Visul nu e pensia, mi-a zis, visul e să nu mai muncești. Cu toții ne uităm spre deficitul record, spre TVA-ul de 21% și ne întrebăm cine umple gaura de la buget.
Legătura dintre prosperitate și grija pentru viitor
Cea mai frumoasă întâlnire a fost cu o femeie din zona Piteștiului care, deși nu are griji financiare, se preocupă de reciclare și de schimbările climatice pentru că se gândește la copiii ei. Și aici am observat un tipar clar: vei vedea mereu o legătură între oamenii care și-au rezolvat problema zilei de azi și cei care încep să le pese de ziua de poimâine, de mizeria de pe stradă, de mediu, de viitor.
Cei mai mulți români se luptă cu ziua de azi, trăiesc de la un salariu la altul. Nu ai cum să fii optimist în legătură cu viitorul dacă prezentul arată nasol. De aceea revin la o idee pe care o tot repet: avem o problemă uriașă cu inegalitatea. Am văzut familii care trăiau în aceeași încăpere cu o vacă, cartiere de vile cu un grajd în mijloc. Trebuie să-i ridicăm pe cei de jos, ca să înceapă să-și permită gânduri bune despre viitor.
Decuplarea de la firul ierbii
Și mai e ceva: decuplarea dintre deciziile mari și viața reală. Vorbim de miliarde de euro europeni, economia bubuie pe hârtie, dar omul de la firul ierbii nu simte. De multe ori punga aia care vine de la primărie e de fapt trimisă de Uniunea Europeană, doar că nimeni nu face legătura. Eu aș duce mulți politicieni în aceste zone uitate, pentru că unele politici pur și simplu nu funcționează până jos, iar de acolo vine neîncrederea în politică.
Concluzia mea: deși credem că știm ce gândesc românii, de fiecare dată te surprind. Cu cât înaintează în vârstă, par mai deschiși și mai preocupați de viitor. Spune-mi tu în comentarii despre ce ai vrea să mai vorbim cu oamenii din lumea reală, pentru că una e ce zicem noi în studio și alta e ce simțim cu toții când ieșim din casă.
