Allview Soul X5 Pro [UNBOXING & REVIEW]

Îmi ajung pe masa de review o mulțime de telefoane pe parcursul unui an. În 2018 însă am fost cel mai surprins de faptul că cele de buget mediu, arată și se comportă aproape la fel de bine ca cele de top. Mă refer aici la telefoane cu un preț între 1000 și 2000 de lei care au în construcție aluminiu sau oțel, ecrane FullHD sau mai bune cu protecție Gorilla Glass și performanțe care în utilizarea de zi cu zi, pentru ascultat muzică, YouTube, navigare web sau Facebook ori Instagram nu diferă față de cele ale unui telefon de 1000 de euro. Chiar deloc.

Diferențele majore apar la cameră, optimizare și software și desigur atunci când vine vorba de jocuri. Acesta este și cazul lui Allview Soul X5 Pro, pe care l-am mai prezentat în cadrul unui live, aici.

A venit și vremea unboxing-ului și l-am lăsat pe Radu să fie surprins de această dată. Și a fost, la fel ca mine. Soul X5 Pro are pe scurt un ecran de 6.2 inci cu rezoluție puțin peste FullHD, 2K să îi spunem, un display luminos protejat de Gorilla Glass și o construcție foarte similară cu Huawei P20 Pro. Și nu glumesc, ba chiar are aceleași dimensiuni, se ține la fel de bine în mână și chiar încape într-o carcasă pentru P20 Pro.

Performanțele sunt, din specificații, foarte bune pentru un telefon de 1499 lei. Spun din specificații pentru că nu am reușit să înstalăm pe el un AnTuTu în versiune oficială, tocmai pentru că are o versiune de soft prea nouă. Android 8.1. Mai așteptăm câteva zile. Nu, nu voi lua un pachet de AnTuTu de pe alte site-uri pentru că știu că au probleme și nu va oferi o perspectivă corectă asupra performanțelor. Cel puțin nu pe toate telefoanele pe care îl instalezi.

Camera este duală, și este destul de bună. Nu am așteptări de înregistrare 4K la 60 fps însă sunt mulțumit de efectul de bokeh pentru portrete. Camera de față însă m-a suprins într-un mod plăcut. Are și ea mod portret și o face prin software. Iar rezultatul este unul reușit.

Ultimele articole

Articole recomandate

51 Comments

  1. Buna George,

    Am un Iphone 7 momentan si sincer m-am cam plictisit de el, am descoperit recent desi sunt din Brasov firma Allview mai exact telefonul Soul X5 Pro…
    Ce părere ai despre el si daca crezi ca ar trebui sa ma uit la alt model de la cei de la Allview?

    Multumesc anticipat, o zi buna!

  2. Salut, am o întrebare, dintre samsung galaxy a6+ și allview soul x5 pro, care este mai bun,fiind amândouă clasate la medium range, după părerea mea ar fi allview, dar vreau și părerea unui expert

Dă-i un răspuns lui Alin Daniel Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.