Adio, OnePlus. Sfârșitul telefonului care ne-a învățat că flagship nu înseamnă neapărat scump

Se confirmă. OnePlus nu va mai lansa produse noi în Europa și America de Nord. Anunțul oficial a venit pe 17 iulie, direct de la OPPO, compania care preia operațiunile în Europa. Fără conferință de presă. Fără moment festiv. Doar un comunicat cu limbaj corporatist despre „concentrare strategică proactivă” și „alinierea strategiei globale de produs”.

Știți care e faza? Nu m-a surprins. V-am tot spus în CuriosITy că se îndreaptă lucrurile în direcția asta. Dar hai să nu începem cu „v-am zis eu”. Hai să începem cu o poveste.

Telefonul pe care nu-l puteai cumpăra

2014. Piața de telefoane era împărțită simplu: Apple și Samsung sus, la prețuri de flagship, și restul lumii undeva jos. Și atunci apare o companie chineză de care nu auzise nimeni, cu un telefon pe care nu-l puteai cumpăra nici dacă voiai. Îți trebuia invitație. Da, invitație, ca la club.

OnePlus One avea specificații de flagship la jumătate de preț și un slogan care suna altfel: Never Settle. Nu te mulțumi cu puțin. Venea cu CyanogenMod, apoi cu OxygenOS, un Android curat, rapid, fără bloatware, pe care puteai să-l modifici cum voiai, chiar dacă îl ”brick-uiai”. Bootloader era deblocabil fără să-ți pierzi garanția. Pe vremea aia era o declarație de dragoste pentru comunitate. Mă gândesc doar ce am fi făcut azi cu așa ceva. De fapt stai, mai face cineva asta?

Pentru pasionații de tech, OnePlus era răspunsul bun. Voiai un telefon rapid, eficient, modabil, cool, fără să vinzi un rinichi? OnePlus. Simplu. Nu făcea cele mai bune poze dar în rest era ”blană”.

Anii în care OnePlus era prima opțiune

OnePlus 5T Lava Red, telefonul personal al lui George Buhnici in 2018
OnePlus 5T Lava Red, cumpărat pe banii mei în 2018. Frumos foc, sau ca focul.

Am trăit perioada aia cu telefoanele în mână. OnePlus 5 era în 2017 cel mai rapid telefon care îmi trecuse prin studio, mai fluid decât flagship-urile Samsung din același an. Apoi mi-am luat pe banii mei OnePlus 5T Lava Red, unul dintre cele mai frumoase telefoane pe care le-am avut vreodată. OnePlus 6 era pur și simplu cel mai ieftin flagship. OnePlus 7 Pro, cu ecranul ăla de 90 Hz și camera pop-up, a împins toată industria înainte. Restul au trebuit să se alinieze. Fără OnePlus, Apple nu trecea integral la high refresh rate probabil niciodată.

Rețeta era simplă și de-aia funcționa: hardware de top, software curat, preț corect, comunitate implicată. Forumurile OnePlus erau vii. Oamenii raportau bug-uri, votau funcții, se simțeau parte din produs. Cine a prins era știe exact despre ce vorbesc.

Unde s-a rupt filmul

Numai că poveștile frumoase din tech se termină cam la fel. În 2020 pleacă Carl Pei, cofondatorul, omul care dădea vibe-ul brandului, ca să facă Nothing. În 2021, OnePlus fuzionează operațional cu OPPO. OxygenOS se mută pe codebase-ul ColorOS. Prețurile urcă spre zona flagship clasică. Telefoanele rămân bune, unele excelente, OnePlus Open mi s-a părut la vremea lui cel mai complet pliabil, iar OnePlus 12 era topul flagship-urilor sub 1000 de euro. Dar diferența dintre un OnePlus și un OPPO devenea tot mai greu de explicat.

OnePlus Open, pliabilul testat de George Buhnici in 2023
OnePlus Open, momentul în care încă păreau de neoprit.

Am zis-o în CuriosITy 310, când au apărut primele zvonuri serioase: OnePlus are probleme în America de Nord, în Uniunea Europeană și în Asia. Felul în care și-au împărțit piața cu OPPO nu i-a pus într-o zonă bună. OnePlus 15, un telefon superb ca materiale, poate cel mai frumos telefon făcut în 2025, avea o singură problemă mare: era prea asemănător cu un OPPO. Iar în piață, dacă nu știi de ce exiști… de ce mai exiști?

În CuriosITy 299 vă spuneam că pe OnePlus nu mai văd mari eforturi la noi. Iar acum câteva săptămâni, la ultima discuție despre ei, am zis așa: telefoanele OnePlus sunt în continuare foarte bune, dacă le mai găsești. O să le mai găsești un pic.

Un pic s-a terminat pe 17 iulie.

Ce înseamnă asta pentru tine, dacă ai un OnePlus

Vestea bună, și trebuie spusă clar: dacă ai un OnePlus cumpărat în Europa, nu rămâi cu un telefon abandonat. Conform comunicatului oficial, suportul post-vânzare, actualizările software și patch-urile de securitate continuă conform planificării. Centrele de service rămân funcționale prin canalele existente.

Partea interesantă e la software. Utilizatorii vor putea alege dacă trec la ColorOS. Iar dacă faci update și nu-ți place, vei putea reveni la OxygenOS. Modelele mai vechi, care nu prind actualizarea, primesc în continuare mentenanță. Conturile nu se transferă automat la OPPO, rămâi cu libertatea de alegere.

OnePlus nu moare complet, apropo. Se retrage în China, unde continuă cu planul de produse neschimbat. Iar realme, tot din grupul OPPO, face mișcarea inversă: renunță la China și se concentrează pe piețele externe. Follow the money: grupul își rearanjează piesele pe tablă, iar Europa și America de Nord au rămas fără piesa OnePlus.

Piața se scutură. Și nu s-a terminat

Să nu ne mințim singuri: OnePlus nu e un caz izolat. Asus a confirmat că nu mai lansează telefoane în 2026. Piața de smartphone-uri stagnează de ani buni, prețurile componentelor explodează, iar bătălia se dă între câteva grupuri uriașe care își permit să piardă bani ca să câștige cotă. Something’s got to give. Și a început să dea.

Generația copiilor noștri n-o să înțeleagă niciodată ce însemna să aștepți o invitație ca să cumperi un telefon. Pentru ei, telefoanele sunt dreptunghiuri de sticlă care se diferențiază prin logo și preț. Dar cei care am prins epoca flagship killer știm că OnePlus a lăsat ceva în urmă: a demonstrat că se poate face un telefon de top fără preț de top. Iar asta a forțat toată industria să devină mai bună.

Never Settle, ziceau ei. Până când, într-un final, au făcut-o chiar ei.

Voi ce OnePlus ați avut? Eu încă mai țin minte roșul ăla Lava Red.

Ultimele articole

Articole recomandate

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🎁 GB.ro — gadgeturi alese de mine · livrare gratuită peste 500 lei Vezi →