Salutare tuturor! La acest #IGDLCC am stat de vorbă cu Erwin Albu, un vechi prieten de-al meu din Codlea, pedagog social care lucrează de 12 ani cu adolescenți problemă din Germania, Luxemburg, Elveția și Austria. Erwin e omul care vine în curtea mea cu câte un flăcău neamț cu probleme serioase — și asta nu e o metaforă. E literalmente ce face el. Discuția de azi a fost una incomodă, dar necesară: vorbim despre generația furioasă care aruncă în aer sistemele, despre copii abandonați de propriii părinți chiar și sub același acoperiș, despre autovătămare, radicalizare și despre de ce lecția vesticilor vine și la noi. Mai bine aflăm ce-au pățit ceilalți decât să o luăm de la capăt.
Copiii de azi au mai multe probleme decât au avut bunicii lor
Prima constatare a lui Erwin e simplă, dar lovește: „Copiii din ziua de azi au mult mai multe probleme decât am avut noi, decât au avut părinții părinților lor.” Și motivul nu e în primul rând școala proastă sau telefoanele — e dispariția rețelei de sprijin. Familia lărgită, bunicii, vecinii, prietenii părinților — toată pânza aia de relații care-l ținea pe copil echilibrat s-a subțiat dramatic.
Eu mi-am adus aminte de vacanțele la bunici, de unchiuri bețivi și verișori care mă împingeau în râpe, de multicarul și raba. Mama n-a știut că era să mor acolo — nu existau telefoane. Dar din toate experiențele alea, bune și rele, mi-am construit repere. Astăzi copilul urban are o pânză de relații extrem de mică. „Probabilitatea aleatorie de a se interacționa cu alți indivizi cu care să aibă experiență umană este minimă”, spune Erwin. Fară acel „port sigur” — concept central în discuția noastră — copilul nu știe unde să se întoarcă când are o problemă.
„System Crasher”: adolescenții care aruncă în aer orice sistem
Erwin lucrează cu o categorie specială de tineri: cei pe care literatura germană îi numește „Systemsprenger” — cei care aruncă în aer sistemul. Au epuizat oferta sistemului de protecție a copilului. Au zburat din case de tip familial, din cămine, din orice formă de îngrijire oferită de stat în Germania, Luxemburg, Austria, Elveția. Ajung la Erwin după ce nimeni altcineva nu mai știe ce să facă cu ei.
El a lucrat cu zeci de astfel de cazuri în ultimul deceniu. La nivelul Germaniei, cu o populație de peste 80 de milioane, există aproximativ 600 de direcții de protecție a copilului — și toate se confruntă cu un număr crescând de cazuri din ce în ce mai grave. „Creăm cu adevărat infracționalitate în viitor prin lipsa de acțiune adecvată”, spune el fără să ezite. Filmul din 2019 „System Crasher / Copilul Problemă” (disponibil online) ilustrează exact această situație și Erwin îl recomandă cu căldură.
Abandonul tăcut: părinți prezenți fizic, absenți emoțional
Un concept care m-a lovit tare în discuție e ideea că abandonul nu înseamnă neapărat că lași copilul în grija statului. Poți să fii în aceeași casă cu copilul tău și să-l fi abandonat complet. Consumul de alcool și droguri în creștere — iar România nu mai e doar țară de tranzit, e țară de consum — produce părinți fizic prezenți, dar emoțional inexistenți.
Erwin a văzut cazuri de copii folosiți de părinți ca sursă de venituri în industria prostituției. A văzut adolescenți care se automutilează — se taie cu lama — nu din plăcere masochistă, ci pentru că „abia atunci cineva se îngrijește de ei, îi atinge”. Ajung la urgențe ca să simtă că un adult pune mâna pe ei. E greu de procesat, știu. Și pentru mine a fost greu prima oară când am auzit-o. Dar realitatea nu dispare dacă nu o numim.
Pedagogia experiențială și Kurt Hahn: educația caracterului, nu a cunoștințelor
Soluția pe care o propune Erwin nu e nouă — se bazează pe munca pedagogului german Kurt Hahn (1886-1974), fondatorul mișcării Outward Bound, prezentă și în România la Târgu Mureș. Principiul central: educarea unui copil ar trebui să fie în primul rând despre caracter, nu despre acumularea de cunoștințe.
Pedagogia experiențială scoate adolescentul din mediul care l-a format greșit și îl expune unor experiențe reale — natură, situații de limită, provocări fizice — însoțit de un pedagog care lucrează 24 din 24, unu la unu cu el. În anii ’70-’80, astfel de copii traversau Atlanticul pe nave cu educatori. Astăzi, proiectele de „pedagogie de călătorie” durează minimum 3 până la 6 luni și au o rată de reintegrare în societate de 6 din 10 adolescenți — în unele programe chiar 8 din 10. Cei 2 din 10 care rămân nerecuperați devin clienți ai sistemului penitenciar pe viață.
Cazul din Mediaș din 2022 și blocada autorităților române
Erwin a ridicat un subiect sensibil: cazul adolescentului german care, în 2022, a venit în România printr-un proiect de pedagogie experiențială și a omorât o femeie de 74 de ani pe o stradă din Mediaș. A transmis crima live pe internet, sub influența unui grup extremist care i-a dat o „sarcină” pentru a fi acceptat în grup. A reacționat publicul românesc cum reacționează de obicei — a căutat vinovați și i-a găsit pe educatori.
Consecința directă: autoritățile române „nu mai sunt la fel de deschise” față de soluțiile alternative din vest. Erwin înțelege reacția umană, dar nu o acceptă profesional. „Este de înțeles la nivel uman, nu e de înțeles la nivel profesional.” Între timp, fenomenul continuă să crească, iar România, care nu mai e doar țară de tranzit pentru droguri, se îndreaptă spre aceleași probleme pe care le-au văzut deja Germania și Franța.
Ce poate face România: pedagogie individuală și tabere pentru părinți
Erwin anunță că lansează în zona Brașovului servicii de pedagogie individuală și experiențială pentru piața românească — mai ales pentru părinți cu copii adolescenți neînțeleși. Un prim pas concret: o tabără în Germania în perioada 25-31 august, pentru părinți și adolescenți, organizată prin Transylvania Youth Solutions.
Ideea de bază e că de multe ori nu copilul trebuie „reparat”, ci relația dintre copil și părinte. Erwin a văzut în Germania, Luxemburg și Austria oameni de afaceri care „renunță la cariere sau se întorc cu fața către familie pentru că își dau seama că degeaba ating cifre de afaceri fantastice în fiecare lună și pierd baza.” A menționat și un prieten care a vândut tot în două săptămâni și s-a mutat lângă copiii lui. Nu e legendă urbană. E o alegere tot mai frecventă în Occident — și poate ar trebui să ajungă și la noi înainte să avem urgența care să ne forțeze mâna.
Dacă vrei să continui această discuție, te aștept pe canalul de YouTube — abonează-te ca să nu ratezi niciun episod IGDLCC.
Mulțumesc membrilor comunității Buhnici.ro care susțin acest podcast și îmi permit să aduc invitați valoroși la microfon. Dacă vrei să faci parte din comunitate și să ai acces la conținut exclusiv, devino membru aici.
Articole înrudite pe care s-ar putea să le găsești utile:
- Jumătate din meserii dispar! Ce trebuie să știe copilul tău – Ovidiu Atanasiu #IGDLCC 289
- Mai multe episoade IGDLCC despre educație și viitor
Află mai multe despre proiectele lui Erwin Albu vizitând pagina Transylvania Youth Solutions pe Facebook.
