Categorie: Editorial

Abandonat în România


foto: facebook.com/neamsaturat

De vreo câteva săptămâni trăiesc cu o senzație foarte aiurea. Mă uit pe stâlpi, pe panouri și nu văd nici măcar o opțiune de vot. Politicienii de frunte au renunțat să îmi mai vorbească. Le dăm orășenilor niște neica-nimeni ca să voteze partidul, nu omul. M-am mutat cu buletinul în București de vreo doi ani dar votez necunoscuți doar ca să nu îmi las votul de izbeliște. În colegiul meu ultracentral nu am regăsit decât doi candidați mai de frunte. Un bețiv suficient și un plictisit suficient. Restul sunt niște personaje care nu au făcut nimic care să ajungă până la mine.

Și îmi dau seama cât de perversă a ajuns politica. Nu zic nimic nou, însă de data aceasta a depășit o graniță periculoasă. Parlamentul s-a câștigat pe promisiunea unor pensii mai mari și ajutoare sociale. Adică prin ajutorarea celor neproductivi. Liderii politici au ales demult să plece la sigur în colegii sărace, ușor de prostit cu promisiunea că îi vor scoate iar din noroi pe votanți ca apoi să se întoarcă la București și să îi uite încă patru ani. Până când vor schimba iar colegiul… De preferință undeva unde partidul ia scor mare ca să nu riște rușinea de a fi evaluați de niște oameni pe care i-au dezamăgit deja.

Nu vreau să par nesimțit. Am în familie oameni care supraviețuiesc cu greu dintr-o pensie pe caz de boală și un salariu mizer de primărie. Dar aș fi vrut ca partidele care au pornit la cerșit voturi în vremuri de criză să nu promită doar ”mai bine” pentru cei săraci. Nu așa ieșim din criză, împărțind sărăcia la și mai mulți. Vaca asta de care mulgem nu prea mai are lapte și nici carne pe sub piele. Asociațiile oamenilor de afaceri au ieșit public să spună că planurile propuse de toate partidele sunt gogoși umflate fără nici o acoperire. Nimeni nu spune de unde o să ia bani pentru pensii mai mari, salarii mai bune la stat, pentru sănătate mai bună, pentru educație etc. Nimeni nu spune că va face ceva ca să aducă în țara asta mică și săracă niște firme care să dea de muncă. Nimeni nu spune cu ce o să finanțeze autostrada pe care mi-a promis-o.

Aș fi vrut să văd un plan. O propunere. Ceva de genul ”www.proiectpentruromania.ro” (site-ul nu este înregistrat) unde să văd zece chestii realiste cu cap și cu finanțare. Ceva pentru firme mici și mijlocii, pentru profesioniști. Ceva în afară de creșterea sigură a taxelor cu care să plătim rate la creditele statului pentru bani de pensii.

E genul acela de zi în care îmi amintesc că puteam emigra de mai mult de trei ori. E o zi în care dezamăgirea pe care am așteptat-o ca inevitabilă a venit șontâc-șontâc dar sigur ca factura la curent. Mă uit la un film despre miniștri corupți și nici măcar nu îmi vine să zâmbesc. E ca și cum m-aș uita la desene animate prin comparație cu ce am văzut ca jurnalist.

Senzația mea este că urmează patru ani de liniște. O să fie liniște ca gerul. Noi știm bine liniștea asta. O liniște în care cei bogați vor ajunge și mai bogați iar săracii, mai lipiți.

CTP-ul spunea că e o zi cu vot din ură și că nimeni nu a câștigat cu adevărat. Vă dau doar o temă de gândire. Unde sunt demonstrațiile de bucurie cu zeci de mii de oameni în marile orașe ale țării ca la o schimbare adevărată, dorită de toți?