Categorie: Gadget

5G – CU CE NE AJUTĂ

Salutare și bine te-am regăsit! Abia m-am întors de la MWC și sunt sigur că abia așteptați să vă povestesc despre ce am facut acolo. O voi face, însă în mintea mea au rămas imprimate doar iconițele de 5G pe care le-am văzut la aproape fiecare producător de acolo. 5G, 5G, 5G, 5G, 5G peste tot. Aproape toți producătorii de telefoane sunt pregătiți pentru 5G, unii dintre ei au deja dispozitive compatibile cum este Galaxy S10 5G sau LG V50 5G, alții doar la nivel teoretic ca Samsung Fold sau Huawei Mate X, ascunse în spatele unui perete de sticlă sau doar pe ecranele din sală și în mâinile CEO-ului.

Cert este că există și abia așteptăm să punem mâna pe ele, mai ales atunci când vom putea testa rețeaua. Iar acel moment este aproape. Deja vă gândiți probabil că va mai dura la noi în țară, că vom fi codașii Europei și la acest capitol. Ei bine greșiți, suntem chiar acolo sus în top, pentru că operatorii noștri fac deja eforturi și teste în acest sens. Aproape toți.

Dar Comisia Europeana a avertizat saptamana asta ca Ordonanta Lacomiei, adoptata de Guvern in decembrie trecut “ar putea pune în pericol succesul licitației și ar putea afecta introducerea rețelelor 5G, iar prețurile excesive ale licențelor 5G ar putea avea un impact negativ asupra prețurilor foarte competitive ale serviciilor de telecomunicații”

Sperăm cu toții ca internetul să rămână ieftin și rapid la noi iar 5G este necesar dintr-o mulțime de motive, adică din toate motivele. Cu toții vrem video 4K și îl vrem instant, vrem viteză dar fără cabluri, semnal peste tot și… evident… prețuri mici.

Un exemplu de scenariu este ce au făcut tehnicienii Vodafone zilele trecute. Au organizat un concert în care au folosit tehnologia 5G pentru transmisia unei holograme, în direct pe scenă. Luca Mihail Leaua, un talentat chitarist în vârstă de 10 ani avea frică de scenă, lucru normal mai ales la această vârstă. O scuză bună, zic eu… Totul s-a rezolvat de la doi kilometri distanță cu ajutorul tehnologiei 5G. Tehnologie care este si mai capabilă decât atât si iată argumentele.

În primul rând Latența extrem de mica, mai pe românește, de cand apesi pe tasta Enter si pana ti se afiseaza site-ul ar trebui să treacă cel mult un clipit. 5G înseamnă latență ca pe cablu de rețea gibabit cu 1-2 milisecunde pentru orice tip de aplicație. Apoi vin mașinile autonome care trebuie conectate instantaneu ca să știe unele de altele și toate să vadă traficul, datele meteo sau un manager de trafic inteligent într-un oraș al viitorului. Și acum vin cele care ne interesează urgent. Streamingul video și audio extrem de rapid înseamnă clipuri ca acesta disponibile în 4K și 8K HDR, instant chiar și din trenul care merge cu 200 kmh. În fine dar nu în cele din urmă, gaming fără emoții, instant din cloud, eSports și competiții LIVE ca și cum ai fi acum acolo.

Latența e bună dacă ajunge la toată lumea. Ne interesează acum acoperirea foarte mare și mai ales în aglomerație. 5G Suportă foarte mulți utilizatori sau dispozitive în același timp, de sute de ori mai mult decât 4G.

Pentru viitor și mai important este că se pot conecta foarte multe dispozitive IOT care vor putea comunica extrem de rapid cu serverele și între ele – fără întârzieri când sună alarma acasă sau aprinzi becurile inteligente. De la robinete care vor sta online cu o baterie chiar și zece ani până la mașini ce fac naveta, toate vor primi conexiune la internet. Promisiunea este cu atât mai importantă în orașe unde dispozitivele inteligente depășesc în curând oamenii.

Viteza extrem de ridicată este și ea atrăgătoare, dar noi, românii eram deja răsfățați. O să te incite însă informația că la nivel teoretic se pot atinge 10 Gbps, dar si 4-5 gigabiti in viata reală ar fi genial. E mai mult decat suportă cablul standard acum, și va veni și mult mai ieftin, fără găuri prin pereți. Asta înseamnă adevăratul nelimitate nu doar pe telefon ci de oriunde. Și localizarea devine mai precisă decât GPS-ul, mai ales la interiorul clădirilor unde ne aflam oricum in cea mai mare parte a timpului.

Semnalul ar trebui sa devină așadar o problemă rezolvată iar asta va însemna mai mult decât distracție. Imaginează-ți că în loc să alergi după semnal la fereastră, rețeaua îți caută device-ul și îi optimizează conexiunea ca să te simți ca și cum ai fi cablat direct. Conectivitatea va rămâne excelentă și în mișcare iar trecerea între antene mult mai rapidă.

Așa începe adevărata revoluție a conectivității. Ce am vâzut până acum cu 3G, 4G sau WiFi este abia începutul. Ne imaginăm deja cum un chirurg super-specializat pe creier să zicem va putea opera de pe un calculator cu 5G, în timp ce călătorește cu o mașină autonomă cu 200 de kmh. La capătul celălalt al lumii un robot de chirurgie va salva un om fără să mai fie nevoie de zboruri cu avionul și zile isotivitoare pierdute pe drum.

Țineți minte că tehnologia ne uimește pe termen scurt dar pe termen mediu și lung ne transformă radical viețile. Eu cred că până acum ni le-a transformat în bine dar asta nu înseamnă că nu trebuie să avem măsură atunci când butonăm, ne jucăm sau facem binge de filme. Bucurați-vă de tehnologie pentru a vă pune în valoare talentul, chiar dacă asta înseamnă să cântați sub formă de hologramă ca tânărul Luca. Numai bine.