Da, am plătit 230 de lei pentru un plin la Model 3, atunci când ne-am întors din Austria. Dar nu pentru că a trebuit, ci pentru că am vrut să facem un experiment și să încărcăm la cele mai rapide stații de încărcare din lume, Ionity. Construite în parteneriat cu un număr mare de producători de automobile, acestea sunt și cele mai scumpe stații de încărcare pentru mașini electrice, și da, funcționează cu o mare parte dintre ele. Pentru mașina mea, maximul de încărcare este de 200 Kwh, pentru un Porsche Taycan este de 350 Kwh. A mea se încarcă în 45 de minute, un Taycan în puțin peste 15 minute.
Acum costă mult, 0.79 de eurocenți pe Kw, în comparație cu mai puțin de 15 cenți pe Kw cât costă energia la noi în țară, și chiar și în țările nordice. Da, avem nevoie de stații de încărcare super rapide, și tocmai pentru că avem nevoie de ele vor fi instalate și mai multe. Cu un minus însă. Tehnologia este scumpă iar producătorii de stații de încărcare vor să facă și profit din asta. Momentan și curentul la aceste stații va fi scump, chiar dacă lângă ele există cel puțin atât de multe gratuite, mai ales pentru utilizatorii de Tesla. Deocamdată.
Voiai sa spui 0.79 euro/kW
Mica rectificare: maximul de încărcare este in putere (kW) nu în Energie (kWh). Acei 200kW, daca incarca o ora mașină, devin 200kWh. Dar bateria de pe M3 nu are atâta capacitate.
Altfel, Ionity văd că este exact ce dorește „garda veche” din domeniul auto, scumpă că benzina…
Salut George,
Multumim pentru informatii referitor la reteaua de incarcare Ionity care stim deja ca este nesustenabil de scumpa (cel putin in acest moment).
Totusi cred ca mesajul pe care il transmit aceste retele de incarcare este gresit. Mesajul pe care eu, ca proprietar de electrica, il primesc este ceva de genul: „Retelele de incarcare se dezvolta dar o sa platiti mai mult decat pe combustibil folosil, asa ca migrarea la electrica nu merita, iar voi care v-ati cumparat electrica sunteti niste fraieri.”
Eu sunt acel „end-user” de masina electrica. Nu fac uber, ride-sharing etc. O folosesc in interes personal si atat. In cazul meu cel mai des incarc (in aceasta ordine): acasa (non-free), la servici (inca free), la magazine (free) si la rapide (in general non-free). Per ansamblu costul energiei fata de combustibili fosili este de aprox 4-5 ori mai mic, deci clar merita schimbarea la electrica mai ales pt cine face peste 1500 km/luna.
Prin acest comentariu fac apel la tine si la echipa din carte faci parte pentru a explica /detalia mai clar audientei care este rolul acestor statii de incarcare rapide si foarte rapide. Sa ma explic….
Masina mea are o autonomie de aprox 250-270 km reali (din 340). Daca eu incarc de doua ori pe saptamana imi ajunge pt nevoile mele. Aceste doua incarcari le fac in general acasa si/sau la servici si nu incarc in fiecare zi. Folosesc statiile rapide doar cand plec la plimbare prin tara sau in concediu, lucru care nu se intampla in fiecare weekend, ba chiar muuult mai rar decat mi-as fi dorit. Cand sunt sunt la plimbare/concediu doresc sa incarc repede si inteleg ca trebuie sa platesc premium pentru acest lucru.
Dar, si aici vine acel DAR, raportul de km parcursi in viata de zi cu zi versus cei parcursi cand sunt in concediu este net superior primilor. Eu fac aprox 2000 km/luna (stau langa Bucuresti) si ma duc in concediu de max 4 ori pe an unde mai merg inca ~3000 km. Pentru acei 3000 km faptul ca trebuie sa platesc premium reprezinta un cost relativ mic comparativ cu restul de km parcursi intr-un an cand platesc aprox 60 bani pt kwh.
Caz concret: am fost in concediu in BG cu electrica. Am plecat cu plinul facut si m-am intors cu ea la 20%. Am incarcat doar in BG la statiile ELdrive. Costul total a fost de ~44 leva, adica ~112 RON. Am incarcat de 3 ori: la dus, la destinatie si la intors.
Exista solutii deja si pentru cei care stau la bloc si isi doresc masina electrica, dar as explica intr-un alt mesaj acest lucru … deja e lung si acesta.
Nota: Detin un Opel e-corsa cu care am aprox 8000 km si care este foarte util mie si familiei.