15 idei de cadouri din China, la care nu plătești vamă

idei_de_cadouri_din_china_buhnici

Pentru că am văzut cât v-au plăcut propunerile de ultima dată, am mai făcut o listă de gadgeturi din China pe care le poți cumpăra acum la reducere. Și am făcut-o cu schepsis. Nimic mai scump de 45$ ca să nu plătești vamă iar expedierea e inclusă la aproape toate. Și dacă ajung peste-o lună tot te-ai scos cu surprizele de sub brad.

Jucăriile astea costă în mod normal 30 de dolari, acum sunt 18, da, dolari. În plus, cică se aud la fel de bine ca o pereche de Momentum In-Ear de la Sennheiser. De încercat.

Da, și al doilea este tot un Xiaomi. Am deja o impresie că nu va fi singurul. Vorbim despre o alternativă la becurile Philips Hue și funcționează impecabil. Practic este un bec cu LED multicolor ce poate fi controlat de pe smartphone. Poți lua unul singur sau 10 și le poți configura simultan pe toate din aplicație. Party on!

La capitolul gadget-uri inteligente, un cablu micro USB cu conector magnetic e o chestie faină de dat cadou. Bagi conectorul în cel al telefonului și data viitoare când îl pui la încărcat nu mai trebuie să cauți mufa. Se așează singur datorită magneților. Așa că ia vreo două trei pentru în mașină, acasă și la birou. Doar zic.

Efect de flas că trecem la leduri. Indiferent dacă ai sau nu 15 ani, te uiți după lanterne. Ori prin magazine, ori prin casă când ai ceva de meșterit la mașină. 5 dolari pentru 1000 lumeni este mai mult decât ai avea vreodată nevoie. Capeți de 20 de ori mai multă lumină decât într-o lanternă ieftină pe care o iei cu 15 lei din târg. Eu sigur o să pun 5 pe listă, una pentru mașină, una pentru casă, una pentru studio, și una singur pentru rucsac. Și o baterie să o încarc. Și niște cabluri… Apropo.

Grămada de cabluri de la mine din rucsac este pe cale să dispară. Mi-am comandat un astfel de organizer unde o să așez cu grijă toate tipurile de cabluri de care voi avea nevoie vreodată. Asta dacă nu mai apare vre-un model nou de mufă între timp. De notat, să las cel puțin un loc liber.

Iar lista continuă:

Raspberry Pi 3 la 37 de dolari, varianta completă cu WiFi și Bluetooth.

Camera 1080p la 16 dolari. Pentru mașină. O pui în bară sau la interior mai bine și uiți de ea. Dar ea nu uită de tine.

Smartband la 15 dolari. E bine măcar să te gândești să dai jos ce încă nu ai mâncat de Crăciun. Sau e poate o aluzie pentru un prieten.

Un rucsac solid și rezistent la apă. E mai scump, 42 de dolari. Are un prieten și e mulțumit. Foarte mulțumit.

GPS Tracker pentru mașină la 14 dolari. Bun, mai ales dacă obișnuiești să împrumuți mașina la prieteni. Nu știu ce fel de om ești.

Bec cu LED mai ieftin ca unul normal. Ne-economic. 1.87 și luminează cât trei becuri de 75W.

Cabluri micro-USB de 2 metri. Vin la bucată dar eu iau 20. Ca să fie. Tot pentru prieteni.

Pernă cu pinguin înghețat și nervos. Mi-a plăcut, ce vreți.

Mouse de ”gaming”. Era ieftin. Serios. Nici măcar 4 dolari.

Termometru și Hidrometru de interior. Ajungi la o vârstă la care vrei să ai control. Și asupra vremii. Începi să uiți să te îmbraci.

Cablu USB-C la 4 dolari… Sper să nu iau foc. Dar e pe Gold și pe Rose Gold.

Dacă îți plac ponturile noastre din Chinavezi aici și aici, dar și aici toate reducerile.

PS: Ghici pe care dintre ele tocmai ni le-am comandat și noi.

Cum stă treaba cu vama?

Păi e cam relativă. În mod concret sub 10 dolari nu plătești nici taxe vamale nici TVA. Până la 150 de dolari plătești TVA, 20% sau 9% depinde de produs. După 150 de dolari plătești TVA și 2.5% din valoarea produsului.

Mai multe detalii oficiale aici: https://www.customs.ro/ro/calatori/bunuri-expediate-prin-colete.aspx

MENȚIUNE: La poștă ți se precizează că sub 10 dolari nu plătești vamă. Suma de 45 de dolari precizată în clipuri este pentru cadouri. Se poate menționa vânzătorului, site-ului respectiv să treacă în acest mod pachetul. De obicei o fac automat pentru că știu de regulile din Europa și ei oricum vor să vândă. Aici vă rog și pe voi să spuneți ce experiențe ați avut cu produse sub 45 de dolari, sau sub 10 dolari, pentru că ce am comandat eu din China în ultima vreme a trecut de această sumă.

Ziceam că regula e relativă pentru că depinde în ce toane este vameșul. La colete mici mulți nu te deranjează cu întrebări. La pachete mari, și multe sau dese, deja apar probleme. E un joc de noroc.

Recomandarea mea: Cumpără unul, două, maxim trei pachete de valori sub 45 de dolari și fă comenzi în zile diferite. Ah, încă un lucru, neapărat să ai factura la tine. Nu vrei să te trezești, dacă totuși plătești TVA, că vor pune prețurile ei după ureche. Nu vor fi niciodată mai mici decât cele reale.

Ultimele articole

Articole recomandate

106 Comments

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.