Țeapă în numele băncii. Azi Raiffeisen!

Sper că pentru cei mai mulți dintre voi ce vă arăt acum este deja plictisitor. Adică nu puteți fi păcăliți de niște „șuți” cibernetici absolut lamentabili, care, în loc să își caute ceva de lucru, preferă să facă hemoroizi, cocoașă și cataractă în fața calculatorului bombardând toate adresele de email pe care pun mâna cu mesaje mincinoase în numele băncilor. Luați spre exemplu acest email absolut credibil din punct de vedere al aspectului.

teapa-raiff

Celor care nu ar fi putut fi păcăliți le mulțumesc pentru atenție și le urez spor la treabă, restul mai rămâneți două minute să vă explic cum se face furăciunea.

Deși mesajul are sigla băncii – de data asta este Raiffeisen, însă am primit mesaje asemănătoare chiar și cu sigla BRD deși nu am conturi de online banking la nici una din cele două – iar la expeditor apare adresa antifrauda@raiffeisenonline.ro, mesajul nu a plecat de la bancă. Dacă vă uitați în codul mesajului veți observa că a plecat de pe un server din străinătate. De această dată este vorba de un server cu adresa ”smtp-out04.msg.oleane.net”, adică cel mai probabil de pe o cartelă Orange cu acces internet din Franța. Bine, bine! Însă care e țeapa? Mă vei întreba pentru că tot mesajul este moralizator și bine intenționat. Păi tentativele de acces fraudulos la conturile tale despre care scrie aici sunt false și sunt menționate ca să te convingă să intri urgent în conturi să verifici dacă îți lipsesc bani tocmai din mesajul de email, căci pe rândul următor scrie:

Pentru a va reactiva contul, va rugam sa accesati:  Raiffeisen Online

Și aici e cheia. Link-ul scris în mesaj, care ar trebui să te ducă la Raiffeisen Online este fals. Te va duce pe o clonă a site-ului instalată de „șuți” pe un server obscur din străinătate. De data aceasta pe „members.northrock.bm/~john/index.htm” adică pe serverul unei firme de servicii internet din Insulele Bermude.

Concluzia. Nu intra pe pagini servite prin email de nici un fel. Ai grijă de banii tăi, mai ales într-o perioadă când atacurile informatice de genul acesta sunt parcă de zece ori mai multe decât de obicei.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole recomandate

16 Comments

  1. Asa e,in ultima perioada primesc aproape zilnic astfel de mailuri.chestia e ca unii chiar musca momeala altfel nu imi explic insistenta acestor hoti de doi bani.E interesant totusi ca activitatea noastra pe internet este supravegheata si totusi nici-un organ de cercetare nu intervine.Sau in opinia lor frauda inseamna doar downloadul ilegal de muzica.In rest sa auzim de bine si te salut George

  2. Ma intreb cum poate o persoana mai invarsta care din coincidentza are si cont de online bancking la banca respectiva sa creada ca este pacalit…
    Drept prin urmare cred ca sunt multi care sunt pacaliti…

    Bine ai revenit George… Scrie mai des…

  3. welcome G, depinde cat de informata e lumea. Oricine poate cadea prada,mai ales daca e nou pe online bancking. Am primit si eu astfel de email-uri si le-am forwardat catre raiff. Ca sa stie si ei care e treaba. Asta va recomand si voua. Numai bine. Alex(male) cititorii stiu de ce ;).

  4. De cateva luni si eu primesc astfel de „oferte”. Semnate tot Raiffeisen. Initial primeam aproape zilnic. Acum s-au mai linistit baietii si imi trimit cam 4-5 pe luna.
    Nu am facut decat sa dau SPAM report.
    Oricum nu raspund la asa ceva.

  5. Acum sincer, problema principala este ca omul nu gandeste deloc problema. Inca de cand iti deschizi un cont la o banca ti se spune clar (si scrie si in contract, daca nu ma insel) ca nu trebuie sa dai informatiile despre card si pin nimanui!

    Orice persoana nu intelege ca banca nu are nevoie de PIN-ul cuiva pentru a verifica orice informatie, au acces la baza de date, doar e a lor!

  6. Salut.
    S-a schimbat mailul:

    Raiffeisen Online
    Stimate client,
    &nbsp
    Raiffeisen Bank, constienta de pericolele ce decurg din furturile de identitate informatica, se angajeaza ferm sa asigure confidentialitatea datelor clientilor sai si a tranzactiilor acestora. Concomitent cu eforturile bancii pentru securizarea datelor, datorita cresterii riscurilor privind atacurile ilegale, si a metodelor din ce in ce mai sofisticate, este necesar ca si clientii sa fie constienti de potentialele amenintari, sa poata identifica o actiune rauvoitoare si sa aplice masurile de protectie corespunzatoare.
    Pentru pastrarea confidentialitatii datelor personale si a securitatii activitatii desfasurate online, va rugam sa NU comunicati informatii cu privire la identitatea personala, numar de card, data expirarii, codul PIN sau alte produse si servicii bancare detinute. Raiffeisen Bank va asigura ca nu va va solicita asemenea informatii.

    Pentru securitatea dumneavoastra contul online a fost dezactivat, dupa 3 incercari nereusite de logare la Internet Banking .

    In continuare va oferim datele de logare:
    Adresa IP: 82.193.16.34
    Domeniu IP: e22.z1.infracom.it
    Tara: Italia (It)
    Data: 23/07/2009
    Ora: 00:00 – 00:05 GMT +2
    Pentru a va reactiva contul, va rugam sa accesati: Raiffeisen Online

  7. Si eu am primit astazi acelasi mail si il primesc macar o data la 2 saptamani. Intr-o saptamana i-am raspuns si i-am zis sa se potoleasca ca nu merita pentru cativa euro furati sa stea in puscarie cativa ani. Se pare ca nu impartaseste aceeasi parere cu mine.. :)

  8. Era in tari straine si am primit un astfel de e-mail. M-am speriat foarte tare pentru ca cu o zi inainte rezervasem la un hotel o camera… pentru asta trebuia sa dau online date despre card, cum ar fi: cele 16 numere, data expirarii, nume, prenume… am verificat si ip-ul dat in e-mail era din italia dintr-o localitate mai putin cunoscuta… zic, asta e, m-au rupt hackerii… aveam o suma considerabila pe card… in secunda 3 am sunat la brd – aveam nr de telefon pe spatele cardului… am solicitat blocarea lui, a.i. nimeni sa nu mai poata face operatiuni, nici macar eu. cand am ajuns acasa, m-am dus si l-am anulat complet, si am facut o cerere pentru unul nou… dar acum, cu criza asta, si cu smart boys.. e periculos sa dai datele online, eu unul nu am sa mai fac acest lucru… Multumesc George, mailul tau m-a mai calmat initail.. Succes

  9. Buna Ziua! Ca tot veni vorba de Raiffeisen Romania, zilele trecute am trimis un e-mail la adresa speciala pentru semnalare de phishing a bancii, semnalandu-le faptul ca numarul atacurilor a crescut simtitor si mai mult primesc mesaje redirectionate, astfel incat par ca vin chiar de la o adresa oficiala. Eu nu sunt client al bancii, dar am zis sa reactionez cumva, nu de alta dar si eu ma plictisisem de cate spam-uri primesc zilnic.
    La o zi dupa, o doamna de la Raiffeisen imi raspunde cu un mesaj aproape robotizat, care se potrivea perfect clientilor. Se preciza sa nu imi dau datele de inregistrare la banca fiindca ei nu trimit niciodata mesaje de acel tip… STUPOARE: I-am dat reply domnisoarei si i-am precizat ca NU SUNT CLIENT AL BANCII, DECI MESAJUL NU MI SE POTRIVESTE, mai incercati!
    Dupa inca o saptamana, imi multumeste pentru mesajul trimis.
    Ca atare, s-au asigurat ca nu voi fi chiar niciodata clientul bancii lor, cel putin nu in Romania!
    Poate va spune ceva si voua acest lucru!

  10. NICIODATĂ o bancă nu îţi va solicita confirmarea datelor personale online, astfel de operaţii fiind realizate doar la sediul bancii.

    Orice mail venit din partea unei bănci va fi autentificat prin: SPF, Domain Keys, DKIM si Sender-ID.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.