Windows Creators Update și povestiri adevărate

Primul update mai consistent pentru Windows 10 vine în mai puțin de două săptămâni, pe 11 aprilie, și aduce cu el multe funcții interesante. Am trecut în revistă în clipul de mai jos cam tot ce știm despre el, însă îți spun și aici, pe scurt.

Înainte de asta însă, vreau să îți atrag atenția cu o întâmplare, destul de recentă, pe care nu am mai povestit-o nimănui în afară de celor apropiați. Menționez înainte și de povestire că eu folosesc doar soft-uri cu licență și asta pentru că mi-a fost întotdeauna teamă de a nu pierde date tocmai dintr-o neglijență.

Așadar, de curând mi-a fost copiat cardul și s-au făcut cumpărături cu el în valoare considerabilă. Suficient cât să pierd câteva zile pe la bancă, demonstrând că eu eram în România și cardul a fost folosit în state. Banii din bancă sunt asigurați, și norocul meu a fost că hoții au clonat cardul și au achitat direct în magazin cu el, iar eu la o distanță de câteva ore plăteam cu același card și în țară. Dacă achitau online, era cam greu să mai demonstrez ceva.

Tot recent, am primit un telefon de la o cunoștință apropiată, care îmi spunea în lacrimi că cineva i-a copiat tot profilul de Facebook, și o amenința că va posta ”peste tot pe internet” anumite fotografii pe care ea le avea share-uite doar pentru prietenii apropiați. Conversația a fost chinuitoare și ca să pun capac, i-am explicat apoi de ce trebuie să folosească software cu licență pentru a evita ca aceste lucruri să se întâmple.

Unul dintre cele mai importante elemente de software pe care trebuie să îl ai cu licență este sistemul de operare, în cazul de față Windows 10. Acel Creators Update de care aminteam la început vine doar pentru PC-urile cu licență și este complementat de un Windows Defender mult mai bun, un browser mult mai eficient în a opri atacurile și câteva funcții pentru cei mici. Acestea poartă numele de Parental Control iar eu le-aș folosit și pentru părinții mei, pentru a nu mai da share în online la articole false.

Modulul îți permite să setezi anumite intervale sau durate de utilizare ale PC-ului, să blochezi site-uri sau chiar aplicații nerecomandate pentru copii. Le poți încărca din lista deja făcută sau adăuga manual. Bonus, la final de zi sau de săptămână primești un raport cu ce site-uri a vizitat cel mic și cu fiecare aplicație instalată sau deschisă.

Mă mai încântă și noul Paint 3D, cu care poți face desene simple sau chiar și modelare 3D, să creezi sau să modific proiecte în 3D deja existente și apoi să le printezi la o imprimantă 3D. Pentru lucruri mai simple nici nu mai ai nevoie de cunoștințe de proiectare.

Cel mai așteptat este însă modulul de realitate virtuală + realitate augmentată care va funcționa cu Hololens dar și cu alți ochelari ce urmează să intre în curând pe piață. Abia aștept să desenez în realitatea virtuală cu Paint 3D. Serios. Și să mă joc Solitaire.

Ultimele articole

Articole recomandate

27 Comments

Dă-i un răspuns lui Dudas Fabian Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.