VLOG – Cum să mergi la consum!

Știu deja ce vrei să spui, mașinile noi oricum consumă puțin. Așa este, însă sfaturile pe care ți le dau se aplică și pentru o mașină de acum 20 de ani, chiar dacă testul meu a fost realizat pe noul Golf 7 TSI din 2017. Cu motor pe benzină de 1.4 de 150 de cai putere. Principiul este exact același.

Am avut de făcut un drum până la Bacău și înapoi, eu și Ionuț, și ne-am distrat. L-am lăsat pe el să conducă prima jumătate și a recunoscut că i-a plăcut prea mult atitudinea sportivă a mașinii așa că nu s-a putut abține să apese puțin mai mult aceelerația. E drept, a condus ziua, a fost mai aglomerat, a fost destul de cald afară și a mers mai mult aerul condiționat. În plus, am fost doi în mașină, adică 90 de kilograme în plus. Chiar și așa, știu că putea obține mai puțin de 7 litri la sută. Dar nu consumul a fost miza de la prânz ci să ajungem la ora exactă la fabrică.

Eu m-am întors singur în București, am ajuns după miezul nopții dar am ținut cont de câteva reguli esențiale. Nu am depășit deloc viteza legală și am încercat să anticipez ce face a treia sau a patra mașină din fața mea. Așa nu am avut nevoie să frânez decât atunci când mai întâlneam o căruță. Acesta este secretul, cât mai puține frâne egal cât mai puține momente în care ești nevoit să accelerezi. Cu cât mergi mai constant, cu atât mașina consumă mai puțin.

Urmărește experiența noastră în clipul de mai jos, desigur, un rezumat al acesteia. Presupun că nu ar sta nimeni să mă urmărească timp de 7 ore, nu?

Ultimele articole

Articole recomandate

210 Comments

  1. Foarte buna, ideea ta, George! Poate in felul asta se mai potolesc racerii din traficul autohton.
    Incurajez initiativa de VLOG, si pornind de la acest test, iti propun mai multe clipuri incadrate intr-o campanie de forma „cat de cool e sa respecti legea” pe care sa o presari cu fel de fel de „stiati ca…” – de exemplu (stiai ca daca mergi legal pe o distanta de 300km economisesti x cu care poti sa faci y? sau stiai ca daca mergi legal salvezi planeta cu x grame de CO2 prin economia de carburant)…si nu doar din domeniul auto.
    Din punctul meu de vedere, esti un formator de opinie care poate schimba lucruri in bine.

    Succes in tot ceea ce faci si aprecieri pentru sharingul de informatii!

  2. George o fi bun consumul dar toti cu care am vorbit mi-au recomandat sa nu merg cu mai putin de 2000-2200 de rotatii.Si apropos am un Ford Focus Break ecoboost 1,5 150 CP.L-am comparat dupa testul tau cu Focusul.

    P.S. La Golf 7 benzina tot asa apare martorul de ulei lipsa la 400-500de km?

  3. Salut George,
    Am reusit cu VW Polo 6R 1.2 TSI 90HP, Bucuresti-Cluj-Bucuresti un consum de 4,3l/100Km, iar un alt drum care mi-a aratat ca un motor pe benzina poate consuma foarte putin a fost Bucuresti-Targoviste-Bucuresti cu un consum mediu de 3,7. Specific ca in ambele am respectat viteza legala.
    Foarte bun consumul tau, si eu folosesc aceeasi tehnica ca si a ta.
    Drumuri bune iti doresc si astept cu nerabdare un test si cu motorul de 1.5TSI pentru ca sunt foarte curios cum se comporta si acela, fiind un motor de cea mai noua generatie VW.

  4. Salut George,
    Eu am un Prius 3, iar la stilul la care ai mers as fi scos probabil un 3,2. De exemplu am mers, nu la consum, de la Valcea la Bucuresti, cu o medie pe autostrada de 130 km/h am atins in unele cazuri si 160km/h (cu CVT ;)) si am scos un consum de 5.3. Stim ca Priusul nu prea este econom la autostrada, dar se poate cu un pic de vale si vant de pupa ;)). Foarte fain review-ul. Poate mai invatam si noi sa mergem la consum. Eu spun asa: fiecare ar merge mai atent si sa facem calculul la economia de csrburant globala. Iese ceva. Cele bune!

  5. Salut. Interesant video.
    Totusi, nu inteleg un lucru:

    Masina nu a mers subturata? A functionat turbina?

    Pentru masinile cu turbina, consumul minim nu ar trebui calculat cu turbina functionand in parametri?

    Multumesc.

  6. Opel astra h 2005,motor Z14XEP,90 HP. Brasov-Aeroport Otopeni,3 persoane si un bagaj,4,9/100km,cu reprize de 80-100 desigur regulamentar

  7. Salut, George!

    Sunt surprins placut să vad astfel de consumuri la motoarele cu benzina.

    Stiu ca nu faci review-uri la masini vechi dar am o scurta intrebare: un vw golf din 2010-2011, 1.4 tsi obtine rezultate asemanatoare in ceea ce priveste consumul sau exista diferente majore in functie de anul de productie?

    Mulțumesc!

  8. Salut George, consumul tau e intr-adevar foarte bun, dar in viata reala mai sunt si pasageri, trafic, soare si caldura, prin urmare mai realist ar fi sa faci o medie a consumului sa zicem pe o luna intreaga, in care sa mergi in toate conditiile. In plus, la diesel, din ce am mai citit, nu prea e sanatos sa mergi mult la 1500 rpm, e subturat si nu e ok pentru injectoare. La golf 6 1.6 77kw, diesel, ocazional, am scos chiar si 3.1 l/100km, dar si 5.6 l/100 in anumite conditii. Asadar, depinde de situatie, nu doar de stilul de condus (eu personal conduc cam la fel tot tmpul).

    • Orice diesel poate fi condus la 1500 de turații dacă îl conduci suficient de mult. După 60km deja își curăță injectoarele. Pentru turbină e necesar totuși să mergi măcar un 1 minut la 4000 de ture chiar și în treapta a doua.

  9. O comparatie corecta intre consumurile a doi soferi ar fi fost daca cei doi ar fi condus in acelasi interval orar, din punctul A in punctul B, nu din punctul B spre A la miezul noptii.

    In loc de un articol despre mersul la consum, mai bine faceai un articol despre mersul economic cu masina, daca sesizezi nuanta…

  10. As fii curios pe autostrada la 130 sa vedem diferenta intre TFSI si TDI cu aprox aceeasi putere,pe aceeasi cutie de viteze ,la aceeasi masina. Daca si acolo bate motorul pe benzina , dieselul nu mai are nici un sens. Toate cele bune.

  11. Bacau – Bucuresti.
    Mercedes-Benz C220, din 2010, motor de 2.2 diesel, 170 cp.
    Cu motorina premium, mers noaptea si regulamentar am scos 4,7.
    La intors am mers tot noaptea, neregulamentar, depasiri furioase si mers mai agresiv, 7l/100km

  12. George, motorul ala poate sa-ti ofere si placere, dar nu in acelasi context cu consumul.
    Tu, pentru filmuletul asta, ai condus intr-un mod care nu ti-a facut placere si probabil daca nu te fereai de frane dar abordai totusi un stil linistit, tot ieseai sub consumul amicului tau dar probabil undeva la mijloc intre cat ai scos cu „stilul” tau si cat a scos el si n-ar fi fost rau deloc un 5-5.5, fara stress si ajungand probabil si fara mare parte din intarzierea de ai avut-o.

    Oricum interesant!

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.