UNBOXING SURPRIZĂ – Pachetele întârziate

Dacă mă urmăriți de ceva vreme știți probabil că eu noaptea, în loc să dorm, caut chilipiruri pe site-urile din China. Și nu sunt singurul. L-am molipsit și pe Radu, și probabil peste câteva săptămâni o să îmi spuneți că și pe câțiva dintre voi.

Recunosc că nu mă pot abține, și sunt acolo niște gadget-uri de care chiar am nevoie, care îmi fac viața mai plăcută sau mai ușoară. Același scop au și gadget-urile pe care le-am comandat acum mai bine de două luni, undeva prin noiembrie, cu speranța desigur că vor ajunge până de Crăciun ca să pot sărbători cum se cuvine faptul că m-am mutat la #casabuhnici.

Nu a fost să fie, abia acum câteva zile ”au ajuns” pachetele, sau mai degrabă acum le-au găsit prin depozit cei de la poștă, pentru că mie numărul de urmărire al comenzii îmi spune că sunt intrate în țară de cel puțin o lună.

În fine, să ne bucurăm de jucăriile comandate de Crăciun care au ajuns înainte de Paște într-un nou unboxing surpriză. Vizionare plăcută.

Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Încă un lucru, am observat că unii se plâng că videoclipurile noastre se văd sacadat, mai ales de când am trecut la 4K 50fps. Ne pare rău, dar cel mai probabil este conexiunea de internet sau computerul de pe care vă uitați. Încercați să treceți clipul la 1080p 50fps și lăsați-mi un comentariu dacă se mai întâmplă acest lucru.

Te-ai înscris la GIVEAWAY? Nu vrei un Razer Phone? De ce? – buhnici.ro/giveaway

Ultimele articole

Articole recomandate

36 Comments

  1. Salut, George!

    Îmi poți da link-uri pentru accesoriul de semnal și elicele pentru DJI Phantom 4? Sau dacă nu se poate link, măcar o denumire…cum aș putea să le găsesc?

    Am un Phantom 4 Pro și am pierdut semnalul o dată în oraș. Din fericire s-a întors singură la Home Point, dar nu vreau să mai repet experiența.

    Mulțumesc!

  2. Buna
    Revin cu un comentariu, am mai lasat unul dar nu a primit raspuns si nici nu vad sa fi fost postat. Anul trecut v-am trimis un volum de poezii, se numeste /pisica. Inceput de igrasie /. Poate credeti ca incerc sa imi fac reclama gratuita dar va inselati. Puteti sa imi raspundeti pe mail daca a ajuns cartea sau nu. Recunosc, am trimis-o pe adresa televiziunii. Mulțumesc anticipat!

Dă-i un răspuns lui Bogdan Bodoros Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.