Categorie: Gadget

UNBOXING & REVIEW – SONY A9 – Camera pe care mi-o doresc dar nu am nevoie de ea

Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Vine o vreme când te uiți înapoi de unde ai plecat…

Nu, acesta nu este un text lacrimogen. Mă gândesc doar la camera de buzunar cu care am început să filmez review-urile de pe blog. Și apoi la handycam-ul ce a urmat-o. Și atunci visam la aparate de mii de euro și îmi promiteam că ”atunci când mă voi face mare” o să îmi cumpăr cel mai bun aparat. Și probabil cel mai scump.

Acum am ajuns la o concluzie foarte simplă, am nevoie de cel mai bun aparat pe care mi-l permit pentru ce am eu nevoie. Fotografia nu este aceeași cu videografia și fiecare are cerințe separate. Acest Sony Alfa A9 este un monstru din toate punctele de vedere, exemplul clar este obicetivul de pe el. Mie însă nu îmi este de mare folos, pentru că eu am nevoie de o cameră care să filmeze bine la interior, în lumină controlată. A9 este pentru profesioniști, pentru cei care aleargă după mașini de raliu, sportivi pe stadion și pentru cei care desigur și-o permit. Chiar și pe aceștia din urmă, îi sfătuiesc să investească în niște cursuri foto dacă sunt la început, cu mențiunea că desigur, nu camera face din tine un fotograf bun.

Da, un Sony A9 îți oferă un avantaj în fața celor cu o cameră mai slabă, aceștia din urmă însă își vor permite să investească în cunoștințe și în multe alte camere și accesorii ca să se perfecționeze.

Urmărește video-ul de mai jos și nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.