UNBOXING & REVIEW – Samsung Gear IconX – Cele mai mici și mai ușoare căști fără fir

Samsung_Gear_Icon_X_Review_Buhnici

Pentru cei care sunt în căutarea celor mai mici și mai portabile căști fără fir am o veste bună: există deja căști fără fir! Adică fără absolut nici un fir, înafară de cel de încărcare.

Da, știu că Apple a anunțat acele AirPods însă și acum sunt foarte greu de găsit. De fapt nici nu sunt sigur că se mai găsesc sau că le mai găsești. Sunt probabil cu sutele pierdute prin parcuri de cei care au ieșit la alergat.

Gear IconX sunt din punctul meu, o alternativă ceva mai bună. În primul rând pentru că stau mai bine în urechi. Normal. Nu mi-ar plăcea să dau vreo 800 de lei pe o pereche de căști și după o oră de alergat să mă întorc cu una singură. Deși nu ar fi imposibil.

Pe scurt, fiecare cască are doar 6 grame, se conectează între ele prin Bluetooth, și cea principală se conectează la telefon. Suprafața exterioară este cu touch, poți modifica volumul, poți schimba melodiile și poți răspunde la telefon sau închide apelurile. Trebuie doar să le atingi cu degetul, pe oricare dintre ele.

Carcasa în care vin le poate încărca de trei ori și au o autonomie de 3 ore și jumătate la un volum mediu. Să spunem 60%. Se aud bine, au și bass și înalte, însă nu te aștepta la un sunet excepțional. Au doar 6 grame cu tot baterie. Poți copia muzică direct în memoria internă, de pe PC sau telefon și se înțeleg desigur cel mai bine cu aplicația Samsung Gear. Merg cu orice telefon cu Android, minim 4.4 (dacă mai găsești vre-unul nou) și chiar și cu iPhone. Aici sunt puțin mai limitate la nivel de aplicație, însă le poți conecta direct pe Bluetooth și gata.

Ultimele articole

Articole recomandate

50 Comments

Dă-i un răspuns lui George Buhnici Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.