Mi-a fost destul de ușor să îmi dau seama de ce îl vreți la test, seamănă extrem de mult cu un Galaxy S8. Ba chiar le-am confundat și eu pe masă pentru câteva momente.
Dacă l-ați cerut noi ne-am conformat. A fost puțin mai ușor pentru că Samsung Galaxy A8 este de interes și pentru piața locală, așadar, acesta este review-ul, unboxing-ul și testul acestui telefon, cu bune și cu rele. Da, există și câteva bile negre pe care le ia mai ales pentru performanță.
Sigur, ecranul este foarte bun, rezoluția la fel, foarte bună, design-ul nici nu mai spun. Însă tot nu reușesc să înțeleg de ce nu pot filma 4K cu el. Nici măcar pe camera din spate care apropo, este la fel ca cea de pe față. Una dintre ele pentru că pe față are două camere. Filmarea FullHD arată foarte bine, cea 4K nu există. Bine, poți filma pe raportul ecranului, la 18.5:9, însă le vei vedea cel mai corect doar pe display-ul lui. Acolo unde le revăd aproape 95% dintre cei care filmează cu telefonul de altfel.
Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.
Încă un lucru, am observat că unii se plâng că videoclipurile noastre se văd sacadat, mai ales de când am trecut la 4K 50fps. Ne pare rău, dar cel mai probabil este conexiunea de internet sau computerul de pe care vă uitați. Încercați să treceți clipul la 1080p 50fps și lăsați-mi un comentariu dacă se mai întâmplă acest lucru.
Te-ai înscris la GIVEAWAY? Nu vrei un Razer Phone? De ce? – buhnici.ro/giveaway
GALERIE IMAGINI SAMSUNG GALAXY A8 2018
Salut George! In primul rand Felicitari pentru tot ce faci, Ador sa ma uit la toate prezentarile tale iar informatiile pe care le dai sunt exacte si aflu in mare tot ce ma intereseaza. Doresc sa cumpar un telefon si intrebarea sau parerea ta sau ce mi-ai recomanda din urmatoarele variante : A8 Samsung ,Huawei P20 Lite sau HUAWEI Mate 10 Lite. Multumesc frumos! Zi faina!
Salut george.ce imi recomanzi intre note 8 si s9 plus.mersi
intre ce sa aleg,a5 2017,j5 2017,j7 2017, iph 6s sau A8 2018?
A8 sau 6s
Salut. Samsung A8 2018 sau Huawei P20 Lite? Multumesc!
Identice ca performanțe, care îți place mai mult.
P20 lite sau a8 2018?
As vrea sa imi cumpar un telefon nou.Ce ma sfatuiti sa aleg intre A8 sau S8
Diferența de performanță o vezi la jocuri sau dacă ești un utilizator exigent. S8 are și camera mai bună, în rest poți trăi liniștit și cu A8.
Samsung A8 2018 sau Huawei P20 lite? (in afară că p 20 lite are 64gb și A8 32gb)
Ca performanțe sunt la fel, aproape identice. Care îți place mai mult.
Sa-mi cumpar un A 8 2018 sau un iphone 7? Multumesc !
iPhone 7, deși diferența de preț s-ar putea să fie mai mare.
Ca si camera si performanta dintre a8 si p20 lite care e mai bun?sunt foarte confuz si nu stiu ce sa mai cred
ce sa aleg intre samsung A8 ,lg G6 sau huawei p20 lite.multumesc!
Ce telefon îmi recomanzi? Un A8 sau un alt telefon până în 2.500 de lei?
Salut George,am un j3 2016 si vreau sa imi cumpar un a8 2018 la 1900 de lei.Se merita?
merita sa cumpar telefonul cu 1500 de lei sau ce alt telefon mi-ati recomanda ?
Ar trebui să fie ceva mai ieftin acum, poate 1300 de lei.
Xiaomi mi 6 sau samsung galaxy A8?
Buna George.Daca ar fi sa aleg intre a5 2017 si a8 2018,te rog spune mi care este mai bun si de ce.Multumesc.