UNBOXING & REVIEW – HTC U ULTRA – Frumos mai ești, măi! Și atât

Acum câteva luni la Mobile World Congress 2017 am gonit către standul HTC, înainte de ora închiderii, ca să văd și eu primul smartphone cu ecran din safir. Am fost puțin dezamăgit că nu aveau acolo HTC U Ultra de 128 GB, singurul cu un astfel de ecran, însă pe loc, m-a atras destul de mult.

O fi fost din cauza culorii albastre a telefonului, pe care cu siguranță o poate aprecia oricine s-a săturat de telefoane negre, argintii și desigur rose gold. Mi-a mai atras atenția și display-ul secundar, la fel ca la LG V10 și V20, și încă alte câteva lucruri.

Acum că l-am primit la test, hai să vedem ce poate. Din punct de vedere design, jos pălăria, arată excelent. Putea fi mai subțire și ar fi putut să aibă și un conector de căști din acela vechi. Știți voi, jack, 3.5 mm? Are doar USB-C și vine în pachet cu niște căști ușoare, care stau bine în urechi, și care se aud din nou, neaștptat de bine. Cunoaștem deja faptul că HTC a insistat tot timpul pe un sunet de calitate pe telefon, și aici a reușit din nou să ofere acest lucru.

Din punct de vedere hardware, ei bine am văzut altele mai rapide. Totuși, HTC U Ultra vine cu un procesor deja consacrat, Snapdragon 821, și cu 4 GB de memorie RAM. Plus un slot microSD pentru carduri de până la 256 GB. O adevărate euforie, ce să mai zic. Interfața e rapidă, fluidă, vine cu Android 7 și cu din ce în ce mai puține aplicații de la producător și mi-a lăsat o impresie plăcută.

Ce mai e special la el? Camera. Deși e mare și iese din carcasă, are luminozitate foarte bună. Mai bună decât poate vedea ochiul liber pe întuneric. Apropo, camera principală are 12 Megapixeli iar cea frontală nu mai puțin de 16 Megapixeli. Ca să vezi! Unde se îndreaptă și tehnologia asta, către selfie-uri, normal.

Apropo de baterie. Voiam mai mult. Mult mai mult având în vedere că au renunțat la încărcarea wireless în ultimul moment înainte de lansare. Pentru asta ne ajută însă Vetter, acumulatorul pe care vi l-am prezentat în review-ul video și cablul acela deștept care se transformă din Lightning în microUSB și invers. Le găsești pe ambele în magazinele online dar și în Băneasa Shopping City sau în aeroportul Otopeni. Click pe descrierea îngroșată ca să ajungi la ele.

În concluzie nu sunt impresionat, iar în review-ul video de mai jos îți spun și de ce. Da, prețul e de vină.

Ultimele articole

Articole recomandate

36 Comments

  1. Concluzia. Sa-mi cumpar un hTC 10 sau U Ultra? Am avut hTC One (M7) si mi-a placut la nebunie acum 4 ani, am vrut sa-mi iau din nou hTC pentru ca imi place meniu si modul de organizare al aplicatiilor, imi place cum e sortata agenta, imi place ZOE dar cel mai mult imi place cum se aude, si pentru ca nici M8, nici M9 nu se auzeau ca M7 (Beats Audio) nu am dat banii pe ele; am ramas la vechiul M7 care si-a facut treaba 3 ani foarte bine. Acum intrebarea este: merita sa fac upgrade-ul la U Ultra? Eu zic ca nu. Cred ca hTC 10 e perfect mai ales ca pretul va scadea considerabil in momentul cand se va pune in vanzare U Ultra iar diferente hardware prea mari nu sunt intre cele doua. Tu ce parere ai?

  2. Salut George, am și eu nevoie de ajutorul tău. Ce ai alege dintre un S6 și un A5 2017? Ambele mi se par foarte bune iar A5-ul l-aș lua doar pentru camera de 16 mpx de pe față însă telefoanele din seria S mi se par ce le mai bune. Aștept răspunsul tău

  3. Salut George! Ai putea sa imi recomanzi cel mai bun telefon sub 2000 lei pe care mi l-as putea achizitiona?? Iti multumesc anticipat si as aprecia enorm daca m-ai sfatui! Bafta cu Youtube-ul!!!!

  4. Poate incerci sa postezi la ore decente pana in 22:00 ca mai suntem si noi care avem notificare si cand postezi iti dai seama ca ne suna telefonul . Am si pe youtube si pe blog . Asa ca sa fim chit poate strecori unul din linkuri-le mele . O zi frumoasa

  5. Cred ca imi cam face netul figuri (sunt in mijlocul campului in Iraq) si comentariu meu nu a ajuns. Intrebarea era: ce recomanzi sa cumpar hTC U Ultra sau hTC 10 avand in vedere ca ultimul hTC pe care l-am avut a fost One M7? Sau astept pana pe 16 mai cand se lanseaza noul hTC U (Ocean project) care din cate se pare o sa fie ceva cu totul nou in domeniul smartphone-urilor?

  6. Buna George, în afară de căști și baterie nu am nimic de reproșat… Mi se pare un telefon destul de bun chiar ieri l-am cumpărat și până acum chiar ma impresionat. Bravo HTC aștept următoarea apariție sper sa fie din ce în ce mai bine:-)

  7. Salut George,
    Am un Honor 7 de 2 ani si as vrea sa il schimb cu HTC U Ultra. Ma gandeam la acest model pentru ca pare destul de ieftin (~1300 lei) pentru specificatiile lui. Plusuri fata de Honor 7: camera mai buna cu OIS, ecran mai mare cu rezolutie 2k, actualizare la Android Oreo, processor mai bun, 1GB RAM in plus, memorie interna mai mare (64 in loc de 16GB) etc..
    Am citit insa multe review-uri negative cu privire la bateria foarte mica.
    De asemenea, screen to body ratio e foarte slab..

    Mentionez ca Honor 7 inca functioneaza bine, I-am schimbat bateria de doar cateva luni. Se misca insa greoi in unele situatii, aplicatiile se deschid greu, inclusiv camera, iar uneori are un foarte mare delay in a captura imagini/videoclipuri. In plus, memoria interna se umple rapid de la cache si app data si trebuie curatata mereu. Am card pentru poze / muzica si altele.

    Te rog frumos, o parere. Sau poate, alta recomandare?
    Multumesc mult si numai bine!

Dă-i un răspuns lui Bogdan Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.