UNBOXING & REVIEW – Acesta este iPhone X!!!

Acesta este iPhone X în toată frumusețea lui. Atât pe alb cât și pe negru. Da, l-am avut în două exemplare și pot să îți spun de pe acum că îmi place mai mult cel pe negru. Mai mult am spus, nu enorm. Nu suficient cât să justifice prețul unui sistem de încălzire prin pardoseală sau a câtorva panouri fotovoltaice cu tot cu invertor și baterie. Serios, fac comparație cu multe din echipamentele din casă, sau cu o mașină la SH, ori cu chiria pe jumătate de an dacă ești cumpătat. Și asta pentru că mi se pare scump pentru ceea ce oferă, iar asta vine de la un om care are acasă cel puțin cinci dispozitive de la Apple, inclusiv telefoane, tabletă, laptop-uri și AppleTV-uri.

E bun, e frumos, este cel mai bun și mai frumos telefon pe care l-a făcut Apple vreodată. Merge excelent, e fluid, e rapid, e cea mai bună cameră foto de pe un telefon de la Apple. Dar nu cred că este cel mai bun de pe piață. Vă las cu review-ul video mai jos, știu, este lung, dar cred că merită atenția ta. Mai ales dacă vrei să scoți 1200 de euro din buzunar pentru un telefon, în perioada următoare.

Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Încă un lucru, am observat că unii se plâng că videoclipurile noastre se văd sacadat, mai ales de când am trecut la 4K 60fps. Ne pare rău, dar cel mai probabil este conexiunea de internet sau computerul de pe care vă uitați. Încercați să treceți clipul la 1080p 60fps și lăsați-mi un comentariu dacă se mai întâmplă acest lucru.

GALERIE IMAGINI IPHONE X

CUM INCARCI WIRELESS UN IPHONE X

ANIMOJI PE IPHONE X

TUTORIAL GESTURI IPHONE X

Ultimele articole

Articole recomandate

206 Comments

  1. George, dacă iPhone X ar fi fost mai ieftin, crezi ca merita să fie cumpărat în locul S8-ului? Să zicem în momentul de față…

    Mulțumesc și succes în continuare!

  2. Salut George!
    Ce să aleg între Note 8 sau iPhone x? Sau să mai economisesc niște bani și să îmi cumpăr iPhone 8 plus?
    Mulțumesc și succes în continuare!

  3. La iphone7 de exemplu, double tap pe home button îți coboară ecranul sa îl poți folosi cu o singura mana, la iphone x exista gesturi de genul?

  4. Salut George! As avea o intrebare. Ai mai intalnit sau auzit de IPhone X ca ar iesi cu defecte de fabricatie? Uite eu am patito rau de tot chiar azi. Se reoprneste singur fara nici o explicatie. Deci intri intr-un app sí deodata te trezesi ca se innegreste ecranul si reporneste aparatul sí un in ultimul randa partea din spate se incalzeste rau de tot. Daca cineva stie ce are please HELP ME!!!

      • Salut George, s-a facut updatarea IOS-ului. Deci daca cineva sa confrunta cu o asemenea situatie sa stie ca din pacate Appel „distruge” telefoanele pe baza softului. Am mai discutat si cu alti oameni din Europa , si da concluzia este ca din 2 decembrie in coace ar fi de preferat sa faci update la 11.2 versiunea noua :))) . Multumesc pentru raspunsul prompt. Va doresc SARBATORI FERICITE !!! Cu respect Cristina B.

  5. Buna, George s-a facut update la soft sí merge . Pentru ceilalti este bine de stiut ca este o problema din pacate din cauza celor de la Apple , pentru ca au introdus in softuri niste bugguri . Deci ingeneral am avut noroc!

  6. Salut! Tin minte ca ai recomandat modelul A1901 pentru Romania, dar cel cu chipul Qualcomm (A1865) are viteze mai bune. Le-am încurcat eu? Poti sa clarifice compatibilitatea cu retelele de la noi despre care vorbeai in review? Mersi!

  7. Salut!!!Am un prieten care o sa-mi aduca un iphone X neverlocked din USA.Trebuie sa mai fie atent la vreun cod de pe spatele telefonului?Stiu ca asa era acum ceva timp…..doar anumite modele functionau in retelele noastre.

    Multumesc frumos!!!

  8. Salut, am si eu o intrebare, daca telefonul(iPhone x) este adus din sua si este neverlocked, merge in Romania sau are probleme de retea (cu semnalul)? Multumesc!

  9. Buna George, dintre un samsung s7 edge si un iphone 6s ce sa aleg? Sau ce as putea sa cumpăr intre 2000-2500 de lei, ma intereseaza foarte mult camera foto. Multumesc!

  10. Salut buhnici am o intrebare,tu ce ai alege dintre iphone 8 plus,iphone x sau samsung galaxy note 8.M-ai ajuta foarte mult dacă mi-ai răspunde la această întrebare :).Multumesc.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.