UNBOXING & REVIEW – ACER Predator 21X – Cel mai scump, mai greu, și mai performant laptop de gaming

acer_predator_21x_review_unboxing_buhnici

Mai trebuie să spun că e dintre cele pe care le-am testat eu? Bine, cred că la momentul actual e chiar cel mai greu, mai scump, și mai performant dintre toate, deși, cineva undeva abia așteaptă să mă contrazică. Să mai spun că are și ecra curbat? E un laptop, știu, nu pare logic. Dar este curbat. Și are cel mai rapid procesor de laptop de până acum, și 32 GB RAM, și două SSD-uri PCI-Express în RAID 0, și mai are loc de două. Mai are și un HDD de 1 TB, și ecran la 120 Hz, și două plăci video GTX 1080 cu 8 GB GDDR 5X fiecare. Adică 16 GB de memorie video. Da, două plăci grafice. Și două alimentatoare de 330W fiecare. Da, două.

Ați înțeles ceva până acum? Dacă da atunci sunteți pasionați de gaming sau de hardware. Dacă nu, e suficient să știi că poți rula pe acest laptop orice vrei tu. Orice joc lansat la momentu actual va rula fără probleme în rezoluția monitorului. Ba chiar în 4K pe un monitor extern. Sigur, atunci când mai adaugi două monitoare situația se schimbă.

Dar serios, această bestie pentru că altfel nu am cum să îi spun, e mai frumoasă de urmărit în imagini. Vă fac plăcerea să vă prezint, cel mai scump, mai greu, mai rapid, mai mare și mai performant laptop de gaming pe care l-am testat vreodată. Deocamdată!

Ultimele articole

Articole recomandate

91 Comments

  1. o porcarie de laptop, lam avut am dat 10,000 mii euro degeaba, abia am reusit sa il vand cu 4000 dupa acea, care e postat pe siteurile de vanzare in ro, este al meu, dar sa vandut ieri cu 4250 euro, trebuie sa il folosesti in overkloking sa faca fata la jocuri tari, adica turat la maxim si cu ventilatoarele , are 40 kg cu tot cu cutie, pe display se vad urme de lumina alba de la leduri, daca il cumperi vei vrea sa scapi de el da vei pierde foarte mult

  2. Parerea mea este ca acest laptop este extrem de scump. Nu stiu ce pot face cu 32 GB RAM, chiar nu stiu. Faptul ca bateria tine mai putin de 1 ora si jumatate este un mare dezavantaj, iar daca il pun la incarcat nici nu vreau sa stiu cat de mare o sa fie factura la curent:))). Sunetul e slab pentru 9999 de euro. Camera frontala e slabuta. Eu personal cred ca poti gasi un laptop foarte bun la un pret mult mai mic. Bestia asta e doar o fita:))

  3. Cred ca este putin tras exagerat pretul…prost sa fii sa dai 9mii pe el pt al folosi doar 2 ani…dupa acesti 2 ani vor fi altele mult mai bune si al tau mult prea vechi..asta daca te tine 2 ani sa.l turezi la maxim…mda..parerea mea…bft si ms pt ce faci George B.

  4. Buna seara,
    Nu stiam unde sa scriu despre un calculator de gaming.
    Pe scurt,e ziua copilului meu si vreau sa ii iau componente pt un calculator de gaming(placa de baza,sursa,placa video,hdd,ssd,carcasa,procesor,memorie, etc) in buget de 5000 lei.Ma poti ajuta in acest sens.Multumesc mult

  5. Mie ce nu îmi place la el, este că la tastatură nu este chiar atât de la fel ca o tastatura unui laptop normal :) . Dar in rest, îmi place totul. Mai ales Tastele Numerice care se transformă în TouchPad.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.