UNBOXING & RECOMANDĂRI – Rucsacul și gadget-urile de vacanță

Se mai plâng unii pe aici prin comentarii că ”Ce viață aveți voi, vă jucați cu toate gadget-urile planetei”. Să știți că nu e chiar atât de ușor precum pare. Încă nu sunt sigur cine a strâns toate dispozitivele de pe masă, fiecare în cutia lui, după ce eu le-am desfăcut aproape pe toate. Mai ales atunci când nu știi ce ai făcut cu cuțitul tău preferat de unboxing.

Cert este că cei de la iStyle ne-au luat în serios când le-am spus să ne trimită tot ce au de arătat. Au trimis, și noi v-am arătat. Cu bune și cu rele, așa cum v-am obișnuit până acum. Ideea este că dacă îți cumperi accesorii și gadget-uri de la ei în perioada asta, ai ocazia să primești acel rucsac simpatic de la Thule. Mie îmi place, mai ales că separat îl iei doar la vreo 600 de lei. 

Noi băieții avem poate o definiție diferită pentru rucsacul de laptop, mai ales dacă suntem pasionați de gadget-uri. Unul dintre lucrurile pe care le regret la rucsacul meu de exemplu, este că nu a mai avut 900 de grame din secunda în care l-am cumpărat. A devenit brusc neîncăpător până la momentul la care m-am gândit serios dacă mai am sau nu nevoie de spatele meu. Acesta are un avantaj, este ceva mai îngust și nu poți îndesa în el cam tot ce vrei tu.

Așadar, dacă vrei rucsacul acesta, că oricum știu că ai intrat deja în bugetul de vacanță pentru niște accesorii, accesează acest link ca să beneficiezi de promoție: https://www.istyle.eu/ro/rucsaculdevacanta/

Sau mergi în magazin dacă vrei să fii mai cumpătat. Promoția e valabilă și acolo. La mine așa se întâmplă, de pe online cumpăr întotdeauna mai mult.

Ultimele articole

Articole recomandate

47 Comments

  1. Salut George, am și eu o întrebare dar nu are legătură cu videoclipul de mai sus. La fel ca și tine sunt și eu pasionat de Gadget-uri și cu asta voi vrea sa ma ocup și eu peste câțiva ani, îmi poți spune ce facultate ai terminat și cum ai reușit sa faci ceea ce faci acum?
    Mulțumesc frumos pentru timpul acordat sper sa răspunzi, te salut, toate cele bune. :D

    • Salut. Nu este vorba de studii terminate ci doar de pasiune și experiența. O poți face și acum, iei o cameră și te filmezi făcând unboxing la orice. Poate chiar un vlog zilnic. Trebuie doar sa ai răbdare, mai ales cu comentariile răutăcioase, câțiva ani cel puțin, și sa fii perseverent. Câteva clipuri pe săptămână. Atât.

  2. Salutări! George, mi-a sărit în ochi husa telefonului iPhone (cea roșie), și sunt tare curios ce marcă e și de unde ai luat-o? Mulțumesc!

  3. Salut George! Am gasit de curand o camera de actiune foarte ieftina care promite multe, este un Eken H9/H9r. Ce poti sa imi spui despre aceasta camera?

  4. Nu am inteles de ce ai spus ca un amperaj 1A in 2017 pe un incarcator ,chiar si de masina, ti se pare putin.
    Vreau sa-ti reamintesc ca Iphone-urile TOATE au nevoie de incarcator de 1A pentru a se incarca corespunzator.

  5. Buna George , stiu ca nu am nimerit bine dar nu puteam pine o întrebare la un video de acum 2 ani !!
    Ei bine vreau sa îmi recomanzi o mașină pentru un începător in bugetul de maxim 7500€ la mana a doua !! Eu locuiesc in Germania si as vrea sa stiu daca îmi poți recomanda ceva !!
    Mulțumesc !!!

  6. Salut George as vrea sa incerci si castile de la Skullcandy CRUSHER WIRELESS , vreau sa stiu parerea ta despre ele ……. pe mine m.au uimit se aud foarte clar au reglare pentru bass si bateria tine 40Hr. Multumesc !!

Dă-i un răspuns lui George Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.