Tot ce trebuie să știi despre HTC U12+ – Hands-On

Da, ai citit bine, acesta este HTC U12+. Nu U12, ci doar U12+ pentru că va exista o singură versiune a acestuia. cea Plus. Nu mă întrebați de ce, nici eu nu știu. Așa îi spune HTC așa îi vom spune și noi. Ca o mică paranteză, și HTC știe că a existat o confuzie cu acel HTC U Ultra, mulți considerănd că este cel mai performant dintre toate. Poate de aceea avem o singură denumire acum.

A fost lansat astăzi, 23.05.2018 și vine cu îmbunătățiri interesante față de modelul de anul trecut. Producătorul își dorește să se poziționeze în top 3 telefoane de anul acesta, la capitolul înregistrare video, și după câteva minute cu telefonul cred că va reuși.

Din punct de vedere configurație, se aliniază trend-ului. Un Snapdragon 845 și 6 GB RAM. Aceeași configurație indiferent de continentul unde este vândut, diferă doar stocarea. La noi va ajunge cel de 64 GB în toate variantele de culoare, Ceramic Black, Flame Red, și Translucent Blue. Da, la ultimul se pot observa componentele interioare prin carcasa din spate.

Camerele sunt în număr de patru, două pe spate de 12 și 16 Megapixeli și două de 8 Megapixeli pe față. Motivul? Bokeh! Fotografii cu fundalul în ceață. Ce m-a surprins este faptul că suportă filmare 4K la 60 fps cu stabilizare pe camera din spate și va prelua sunetul cu toate cele patru microfoane. Ei spun că este capabil să identifice și să amplifice subiectul care vorbește de exemplu, chiar dacă se află la o distanță considerabilă de telefon.

Construcția este ceva mai solidă, mai rigidă și mai etanșă. În teorie are chiar mai mult de IP68 pentru că butoanele de pe laterala dreaptă sunt sensibile la presiune. Nu există alte decupaje în rama de aluminiu, altele decât mufa de USB-C.

Sunetul este bun spre foarte bun, cel puțin după o audiție de câteva minute. Vine cu o aceleași căști ca și U11 și U11+, cele pe USB-C cu atenuare activă de zgomot.

Preț? 799 Euro la noi în țară, și probabil va fi disponibil foarte repede în magazine și la operatori. Sper și la noi pe masa de review!

Ultimele articole

Articole recomandate

6 Comments

  1. Pare destul de promitator ca device, ramane de vazut daca vorbele lor au fost si practicate in legatura cu camera video si microfoanele. Eu zic ca pretul de 800 euro e numai bun daca telefonul indeplineste toate specificatiile pe care le-au enumerat cei de la HTC.

  2. Detin un note 8 și aș vrea să știu dacă mai trebuie sa îmi cumpăr un antivirus cu licența sau e bun cel care este pe el instalat din fabricație ..Adică acel…întreținere dispozitiv.

  3. Salut George,
    Vreau sa cumpar un telefon si nu sunt decis care:
    Nokia 6.1 (2018); Samsung Galaxy A8 (2018) ; Nokia 7 Plus ; Motorola Moto Z ; HTC U Ultra
    Te rog o opinie,o parere.
    Multumesc

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.