De ce să nu îți iei telefoane chinezești de pe piața gri – cazul lui Matei

Sunt întrebat constant când voi face review unor modele de telefoane chinezești. În afară de mici derapaje, gen Oukitel K4000, care deja ne dă bătăi de cap, nu prea am călcat strâmb. Sunt fan al mărcilor One Plus, Xiaomi sau Meizu care aduc performanța la prețuri tot mai bune. Sunt temător însă să dau peste 1.000 de lei pe un telefon de la capătul lumii. Totuși, de ce e riscant să îți iei telefon din China? Pentru că nu are garanție oficială la noi. Desigur, importatorii la vedere (aici nu intră cei care fac șperț pe forumuri ori site-uri de anunțuri) sunt obligați să ofere doi ani de garanție și drept de retur în primele 14 zile. Singura problemă este să dai de ei. Matei o să vă lămurească de ce mai jos.

Întâmplarea este de azi și mă folosesc de ea să trag un semnal de alarmă. Nu e normal să tolerăm ca magazine oficiale să practice astfel de obiceiuri păcătoase. Îmi amintesc cu regret că și eu am pățit ceva similar în 2013 când am cumpărat un iPhone 5C la un preț foarte bun atunci dar încărcătorul nu era pentru România iar garanția nu era Apple. Nu mi-am propus să vorbesc de rău QuickMobile dar am promis că dacă nu își rezolvă problemele de garanție, voi vorbi public despre ele. Iată ce mi-a povestit Matei despre un Meizu MX4 Pro cumpărat azi.

Voi reveni cu informații de îndată ce Matei primește un răspuns de la magazin. Până la ora publicării aceasta nu s-a întâmplat.

Ar mai fi însă câteva probleme.

În primul rând banalul încărcător, dar pe acesta îl mai rezolvi cu o investiție suplimentară. Sunt tot mai mulți producători sau magazine online care ne respectă și trimit aici telefoane dotate corect, dar știi doar cum e cu chilipirurile, nu vin niciodată singure. Nu te zgârci la încărcător. Ia unul de firmă că altfel riști să îți ia foc.

Problema serioasă este însă cu benzile de 3G și 4G. China merge pe tehnologie TDD iar noi în Europa pe FDD. Sunt telefoane care au ambele standarde active dar e important ca modemurile din ele să fie reglate corect pentru frecvențele de la noi. Teoretic, compatibilitățile sunt standard însă nu degeaba operatorii mobili de la noi testează în rețea toate modelele pe care le vând oficial. Dacă vrei garanția că se va conecta la rețelele de la noi, e important așadar ca viitorul tău telefon să fie importat oficial și pentru a fi testat în rețea pentru compatibilitate.

Intră în discuție. Spune-mi dacă ți-ai luat telefon chinezesc și ai avut probleme cu garanția și accesoriile.

PS 1: Pentru cei care comentează mai jos performanța telefoanelor chinezești am o rugăminte. Sunt de acord cu voi că telefoanele care merg sunt bune dar acest articol este despre garanții și setări de bandă, nu despre cât de avansate sunt.

PS 2: Am descoperit de la voi, în zona de comentarii soluții de rezolvare a problemei de soft. Știam și eu că pot instala apk-ul Google Play și Play Services dar sigur asta vrem? Adică îți iei o sculă pe care trebuie să o repari din cutie? Ce faci dacă nu te ești atât de tehnic?

Later edit:
Răspunsul Quick Mobile

Reamintim că orice cumpărător la distanță din România are dreptul să returneze un produs în 14 zile de la data achiziției fără a oferi niciun fel de explicații. Consumatorul are opțiunile să primească banii înapoi sau să aleagă un alt produs. QuickMobile onorează de fiecare dată aceste solicitări. În cazul lui Matei, prezentat de dumneavoastră, clientul a fost contactat și i s-au comunicat drepturile pe care le are ca și cumpărător, iar el a decis să i se livreze un nou telefon, același model.
Legat de lipsa magazinului virtual Google Play din telefonul Meizu MX4 Pro, precizăm că QuickMobile nu deschide cutiile în care vin telefoanele și nu face modificări ale software-ului preinstalat pe acestea. Multe companii din Asia, printre care și Meizu, folosesc o versiune de Android non-Google, bazată pe cea dezvoltată de Android Open Software Project (AOSP). Aceste terminale nu au preinstalat magazinul virtual de aplicații Google Play, însă acesta poate fi adăugat ulterior în câțiva pași destul de simpli. Cumpărătorul este cel care decide dacă dorește sau nu să folosească serviciile Google.
În ceea ce privește adaptoarele pentru încărcătoarele de telefoane care nu folosesc standardul european, acestea sunt incluse de fiecare dată în ambalajul cu care este livrat produsul și nu în cutia acestuia, pe care, repetăm, noi nu o deschidem.
Vă mulțumim,

Echipa QuickMobile

Ultimele articole

Articole recomandate

265 Comments

  1. 1. Google Play, pe unele telefoane chinezesti, trebuie specificat ca trebuie instalat inainte de livrare.
    2. Poti sa il instalezi singur de pe pagina oficiala Google Play din Chrome.
    3. Cumpara-ti un adaptor. Evindent ca nu vine cu imcarcator de Europa. Eu am adaptor, in caz de orice.
    4. Invata cum sa iti setezi un APN ca sa poata sa iti mearga internetul.

    Si trebuie sa recunosc ca e cam aiurea ca a venit fara folie si nu si-a facut initializarea de primul boot. (Desi imi vine greu sa cred aia)

    Oricum, nu stiu de ce si-a luat un telefon asa de peformant cand nu site foarte bine sa-l utilizeze.
    Pentru incepatori, e bun un telefon de pana la 600lei care are destule functii si merge ok. Un telefon pe care sa inveti cum se foloseste Android, si dupa care sa nu plangi prea mult daca se strica.

    Nu i-ar strica sa stie si cum se rooteaza un telefon.
    Pt ca daca sti sa rootezi (in modul corect, cu custom recovery si SuperSU) automat inveti cum se „flashuiesc” .zip-uri, asa ca o sa sti sa rezolvi o problema gen lipsa Google Play-ului doar „flashuind” pachetul standard de Open Gapps.

  2. Eu daca am Andeoid 5.0 ar fi o problema?Când am deschis telefonul aveam instalate doar aplicatiile gmail si Play Market de la google.Nu aveam tastatura,google drive si altele!

  3. google play poate fi instalat foarte usor dupa ce faci root si dai cateva permisi cu un file manager,problema e ca cpu,gpu aflate intr-un telefon chinezesc sunt de tot rahatu,cel putin in majoritatea

  4. Nu putem sa spunem lumii sa nu cumpere produse chinezesti pt ca tipul asta nu a fost atent la vanzatorul lui. Eu am cumparat un Xiaomi MI5 din china,l-am primit sigilat.Vanzatorul a foarte rapid a-mi raspunde la intrebari si mi-a propus sa mi instaleze ROM ul european pt telefon. Am preferat sa refuz ,asa eram sigur ca telefonul e nou cand ajunge la mine. E adevarat ca toate aceste device-uri chinezesti au probleme de sincronizare cu android dar pe raport calitate pret eu le dau 10/10.

  5. Salut George,
    Am si eu o mica dilema, stiu ca nu este legata de telefoanele chinezesti dar este de piata gri si imi cer scuze pentru micul off-topic .
    Am descoperit recent un site, GSM-Ro(site acreditat de catre cei de la compari.ro ca fiind magazin de incredere), si am dorit achizitionarea unui iPhone 6S vazand pretul acestuia redus cu 500 de lei fata de cel de la emag/media galaxy etc. Si am si eu o intrebare, ce presupune aceasta piata gri si de ce este mai ieftin telefonul? Si imi poti spune daca este vreun risc pe care mi-l asum in momentul in care cumpar de la ei si nu de la un magazin mai cunoscut ?

    • Piața gri este o piață necontrolată de producători. Practic, telefoanele sunt cumpărate din alte țări, mai ieftin, și sunt revândute la noi. Pot fi telefoane ce nu au softul în Română sau alte limbi europene și nu au garanție oficială. Dacă se strică, cel care ți l-a vândut trebuie să suporte costurile de reparație, și poate invoca motive ciudate să nu ți-l repare. Da, tu ești protejat de lege, însă ei se bazează pe faptul că puțini fac reclamații la OPC sau ANPC. Nu toate magazinele necunoscute dau țepe, la fel cum nici toate magazinele cunoscute nu sunt foarte ”curate”. Totul până la bani cum se spune.

  6. Am doua telefoane Xiaomi , un Redmi Note al fiicei mele si si un Redmi Note 2 Prime , primul de un an cel de-al doi-lea de 10 luni.
    Merg impecabil si NICIODATA nu s-au blocat, NICIODATA!
    Au un support extraordinar , extraordinar , cu update-uri cel putin lunare care rezolva orice bug daca acesta apare !
    Nu au lag-uri si au fost exploatate la greu telefoanele pe jocuri !
    Am dat pe Note 2 Prime undeva la 900 de lei la acea vreme pe cand un S5 costa undeva 1800 de lei diferenta intre acestea doua nu prea exista la ceea ce pot face , la semnal , Xiaomi sta foarte bine, este dual sim dual 4G si , NU SE BLOCHEAZA pe cand , am vazut multi posesori de Samsung ,,multumind lui Dumnezeu ” ca are baterie detasabila!,
    Cand se fac astfel de reportaje , ar trebui sa fie luati in calcul si oamenii care nu isi pot permite un varf de gama de la Samsung ori alti producatori consacrati, dar care isi doresc un telefon lafel de potent.
    Problema , nu mai este in Chinezisme in ceea ce privesc unele branduri de acolo ci , in informarea corecta a celor care vor un telefon produs in China!
    M-am luat prea des dupa subiectivismul unora care fac astfel de reportaje incat , aproape lafel de des am luat teapa , sa zic asa !
    Cel mai bine este , atunci cand se doreste a se cumpara un telefon , sa se asculte posesorii sa se vada daca au avut si ce problem au avut nu , FANII !!!
    Urmeaza sa imi iau un LeTV Le Max 2!

  7. Hei, când aţi cumpărat telefoanele din China sau de pe site-uri din alte ţări, aţi plătit livrarea? Se plătesc şi taxele vamale? Şi cam cât ajunge, eu nu am mai cumpărat din altă ţară până acum şi nici nu am o idee precisă dacă să fac asta sau nu … Şi de unde aş vrea să cumpăr scrie „free shipping”. So?

    • Livrarea e de obicei gratuită. Cu taxele vamale depinde, depinde de cine e pe tură la vamă și alege sau nu coletul tău la întâmplare. E bine să folosești poșta română și să nu îl trimită prin DHL, atunci sigur plătești vamă.

  8. Am o tableta Vonino Xara QS 7 3G luata de la Telekom Romania si as vrea sa-i rescriu firmware-ul.Pe pagina de internet a operatorului de telefonie este tableta,dar nu este firmware-ul.Pe pagina de download a firmei Vonino in Europa nu exista aceasta tableta.Am incercat si pe situl chipsetului Mediateck,dar acolo la modelul Mediatek MTK8382 nu este firma Vonino.Ati putea sa ma ajutati sa gasesc firmware-ul?

    • Aș vrea să te ajut, dar îți recomand să rămâi la cel din fabrică. Caută pe XDA Developers, dacă nu găsești acolo nu te mai chinui. Cu cât mai popular este un telefon sau tabletă, cu atât mai ușor este să găsești un firmware complet funcțional.

  9. Salut, am un oukitel k4000 si nu ilrecomand.In primul rand banda 4g nu e functionala, doi ..am pe display cateva „pete” de culoare alba sa zic asa, 3 .butonul on/off schimbat dupa 6 luni.
    Pro..camera uimitor de buna , bateria, si procesorul se misca destul de ok.

  10. Salut, interesant articolul, m-am lovit personal de problema aceasta: am cumparat acum un an un telefon Huawei de la Dualsim.ro, a functionat totul ok…pana am vazut ca producatorul si-a updatat flota de telefoane la android 6…incerc si eu…nu merge. Contactez Huawei…incearca si ei…si imi spun ca telefonul este ptr piata chineza si deci…nu se poate si ma sfatuiesc sa cer banii inapoi de la vanzator…astept sa vad daca cei de la magazinul cu pricina imi vor rezolva problema, apoi daca nu voi apela la cei de la ANPC. Va tin la curent…
    P.S. foarte greu de lucrat cu cei de la dualsim.ro…”nu sunati decat intre orele xx”, „ne contactati ptr service doar pe mail”, „va rapsundem noi in 24 ore”…au trecut 40 si nimic…poate invata cineva de aici ((

  11. Domnilor, pana la urma telefoanele chinezesti de la Quickmobile.ro au instalat Google Play sau nu ? Vreau sa cumpar un Xiaomi Redmi 3X si….mi-ar prinde bine un raspuns rapid. Danke

  12. Salut! As dori sa achizitionez un tel Samsung a7 a7100. Am inteles ca acel telefon e facut pt piata din China. L-am gasit f ieftin la 300 de dolari….as putea sa il folosesc aici? ce probleme as intampina?
    Multumesc, Cristina

  13. Salut, George ! Mi-am cumparat un Asus Zenfone 3, deoarece mi s-a parut extraordinar in review-ul tau. Telefonul este superb, se misca impecabil, dar problema este ca a venit cu incarcator ca al lui Matei, numai ca avea si un adaptor pentru prizele noastre. L-am folosit doar o saptamana, iar apoi am observat ca nu mai incarca si am fost nevoit sa mai dau 40 lei pe un incarcator.

  14. Bună.
    Eu am un Xiaomi Mi4 și sunt foarte mulțumit de el. Îl am de mai bine un an. L-am cumpărat de pe Pandawill, dar eram în UK atunci. Totul a mers foarte bine. Avea preinstalat google play și la acea dată avea doar MIUI 6 ca soft. Acum am MIUI 8, dar asta s-a întâmplat numai după ce m-am încăpățânat să-mi instalez versiunea MIUI 7, pentru că ei nu mai făceau update la 6 și începea să prezinte unele probleme. Am încercat să instalez 6 versiuni mai noi și doar unul a funcționat, dar a fost bine. Am pierdut câteva numere de telefon, dar nimic irecuperabil. Sunt interesat ca la anul să-mi mai cumpăr tot un Xiaomi, dar acum nu mai sunt în UK. Probabil tot de pe Pandawill o să cumpăr. Ce alte sugestii ați avea?

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.