REVIEW – Daikin – Episodul de vară

Vă spun de pe acum că încă lucrăm la noul studio. Așa este la casă nouă, după ce te-ai mutat mai ai nevoie de un an ca să știi exact unde îți ții toate lucrurile. În cazul nostru, aparatul de aer condiționat era atât de necesar pe atât de greu de instalat ca poziție. Așa este în chirie, nu ai control complet asupra spațiului pe care îl plătești. Singura poziție disponibilă pentru a răci și zona asta de studio-uri era pe peretele de lângă studio-ul de review-uri. Acolo am și pus un aparat de aer condiționat, tot de la Daikin, o versiune puțin mai mare ca cea pe care am avut la locația veche, dar tot din aceeași serie FTXM. 18000 de BTU în loc de 12000.

Și pentru că lucrurile nu sunt niciodată simple, a apărut o nouă problemă, zgomotul. M-am speriat puțin când mi-au spus cei de la Daikin că acest model, fiindcă e mai puternic, face și mai mult zgomot, însă nu tare mi-a fost mirarea că pot filma liniștit review-urile și în timp ce acesta funcționează. Chiar și pe treapta maximă de putere are undeva pe la 39-40 dB, adică la fel ca într-o sală de bibliotecă. Treaba asta cu decibelii este destul de simplă, ce trece deja de 40 devine derenjant, ce este sub 40 poate fi ignorat cu succes și de urechea umană și chiar și de microfonul lavalierei mele. Am comparat acest model cu un aparat care a venit deja instalat în clădire, iar pe acela, care este mai zgomotos cu vreo 7-8 decibeli, îl auzi și din camera alăturată cu ventilatorul la maximum. Ba chiar și la minimum.

Așadar, problema s-a rezolvat în mare parte. Pot filma liniștit fără să mă topesc de căldură, chiar și pe timpul verii. Mai multe detalii despre acest aparat, prețuri, și informații și despre celelalte modele de la Daikin găsești aici!

Ultimele articole

Articole recomandate

38 Comments

  1. George sunt interesat de acest aparat de aer conditionat, dar pentru functia de incalzire. Imi poti spune daca el functiona pe functia de incalzire chiar si cand temperatura scadea sub -15 grade C. In specificatii spune ca functioneaza doar pana la aceasta temperatura pe aceasta functie.

  2. Salut George! As avea o intrebare. Am un apartament de 80mp din care 10mp este balconul. Doua dormitoare si un living open space cu bucătărie. La dormitoare nu pot pune aer conditionat deoarece dormitoarele au tabla lindab înclinată pe exterior. Deci intrebarea ar fi câți BTU imi trebuie pentru a răci apartamentul si sa nu chinui nici aerul condiționat. Si ai putea sa imi recomanzi un brand bun? Merci! Spor la construit!

    • Aș merge pe Daikin, la casă nu voi avea nevoie, dacă suni la ei îți pot spune exact de ce aparat ai nevoie, sau dacă ți se recomandă mai multe. Pentru spații delimitate nu se recomandă un singur aparat ci mai multe.

  3. Salut George , am si eu cateva intrebari pentru tine , daca se poate . Stau la casa , am un dormitor de 16 mp2. Consider ca este cam mica camera pentru un aer conditionat . Nu ? Vreau sa-l pun pe hol , nu unul foarte mare , cam 5 metri lungime si 1,5 2 latime . Intrebarea mea este face fata un aparat de aer conditionat daikin de 18.000 BTU? Multumesc anticipat .

  4. Salutări! George, ajută-mă, te rog, cu un sfat. Vreau să-mi cumpăr un aer condiționat, și sunt indecis ce să aleg între Daikin FTXM25M-RXM25M I, și Mitsubishi Electric MSZ-EF25VES Kirigamine Zen Argintiu. Primul este interesant prin prisma faptului că detectează prezența unei persoane și direcționează jetul de aer în altă parte, deci, poate fi pus într-o încăpere și să funcționeze fără a deranja, sau a exista riscul de a-ți bate în cap și să răcești. Mulțumesc!

  5. Salutare ,mă numesc virgil si am o mare rugaminte in privinta achizitiinari unui leptop pentru fata mea de 14 ani nu stiu ce se potriviste pentru varsta ei sau pe viitor,buget 2000 rom te rog ajutama

Dă-i un răspuns lui Marian Datcu Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.