Categorie: Gadget

PREVIEW – Samsung Galaxy Note 8

Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Dacă ai fost unul din cei peste jumătate de milion de oameni care au urmărit live-ul lui Samsung de acum câteva ore, atunci probabil știi că tocmai a fost lansat Samsung Galaxy Note 8. Da, ultima generație de Note este aici, și ca să lăsăm glumele răutăcioase deoparte am decis că nu vorbim despre Note 7. Aproape deloc. Deși, dacă mă uit bine la el, de la Note 7 a plecat design-ul pentru S8, iar Galaxy Note 8 nu este la prima vedere decât un S8+ ceva mai rafinat, cu mai multe funcții și desgiru cu acel S Pen ce știe să facă multe lucruri.

Trecem rapid prin specificații prin a vă spune că există două variante, cel pe care îl vom găsi la noi în țară cu un procesor Exynos Octa-Core și încă unul cu Snapdragon 835. Sper că am înțeles eu bine și nu este invers. Oricum, la performanțe sunt aproape identice și diferența este făcută doar de faptul că nici Samsung dar nici Qualcomm nu pot produce într-un timp atât de scurt, atât de multe procesoare.

Memoria RAM este de 6 GB pe toate variantele iar stocarea de 64 GB, o memorie foarte rapidă de tip UFS 2.1. Desigur, dacă ai nevoie de mai mult, slotul pentru card microSD își va face treaba cu brio și poți pune în el și 256 GB. Ecranul are 6.3 inci, cu 0.1 inci mai mult ca pe S8 și este și o idee mai lat cu un aspect de 18.5:9. Ciudat, dar la fel ca S8+ nu are aproape deloc margini laterale. Și mai este și curbat. Rezoluția WQHD+ adică mai mult de cât ai nevoie chiar și pe un ecran de 6 inci și desigur, un panou de tip AMOLED de cea mai bună calitate.

Testele vorbesc de la sine, 173520 de puncte în Antutu spun că este printre cele mai rapide dispozitive ale momentului. Poate chiar cel mai rapid având în vedere că este în stare să ruleze două aplicații consumatoare de resurse simultan, sau chiar mai multe dacă folosești acel Samsung DEX, docking-station-ul pentru a îl conecta la un monitor și la o tastatură. Acum cică te poți și juca pe monitor jocurile instalate pe telefon. Cu tastatură și mouse. Abia aștept!

Camerele, pentru că sunt două de data aceasta, sunt cam aceleași de pe S8+. Aceiași de fapt, de două ori, una wide și una cu zoom 2x. Desigur, pentru a obține acel efect de bokeh, adică încețoșarea fundalului din spatele prietenului pe care îl fotografiezi. Partea frumoasă este că acest focus este selectiv și îi poți regla intensitatea înainte sau după ce ai făcut fotografia. A, și spre deosebire de toate celelalte telefoane cu camere duale, ambele sunt stabilizate optic. Frumos.

Cât despre preț… nu e nici o glumă. Aproape 1000 de euro la liber pentru cine și-l dorește acum. Bonus, la pachet primești și un Samsung DEX pe care să îl instalezi pe monitorul de acasă, doar ca să te tenteze să mai cumperi unul și pentru birou. Review pentru Samsung DEX aici.

Urmărește video-ul de mai jos și nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.