PREVIEW – Ce înseamnă o centrală pe gaz inteligentă – Ariston Alteas One

Dacă ați urmărit până acum proiectul #casabuhnici am menționat în clipul despre ”bârlogul” meu propriu, o centrală termică cu gaze naturale, în condensare, numită Ariston Alteas One. Astăzi vă spun mai multe despre aceasta.

Hai să facem întâi o recapitulare, am spus că trebuie să fie: smart, eficientă, conectată și sigură. Pentru a fi eficientă trebuie să fie smart și conectată. pentru a fi conectată trebuie să fie și sigură, și tot așa. Toate cele patru condiții trebuie îndeplinite, nu se exclud una pe cealaltă și sunt chiar mai nuanțate decât par. Să vedem așadar, de ce este important ca atunci când cumperi o centrală nouă să nu o alegi pe cea mai ieftină și cu ce te ajută de exemplu conectivitatea la internet.

Sigur, primul lucru la care te uiți este cum arată, mai ales dacă nu ai loc prea mult prin apartament ca să o ascunzi. Are și un ecran ce afișează multe informații și chiar toate butoanele sunt cu touch.

Dacă nu ai ajuns încă la clipul video, am și deschis-o ca să îți arăt ce se află înăuntru. Foarte bine organizată, foarte deșteaptă, și tocmai de aceea poate economisi până la 30% din consumul obișnuit de gaze naturare. Știm cu toții că sunt scumpe, și se vor scumpi în continuare. Un pont, centralele termine cu gaze naturale sunt cel mai eficiente când merg constant la temperaturi scăzute. E chiar mai bine decât dacă o ții oprită tot timpul și o pornești să încălzească puternic apa pentru spălat și caloriferele la temperaturi ridicate.

Despre partea inteligentă sunt multe de vorbit, poți configura din aplicație cam tot ce te interesează. Calendarul pe zile și pe ore este foarte bine definit în funcție de nevoile tale personalizate. Dacă ai deja o centrală deșteaptă alocă-ți puțin timp ca să înțelegi cum trebuie programată și vei vedea economia la următoarea factură, chiar dacă se apropie iarna.

Ultimele articole

Articole recomandate

45 Comments

  1. Salutare George, am o intrebare. Cum se acordă garanția centralei? Sunt din republica moldova și vreau să cumpăr din romania o centrală termică în condensație, din motiv că în moldova sunt mai scumpe cu 60-70% față de prețul din romania. Dacă la ar putea să se deplaseze echipa de instalatori aș cumpăra. Se poate astfel?

  2. Salut George,

    Toate aceste lucruri pe care le-ai prezentat sunt prezente pe piata din occident de acum 4 ani in urma. Daca vrei sa prezinti o centrala cu adevarat eficienta si smart cum spui tu, ar trebui sa prezinti un model de la cei care au inventat centrale prin condensare acum 50 de ani in urma in Olanda, cand Guvernul a interzis centralele conventionale pentru ca gazele rezultate afectau agricultura.Firma care a inventat centralele prin condesare se numeste ATAG si creeaza si in prezent centrale asemanatoare cu cea prezentata de tine dar de o calitate superioara din toate punctele de vedere si sisteme de incalzire cu energie regenerabila.
    Daca esti interesat de lucruri cu adevarat de calitate astept un raspuns.

Dă-i un răspuns lui George Buhnici Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.