PREVIEW – Ce este Samsung QLED?

ce_este_samsung_qled_ces2017_buhnici_tech_gadget

Am discutat pe blog, până acum, despre telvizoare LED, televizoare OLED, FullHD și 4K. Mai nou am început să testez televizoare cu HDR, High Dynamic Range, iar cele mai multe comentarii de la voi au fost legate de televizoarele Samsung. Știam că vor veni cu ceva nou însă am vrut să aștept să le și văd în persoană. Și le-am văzut la CES 2017. Acest material este mai mult o introducere în domeniul QLED și Quantum Dot și sper ca în curând să am și ocazia să le testez.

QLED vine de la Quantum Dot light Emitting Diode dar QDLED suna ciudat probabil. QLED reprezintă o nouă variație a tehnologiei SUHD de care am auzit tot anul 2016. Quantum Dot sunt niște particule mici între 2 și 10 nanometri în diametru formate din maximum 50 de atomi. Da, atomi, atât de mici sunt.  Avantajul lor este că pot emite culori mai vii mai vibrante chiar și la o luminozitate mai mare. De fapt, televizoarele noi promit între 1500 și 2000 niți ca luminozitate.

QLED-ul ține așadar de iluminarea panoului LCD, însă, spre deosebire de OLED unde acele diode își produc singure lumina, QLED îmbunătățește foarte mult luminozitatea, contrastul și culorilor unui panoul LCD. Funcționează împreună în mod ingenios.

Noile televizoare Q7, Q8 și Q9 de la Samsung vin cu o îmbunătățire la sistemul de conectivitate, întâlnit pe modelele lor mai scumpe. Există un singur cablu de semnal, semi-transparent, care duce la o cutie dispusă în afara televizorului, unde mai apoi vei conecta toate sursele de semnal audio și video. Nu trebuie să mai vii cu cinci cabluri direct în televizor și să te chinui să le ascunzi. Există și două stand-uri noi pentru aceste televizoare. Unul pune televizorul în valoare ca o sculptură iar celălalt, semnificativ mai înalt, arată ca un șevalet de pictură.

Ultimele articole

Articole recomandate

29 Comments

  1. Salut , George ai tot vorbit de TV si de proiectoare, termin casa si sunt la partea media. Ce ar fi mai ok pentru un living , un TV de 170-190 cm (4K) sau un proiector HD 1080 (aproximativ 5000 lei) + ecran poiectie electric 2,8m + un tv aproximativ 130cm?. Distanta de la canapea la tv/ecran ar fi undeva la 4 m. Ca si buget proiector+ecran+HDMI+ TV ar fi undeva la 10000 lei. Daca merg numai pe TV ar fi un Sony 75XD8505 la vreo 14000 si un LG 75UH855V la 13500. Problema este ca nu stiu ce calitate ar fi la proiector fiind doar full HD la o diagonala asa mare iar distanta numai de 4m. Din pacate nu am unde sa vad calitatea imaginii la proiector, la tv e simplu pentru ca le gasesti in orice magazin.

  2. Salut George esti cel mai tare ✌
    In legacura cu noul QLED, eu nu prea inteleg engleza dar din cat am inteles in acest review nu prea e vorbit bine acest QLED si cei 1500-2000 niti declarati sunt defapt reali in jur de 700 niti din cate spune tipul din acest review inferior modelului 2016 ks8000. Desi eu as fi vrut sa iau Qled m am descurajat si nu stiu daca sa iau modelul vechi SUHD sau QLED.. ce parere ai despre review acesta? https://youtu.be/zp2WYhB_7dM

  3. Scriu in ideea ca poate incepe cineva sa ia masuri, indiferent daca cei de la Samsung in urma acestui email vor da fuga la Evomag sa retraga din stoc aparatura cu pricina sau nu, pe viitor nu strica ceva controale si la electronicele de pe piata romaneasca.
    Atentie si cei prin intermediul carora se vand aceste produse, in loc sa va riscati renumele vanzand produse neconforme poate ar fi mai bine sa verificati ce puneti pe rafturi inainte de adaugarea pretului.

    Am achizitionat un Samsung Q7F 65″ de la Evomag care prezenta denivelari pe display, dupa returnarea banilor am vrut sa-l cumpar pe cel de-al doilea care era pe stoc dar prezenta si acela denivelari.
    Uitandu-ma atent din lateral si apropiindu-ma de rama tv’ului, schimband usor unghiul am observat aceste denivelari.
    Mi-a fost comunicat de catre anagajatii Evomag ca reprezentantii Samsung le-au spus dupa verificarea televizorului ca este ok pentru vanzare fiind normala o eroare de + / – denivalari ale displayului.
    Pauza….cred ca nu am inteles bine, poftim?????

    Este normal ca un televizor de peste 2000 euro care ar trebui sa aiba ecranul PLAT sa prezinte denivelari?
    Primul model avea in centrul ecranului o burta spre exterior iar cel de-al doilea model prezenta cateva denivelari sub forma de valuri distorsionand imaginea din lateral.
    Am fost si la Altex sa verific si alte branduri descoperind si in cazul unui Sony denivelari, dar mult mai fine, cei de la Evomag au la vanzare modelul refuzat de mine, primul cred ca il vor baga la vanzare ca fiind resigilat, ce-l de-al doilea fiind deschis ambalajul cu grija o sa fie vandut ca nou, inca le gasiti la Evomag, achizitia/returul a avut loc ieri 06.11.17.
    Model: QE65Q7FAMTXXH
    Numar Serie: 0A1F3SJJ900587
    Se pare ca pe langa scandalul alimentelor inferioare exportate celor din Est descoperim acum ca ni se vand si electronice care in mod normal nu ar fi trebuit sa treaca de inspectia producatorului.

Dă-i un răspuns lui Sebi Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.