Lowcost în România – Mituri şi adevăruri dureroase

1. Zăpada bloca aeroporturile Otopeni şi Băneasa la începutul anului. Mii de oameni întârzie acasă, la muncă, în vacanţă. Scandal.

2. 200 de oameni au petrecut noaptea trecută în aeroportul Băneasa pentru că avionul a întârziat decolarea cu opt ore din cauza ceţii. Scandal.

3. O aeronavă închiriată de Blue Air a aterizat cu trenul de aterizare faţă distrus pe aeroportul din Bacău miercuri seara pe la 18. Scandal.

Ne-am obişnuit deja cu ideea că fiecare incident legat de o companie aeriană lowcost ar trebui să ne facă să sărim ca arşi. Care este însă adevărul? Până vei fi terminat de citit această postare vei decide singur.

Ne grăbim să aruncăm primii piatra înspre operatorii aerieni pentru că merită. De cele mai multe ori. Sunt de acord că trebuie discipliniaţi cu o forţă coercitivă echivalentă cu gradul de nesimţire pe care îl aplică în relaţia cu pasagerul plătitor de bilet.

Vă propun însă pentru câteva minute să privim la rece starea lowcost-ului de la noi. Să vedem cât de mult este risc şi cât chilipir atunci când alegi zborurile ieftine, pentru că se pare că am dus disciplina puţin prea departe. Am rămas uimit să vorbesc azi cu un manager de companie aeriană care aproape a izbucnit în plâns. Îl paşte falimentul din cauza întârzierilor şi a cheltuielilor colaterale. A vândut bilete de avion cu 70 de euro şi a ajuns să le plătească pentru cazarea şi masa pasagerilor câte 400 de euro. Nu îi plâng exagerat de milă. A pierdut profiturile pe ultimele două luni. Îşi revine până la vară.

Hai să stabilim deci câteva lucruri. Ce este lowcost-ul? Un principiu de funcţionare al unei companii aeriene orientată spre maximizarea veniturilor prin atragerea unui volum mare de pasageri care plătesc bilete la preţuri mici. Biletele încep de obicei de la un preţ foarte mic fără taxe de aeroport şi creşte progresiv până la umplerea avionului. Profitul vine astfel abia după ce s-au ocupat primele 100 de scaune într-un Boeing 737. Ieftinirea se face prin eliminarea unor servicii costisitoare la bord precum masa caldă şi băuturile sau curăţenia cu o firmă specializată. Dispare şi clasa întâi pentru a face loc scaunelor economice ca de autocar. Pasagerul acceptă restrângerea confortului şi plăteşte dacă are poftă de mâncare pentru un sandwich ambalat în plastic, iar stewardesele se apleacă şi strâng după aterizare gunoiul dintre scaune. În rest aeronava este tratată obligatoriu identic cu celelalte aeronave ale companiilor de linie adică are parte de aceleaşi inspecţii, întreţinere, service şi exploatare. La fel şi cu echipajul. Trebuie să respecte aceleaşi ore de lucru şi să aibă aceleaşi licenţe pentru aparatul de zbor, aeroporturi, condiţii de vreme. Şi atunci cum de auzim de atâtea incidente legate de numele companiilor lowcost? Adevărul dureros este că nu toate aceste reguli se respectă. Iată ce spune Alina Rus, reprezentant MyAir.

Pe Otopeni suntem automat ultima companie deservita. Prioritate au companiile mari care operează acolo în mod curent. Astfel o cursă aterizată pe Otopeni acumulează cel putin o intarziere de 3 ore. Pentru fiecare întârziere cauzată de ceaţă de exemplu compania are daune enorme !! Să nu uităm şi disconfortul pasagerilor care se revoltă pe Myair.

Într-un fel e normal. Când eşti ultimul venit, sau aterizezi când şi când pe un aeroport nu vei avea prioritate. Companiile cu buget mic, precum cele lowcost nu au sloturi (programări) preferenţiale sau fixe şi automat stau la rând. Altă problemă este legată de lipsa aeronavelor de schimb. Toate aparatele sunt mereu ocupate, stau la sol doar pentru a fi verificate, alimentate şi pregătite pentru următoarea destinaţie.
Asta este metoda de a le menţine profitabile şi aşa fac toate companiile, inclusiv Tarom spre exemplu. Avioanele nu trag noaptea la garaj şi dorm şi asta pentru că leasing-ul este exorbitant. Chiar şi un aparat la mâna a doua se achită complet după 20 de ani. Când un avion se defectează declanşează automat o avalanşă de întârzieri care vor fi recuperate cu mare greutate şi foarte mulţi bani. Trebuie să găseşti în altă parte un avion disponibil la o altă companie care să te servească rapid.Până îl găseşti, pasagerii trebui ţinuţi la hotel (minimum 4 stele sunt cele din preajma aeroporturilor) hrăniţi şi transportaţi. Vorbeam azi cu Natasa Kázmér, Director Corporate Communication and Public AffairsWizz Air care a început spunând:

Tot ce pot să vă promit este că vom mai întârzia. Noi vom face tot posibilul să nu se întâmple aşa, dar se va întâmpla. Noi nu avem aeronave de rezervă pentru că nu ne permitem, iar cele pe care le avem circulă non-stop ca autobuzele. Când unul se strică, zborurile vor fi afectate. 95% din întârzieri sunt însă cauzate de factori externi companiei. Vreme, firmele care oferă servicii de aeroport, lipsa dotărilor pe aeroport etc.

La capitolul dotări, ce mai serioasă problemă de la Băneasa este lipsa ILS-ului. Instalarea sistemului de ultimă generaţie pentru aterizare ghidată pe timp de vreme nefavorabilă întârzie de exact o lună. Punerea în funcţiune este responsabilitatea Romatsa, organismul care se ocupa cu controlul traficului aerian la noi. Momentan sunt probabil ocupaţi cu incidentul de la Otopeni, cel cu aeronava Tarom distrusă din cauză că un controlor a uitat că are o utilitară de la întreţinere pe pistă şi a dat unda verde pentru decolare.

În altă ordine de idei, ce nu spun companiile acestea este că nici nu îşi prea bat capul cu relaţiile cu clienţii. În afară de Blue Air care are baza în România, restul companiilor lowcost sunt străine. Dintre ele MyAir are reprezentanţi pe aeroport, în rest SkyEurope, WizzAir, EasyJet se bazează pe serviciile de sol ale unei companii româneşti care le deserveşte mai bine sau mai rău pe toate trei.

Ce te faci însă când oamenii consideră avionul un autobuz sătesc care trebuie să plece cu orice preţ din staţie, indiferent de vreme? Pentru că aşa încep scandalurile. Cum îi faci să înţeleagă că dacă ei sunt sinucigaşi, nu au drept de viaţă şi de moarte asupra 160 de oameni cât sunt frecvent într-un avion pe o cursă lowcost? Probabil că acesta este adevărul cel mai dureros. Când Heathrow – aeroportul londonez cel mai agloemrat din lume, unde aterizările şi decolările vin una după alta la intervale de sub un minut – se blochează şi mii de oameni aşteaptă cu orele, nimeni nu face scandal. Diferenţa este educaţia. Nu mă refer la şcoală, ci la educaţia zborului. La respectul pentru regulile aviaţiei şi pentru viaţă. Pasagerii curselor obişnuite, high-fair precum Lufthansa, KLM, Air France, Alitalia nu fac scandal şi credeţi-mă zilnic se anulează cel puţin un zbor pe Otopeni, iar cel puţin două întârzie. E statistică. 2-4% din cursele high-fair întârzie cel puţin o oră. 10% cele low-cost. De când a nins şi e ceaţă groasă pe la noi, proporţia a juns până la 75%. Se întâmplă la fel peste tot în lume, dar nu îmi amintesc să fi văzut români scandalagii la Roma pe aeroportul Fiumicino, nici la Madrid pe Barajas, nici la Lisabona pe Portela. Românii refulează numai acasă şi numai când zboară lowcost.

Mă înfior când îi văd pe unii dintre ei. De curând aşteptam pe Băneasa la banda de bagaje, geamantanul care întârzia. O cucoană izbucneşte la un moment dat: „Stăm după trei necalificaţi să ne aducă bagajele. Aşteptăm aici ca proştii de jumătate de oră. Îşi bat joc de noi.” M-a articulat verbal imediat ce am rugat-o să nu mai urle, că nu ne simţim chiar toţi proşti, şi sunt obosit după atâtea ore pe drum. „Auzi, dom’le, lucrezi aici la aeroport? Nu îmi spune mie să tac. Stau după trei necalificaţi” De parcă ar fi trebuit să aibă facultate să care săracii bagajele din avion pe căruţ şi apoi pe bandă. După ce a tăcut cucoana, latră unul cu bască înspre omul care abia urnea bagajele de 30 de kg: „Mai bine te rostogoleşti, bă, că poate aşa te mişti mai repede!”. Nu mă mai miră când aud de la unii operatori poveşti de genul, pasager la costum care coboară din aeronavă şi se opreşte să urineze lângă scară, suporter dinamovist care rupe lenjeria intimă a stewardesei BlueAir, scandalagiu care pocneşte agentul de sol, pasagerii unei curse întârziate MyAir care bat angajaţii BlueAir sau altul care distruge tot cu pumnul calculatorul directorului de filială MyAir.

Nebunia abia aici începe. Anul 2008 se anunţă unul plin pentru lowcost. Încă un milion de pasageri se preconizează că vor alege avionul în loc de autocar ca să ajungă în vacanţă, sau la muncă în străinătate. Ne aşteaptă aşadar anotimpuri fierbinţi pe aeroporturi. Sper doar ca presiunea pusă pe companii şi echipaje să nu pună în pericol zborurile şi viaţa pasagerilor. Sper ca informaţiile pe care le am să nu se adeverească. Se vorbeşte tot mai des despre aterizări pe vizibilitate prea scăzută sau pe gheaţă. Piloţii încep să forţeze ca să nu dea programul peste cap. Unde se va ajunge? Nimeni nu îşi doreşte un accident, însă riscul este zilele acestea mai mare ca niciodată. Un răspuns poate îl vom avea în zilele următoare. Reprezentanţi de companii, aeroporturi şi autorităţi pregătesc un set de măsuri pentru civilizarea, forţată la nevoie cu câte un dosar penal, a scandalagiilor. Vin vremuri grele şi pentru reporterii care instigă pasageri doar ca să obţină o imagine bună. Sursa mea spune că există înregistrări pe camere de supraveghere şi se pregătesc reclamaţii la Clubul Român de Presă, Consiliul Naţional al Audiovizualului şi poate chiar Poliţie!

Poate că a venit totuşi momentul să ne punem fiecare puţină ordine în propria ogradă.