Cum să îți recuperezi taxa auto

Documentaţia necesară este, potrivit avocatei Lavinia Manu citată de Mediafax:

cererea de restituire a taxei;

copie de pe chitanţa de plată a taxei;

original şi copie de pe cartea de identitate a autovehiculului eliberată de RAR – copia va fi certificată cu menţiunea „conform cu originalul”;

original şi copie de pe certificatul de înmatriculare a autovehiculului eliberat de Serviciul Înmatriculari din cadrul Instituţiei Prefectului;

un document din care să rezulte data primei înmatriculari a autovehiculului în străinătate;

copie de pe cartea de identitate a persoanei;

declaraţie pe proprie răspundere cu rulajul mediu anual la data înmatriculării în România, exprimat în kilometri;

expertiza tehnică efectuată de RAR privind deprecierea autovehiculului rulat.

Conform avocatei, primul pas
este înregistrarea unei petiţii la Direcţia Generală de Finanţe Publice Judeţene, prin intermediul căreia se susţine că taxa este contrară dreptului comunitar şi discriminator şi se solicită restituirea ei, actualizată cu dobânda legală până la data plăţii. Reprezentanţii Direcţiei sunt obligaţi să răspundă la această cerere în 30 zile.

În situaţia în care răspunsul este negativ, cel care solicită returnarea taxei trebuie să întocmească o cerere de chemare în judecată a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice pe care o va depune la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a tribunalului în raza căruia îşi are domiciliul.

„Taxa de poluare introdusă de România, impusă maşinilor la prima lor înregistrare în România, contravine legislaţiei Uniunii Europene. Respectiva lege (prin care s-a introdus taxa de poluare la prima înmatriculare, n.r.) are efectul de a descuraja importul şi punerea în circulaţie a maşinilor second-hand cumpărate în alte state membre”, a decis, în 7 aprilie 2011, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxemburg (CJUE).

Deputatul PNL Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiţiei, a declarat, pentru MEDIAFAX, că deciziile Curţii de Justiţie a UE sunt executorii şi general obligatorii pentru toate Statele Membre, şi, în cadrul fiecărui stat membru, pentru toate autorităţile acestuia: Legislative, Executive, Judecătoreşti.

Procedura de restituire parcurge una sau doua faze, în funcţie de poziţia Ministerului Finanţelor, spune Chiuariu.

Într-o prima fază, contribuabilul care a plătit taxa va face o cerere de restituire către Administraţia Financiară la care a achitat-o în baza deciziei Curţii şi a articolului 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Dacă Administraţia Financiară refuză restituirea taxei, contribuabilul va introduce o acţiune la tribunal – secţia de contencios fiscal, care va face aplicarea deciziei Curţii. Acţiunea este supusă taxei de timbru, explică deputatul liberal Chiuariu, membru în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. Termenul general de prescripţie pentru creanţe bugetare este de cinci ani.

Taxa de primă înmatriculare încalcă legislaţia Uniunii Europene întrucât produce un dezavantaj la vânzarea maşinilor second-hand din alte state pe teritoriul României, arată Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, într-un punct de vedere exprimat la cererea unei instanţe româneşti.

„CJUE a pronunţat o hotărâre preliminară, răspunzând unei solicitări exprese a Tribunalului Sibiu, în contextul soluţionării cauzei respective. Solicitarea Tribunalului Sibiu şi hotărârea preliminară a CJUE vizează Ordonanţa 50/2008 privind taxa de primă înmatriculare, care a fost amendată succesiv în mai multe rânduri. În forma actuală, legea privind taxa de poluare auto nu a ridicat probleme de natura neconformităţii cu dreptul european. O hotărâre preliminară a CJUE, care este o interpretare a dreptului european relevant, nu este susceptibilă de a fi pusă în execuţie, însă ea este obligatorie pentru instanţa naţională în procesul de soluţionare a cauzei”, potrivit DAE.

Punctul de vedere al CJUE a fost emis la cererea Tribunalului Sibiu, care judeca un proces în care un român a dat în judecată statul întrucât a considerat că taxa de primă înmatriculare este ilegală. Magistraţii sibieni au vrut să afle de la Curtea de la Luxemburg dacă taxa contravine sau nu legislaţiei europene.

La întrebarea Tribunalului Sibiu, CJUE a afirmat că legislaţia europeană interzice statelor membre să ia măsuri de taxare în exces a unor produse provenind din alte state, în favoarea celor de provenienţă autohtonă. „Această interdicţie caută să garanteze neutralitatea totală a sistemului intern de taxe din punct de vedere al concurenţei între produsele autohtone şi cele importate”, explică CJUE

Deşi constată că sistemul de taxare introdus de România nu face vreo diferenţă explicită între statutul maşinilor în funcţie de provenienţa lor sau de naţionalitatea proprietarului, nefiind astfel o discriminare directă, CJUE apreciază că taxa poate fi discrimnatorie indirect, având în vedere efectele pe care le produce.

„Curtea apreciază că legislaţia românească în această materie are ca efect faptul că vehiculele second-hand importate, cu o vechime considerabilă, sunt taxate cu până la 30 la sută din valoarea lor – chiar dacă este aplicată o reducere însemnată la taxă ca urmare a scăderii valorii acestora – în timp ce maşinile similare oferite pe piaţa auto second-hand internă (din România, n.r.) nu sunt supuse acestei taxe. În atare condiţii, legislaţia are ca efect descurajarea importului şi înscrierii în circulaţie în România a maşinilor second-hand cumpărate în alte state membre”, afirmă CJUE.

Deşi UE nu împiedică statele membre să introducă noi taxe, legislaţia europeană obligă ţările membre să aleagă şi să aranjeze sistemul de taxe astfel încât acestea să nu aibă efectul de a promova vânzările auto second-hand din piaţa autohtonă, astfel descurajând importul de maşini similare, afirmă CJUE.

Opinia CJUE a venit în procesul judecat de Tribunalul Sibiu şi intentat de un român pe nume Tatu, care şi-a cumpărat, în iulie 2008, o maşină second-hand din Germania, cu preţul de 6.600 de lei. Vehiculul avea o capacitate cilindrică de 2.155 de centimetri cubi şi standard de poluare Euro 2, fiind fabricat în 1997, an în care a şi fost înscris în Germania.

Pentru a-şi putea înmatricula maşina în România, bărbatul a trebuit să plătească o taxă de poluare de 7.595 de lei. Întrucât a considerat că taxa este contrară normelor europene, bărbatul a căutat să-şi recupereze banii. El şi-a susţinut acţiunea în instanţă pe aceea că taxa este aplicată numai vehiculelor second-hand importate din alte state, nu şi celorlalte maşini second-hand deja înregistrate în România şi revândute.

Guvernul a decis, în luna aprilie 2008, introducerea taxei de poluare auto, calculată în funcţie de datele tehnice ale fiecărei maşini în parte, pe baza capacităţii cilindrice şi emisiilor de dioxid de carbon.

Pe fondul creşterii numărului de maşini second-hand importate, Guvernul a decis, în 2009, ca taxa auto percepută la achiziţia maşinilor noi să fie suspendată începând cu 15 decembrie 2008 şi până la sfârşitul lunii decembrie 2009, pentru vehiculele Euro 4 cu motorizări de până la 2.000 centimetri cubi înmatriculate pentru prima dată în România şi în Uniunea Europeană.

Avocata Lavinia Manu spune că pentru autovehiculele achiziţionate în vederea înmatriculării în România înainte de 15 decembrie 2008 şi care au fost înmatriculate în România ulterior acestei date, cu plata taxei pe poluare triplată, diferenţa dintre taxa plătită şi cea stabilită potrivit OUG 50/2008 se restituie la cerere, în termen de 45 zile de la data depunerii cererii de restituire însoţite de documentaţia necesară.

Anul trecut, Curtea Constituţională a fost sesizată cu privire la neconstituţionalitatea unor prevederi din OUG 50/2008, judecătorii urmând a lua o decizie cu privire la acest act normativ.

via mediafax

Scrie aici dacă ai încercat să îți recuperezi taxa și în ce stadiu ești.

Ultimele articole

Articole recomandate

77 Comments

  1. domnule Buhnici
    am si eu o intrebare
    daca am vandut masina si nu mai am cartea masini de unde o pot recupera daca nu am datele de contact ale cumparatorului
    intreb pt ca mam hotarat sami recupereez taxa auto iar ca acte ce trebuie depuse am vazut este stipulat si cartea masini,dar nu o mai am ca iam dato noului propietar
    mai am doar chitanta cum ca am platit taxa auto
    cu stima astept un raspuns urgnet de le tine

  2. cum se faca ca la recurs sa dat termen de judecata dupa un an ? recurs facut in 17.03.14 si termen judecata 10.03.2015? si cu noile plati ce se fac esalonat in termen de 5 ani… nu se poate face nimic ?? de fapt este vorba de statul roman aici… ce este de facut un act normativ…peste noapte

  3. Buna ziua,

    In ianuarie 2013 am solicitat in instanta recuperarea taxei auto (2061 Ron) platita in 2010 pentru un autoturism nou Ford Focus. Deoarece nu mai aveam originalul chitantei cu care am platit atunci taxa, am cerut atunci de la serviciul de TREZORERIE SI CONTABILITATE PUBLICA Iasi, o copie, aceasta fiind datata 15.ian.2013 pe care am atasat-o la dosarul de trimitere in judecata a ANAF Iasi.
    In decembrie 2013 sentinta a fost urmatoarea:
    „Instanta constata ca taxa solicitata a fi restituita a fost achitata de catre reclamant in baza art 2 din Legea nr.9/2012, care prevede ca obligatia de plata a taxei pentru emisiile poluante intervine o singura data, astfel:…” , „Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Statul Roman prin ANAF si in consecinta respinge actiunea formulata de reclamantul…”.
    Deoarece nu puteam achita o taxa in 2010 dupa o lege din 2012(avocatul a banuit ca i-a indus in eroare data de 15.ian.2013 de pe copia documentului de plata a taxei) am facut recurs pe care, dupa 6 luni, l-am pierdut. Inca nu am motivarea pentru pierderea recursului.
    De ce credeti ca mi-a respins actiunea la prima instanta(fond) si ce sanse mai am in continuare?
    Multumesc.

  4. Se poate recupera taxa de prima inmatriculare ptr.un Logan nou inmatriculat in anul 2010,daca da,atunci doresc un nr. de telefon al celui care a recuperat,sau eventual al unui avocat.

  5. Ce fac in cazul in care am depus actele,au trecut 45 zile,am vb cu d-na de la anaf si a zis ca actele sunt complete,insa dupa 60 zile nici o transa de bani sau o instiintare cev

Dă-i un răspuns lui nidac Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.