Categorie: Gadget

CRYPTO-VINERI – Ce este mineritul?

Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Cum faci bani la sigur din criptomonede? Dacă nu vrei să te apuci de cumpărat și vândut, adică de trading, cea mai simplă metodă este mineritul. Sunt deja milioane de calculatoare din toată lumea care fac asta. Mai e loc de încă unul? Merită să faci investiția? În cât timp îți scoți banii? Îți răspundem în acest episod din serialul nostru, #cryptovineri.

Mineritul, sau mining-ul cum e denumit pe toate site-urile de specialitate, este o treabă complicată prin care îți pui un calculator sau mai multe, să rezolve probleme matematice.

Pentru asta ești răsplătit cu monede virtuale, Bitcoin, Litecoin sau orice altceva. Mineritul este procesul prin care fiecare tranzacție din acest lanț de crypto este securizată și apoi verificată. Dacă vrei o explicație mai detaliată este în articolul de pe site. Foarte detaliată aș spune eu. Așa fac bani toți minerii indiferent de moneda pe care au decis să o ”sape”. Atenție, unele sunt mai avantajoase decât altele și desigur, depind de ce computer ai acasă.

Primul pont este site-ul whattomine.com.  Acolo poți verifica în funcție de computerul tău și de prețul la curent dacă merită sau nu. Vei observa probabil că nu, mai ales dacă ai un singur computer cu o singură placă video. Probabil îți trebuie vreo 25 de plăci video iar profitul vine abia peste un an când ți-ai scos investiția pe ele.

Merită așadar să faci investiția? Da, dacă cumperi 25 de plăci video sau mai multe. Dacă minezi cu una vei câștiga probabil 40 de dolari pe an. Cu sistemul tău care funcționează la capacitate maximă 24 de ore 24, 7 zile din 7.

Mai există soluții de genul ASIC. Acestea sunt niște computere cu procesoare specializate în problemele matematice aferente unor anumite tipuri de monede. Merg mai bine cu unele decât cu altele. Și ele au nevoie de mult curent ca să funcționeze, și pe lângă asta investiția e mai mare. În plus, se găsesc destul de greu în ultima vreme, iar prețurile s-au și dublat din acest motiv.

Am auzit că Samsung a început să creeze cipuri specializate pentru așa ceva, chiar pentru un producător mare din china pentru sisteme de tip ASIC. Vedem ce se întâmplă mai încolo, și pentru ce monede va fi bun acesta.

Așadar, dacă vrei să te apuci de minerit acasă, citește bine înainte, fă multe calcule matematice și vezi dacă rentează. Mai ia în calcul și zgomotul infernal pe care îl pot face 25 de plăci video și dacă ai și o cameră separată ca să le răcești.

O soluție este mineritul ”la grămadă”. Adică în pool-uri. Se întâlnesc pe un forum foarte mulți pasionați și mineresc împreună în echipă fiecare cu computerul lui. Așa rezolvă mai repede problemele respective și fiecare primește o parte, în funcție de ce hardware a pus la bătaie. Există desigur un mic comision și pentru administratorul site-ului respectiv. Este și asta o opțiune.

Încă o soluție ar fi închirierea de resurse puse la dispoziție de unele grupuri mai mari. Pur și simplu te loghezi pe site-urile respective cu contul tău de crypto și folosești niște PC-uri de prin China sau Rusia pentru minerit. Și acolo ai comision, trebuie să îți faci doar calculele să vezi dacă e rentabil. Uneori merge, alteori nu.

Soluții există, însă concluzia este simplă. Dacă ai suficienți bani de investit vei obține și profit. Discutăm însă de sume mari, mii de euro și trebuie să aștepți un profit abia după ce se amortizează investiția. Asta dacă ți-ai făcut calculele cum trebuie.

Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Încă un lucru, am observat că unii se plâng că videoclipurile noastre se văd sacadat, mai ales de când am trecut la 4K 50fps. Ne pare rău, dar cel mai probabil este conexiunea de internet sau computerul de pe care vă uitați. Încercați să treceți clipul la 1080p 50fps și lăsați-mi un comentariu dacă se mai întâmplă acest lucru.

Aceasta este o serie de articole susținute de Cryptocoin.pro.

Te-ai înscris la GIVEAWAY? Nu vrei un Razer Phone? Sau un OnePlus 5? De ce? – buhnici.ro/giveaway

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.