#casabuhnici – să vorbim despre energie

Suntem generația care trăiește în orașe construite prost și visează la o casă nouă în suburbii. Momentul deciziei este pentru cei mai mulți apariția primului copil.

După sute de ore în căutarea unei case noi, mi-am dat seama că am trei opțiuni în bugetul unui român de condiție medie: ceva nou dar de slabă calitate, chiar prost construit, ceva vechi sau o casă nouă, gândită de la zero. De aceea am început acum trei ani o cercetare serioasă pentru viitoarea casă a familiei mele. Am descoperit astfel o bogăție de tehnologii moderne prea puțin cunoscute la noi, unde clasicul înseamnă în continuare cărămida, șina de cale ferată în fundație, tabla ieftină pe acoperiș și polistirenul. Bucuria cea mai mare a fost când am descoperit însă în România specialiști capabili să ne dea idei noi și să ne ajute să le punem într-o casă adevărată. Marius Șoflete este un exemplu pentru felul în care construim structura și pereții dar în curând îi vei cunoaște pe genialii din echipa EFdeN, cei care și-au rupt din timpul alocat pentru pregătirea competiției Solar Decathlon ca să proiecteze instalațiile #casabuhnici. Ne-am propus ca împreună să îți aducem cele mai noi idei din industrie pentru case sustenabile, moderne și confortabile, care să țină cu portofelul tău pe termen lung. În minutele care urmează am să îți explic cum plănuim să folosim energia. Și nu mă refer aici doar la prize, becuri și kilowati. Lucrurile sunt ceva mai adânci… și mai înalte.

Hai să stabilim cum definim #casabuhnici

Smart și automatizată
Controlabilă de la distanță și cu inovații de ultimă oră de la izolația din fundație (pregătiți-vă pentru ceva neașteptat) până la automatizări care nu se văd dar funcționează inteligent; sistemul inteligent de automatizare îți permite să controlezi și să monitorizezi casa de la distanță, fie că ești plecat în concediu și la întoarcere vrei să ai confortul optim, fie că vrei să știi în fiecare secundă consumul sau producția casei. Nu cred însă că am nevoie de șapte aplicații diferite pentru aceasta. O casă inteligentă trebuie să învețe cum o folosesc locuitorii ei, să se adapteze la condițiile meteo. Spre exemplu termostatul va coborî la 16 grade când lipsim iarna de acasă și urcă la 21 când revenim iar obloanele coboară automat când soarele bate vara dinspre sud și temperatura poate urca la 24-26 de grade. Robotul de tuns iarba va avea și el program automat dar se va retrage la garajul lui când vremea e rea. Și sistemul de securitate va fi complex. Am testat deja mai multe pachete Smart Home și am de unde alege. Zeci de senzori de efracție, pentru detectarea inundațiilor, a fumului sau doar a gazelor periculoase, camere de supraveghere wireless, instalate cât se poate de discret încât să nu te simți ca într-un OZN ci doar în siguranță. Pe această temă vei vedea tot mai multe materiale în perioada care urmează după ridicarea casei.

Eficientă energetic
Printr-o proiectare minuțioasă am reușit să reducem consumurile la minim prin limitarea punților termice și folosirea strategiilor pasive, realizând astfel o locuință fără facturi lunare. Ai citit bine, casa va fi atât de bine izolată încât va pierde foarte greu căldura sau răcoarea generate eficient de o centrală care scoate căldură iarna și răcoare vara din pământ. Vorbim despre o pompă de căldură, desigur. O tehnologie spectaculoasă dar ignorată de cei care își construiesc case la noi. O folosesc cu succes companii mici sau mari, hoteluri sau hale de producție spre exemplu pentru a-și reduce factura de încălzire de cel puțin cinci ori. Noi vrem să o legăm și cu panouri solare astfel încât să ne generăm căldura și de la soare. E mai sustenabil așa, adică mai ieftin pe termen lung și mai bine pentru mediu. Nu folosim soarele însă doar pentru apă caldă și electricitate ci și ca să încălzim casa cu razele sale. Echipa noastră a măsurat inclusiv căldura pe care o înmagazinează casa ziua de pe urma radiației solare care pătrunde prin ferestre. O casă construită cu tehnologii pasive este extrem de eficientă până la nivelul la care poți ajunge în ianuarie fără să pornești căldura în casă.

Conceptul se numește Passive Solar Design și primește și el un articol dedicat.

Și dacă tot vorbim despre energie, cei de la E. ON România m-au rugat să îți spun despre o competiție gândită pentru cei cu idei și pasiune pentru soluții inovatoare în domeniul eficienței energetice.

Te încurajez să vezi pe www.energyglobe.ro proiectele înscrise de tineri antreprenori, programatori, arhitecți, ingineri, dar nu doar ei, ci de toți românii cu idei și inițiative smart în domeniul eficienței energetice și al protejării mediului, în competiția E.ON Energy Globe Award.

Sunt 5 categorii diferite, inclusiv pentru ideile neimplementate încă, așa că tot ce contează este ca soluția propusă de voi să contribuie real la protejarea mediului și utilizarea resurselor regenerabile!

Să revenim acum la #casabuhnici

Materiale sustenabile
Echipamentele și materialele au o energie înglobată mică, adică au poluat puțin când au fost produse și sunt prietenoase cu mediul; pe lângă lemnul inteligent despre care am mai vorbit, am introdus în proiect inclusiv brad și stejar reciclat din vechi case săsești. O să vezi grinzi de 300 de ani care primesc a doua viață după ce le-am recuperat dintr-o casă de 200 de ani demolată de un proprietar fără viziune. Plănuiesc inclusiv un foișor din lemnul recuperat, care va trăi astfel încă o generație. Și proiectul acesta va primi o poveste completă aici pe blog. Mai există însă multe materiale ascunse vederii, care fac casa cât mai prietenoasă cu mediul. Vom vorbi curând și despre geocell sau foam glass, sticla reciclată pe care o punem în fundație pentru izolație. Și e doar începutul.

Sigură
Structura din CLT este mai solidă decât una din blocuri ceramice (cărămida din comerțul românesc) și stâlpi de beton deși are pereți mai subțiri. Toate testele confirmă că poate rezista la cutremure de 9. În plus, mitul casei de lemn care arde prea ușor e fals. Lemnul special pentru construcții se comportă exemplar și la acest capitol. Din nou, o explicație detaliată într-un articol dedicat. În plus, structura de lemn este și mult mai eficientă la toate capitolele, inclusiv energetic. O casă clasică pierde căldură prin ferestre ieftine de PVC sau punți termice, adică cimentul aruncat cu lejeritate de meșteri între cărămizi, care devine o punte prin care frigul intră iarna și căldura vara, în ciuda polistirenului păcătos, care rezolvă parțial problema.

Confortabilă
Am lăsat la final exact punctul cheie al casei. Scopul #casabuhnici este să avem un loc de odihnă unde să ne creștem copilul în tihnă, să ne jucăm și să mâncăm un grătar cu prietenii, să citim, să visăm și să scriem articole bune pe bloguri. De aceea am urmărit să asigurăm toți parametrii de confort interior, de la temperatură și umiditate, la nivelul de oxigen, CO2, iluminat natural, toate cu un cost minim de energie.

Noi pariem pe mai puțin de 100 EURO pe an, factură de încălzire.

De aceea este o provocare să reușim să facem din #casabuhnici și o mini-centrală electrică, una care va produce energie și pentru alții, mai ales ziua când nu prea vom fi acasă. Nu cred în baterii instalate în casă decât dacă aș fi departe de rețea. Îmi doresc să pot injecta astfel în rețea curent electric ziua și să îl iau înapoi noaptea când merg bine hidrocentralele, spre exemplu, iar fabricile stau. E un vis greu de realizat în România dar nu mă las până nu îl văd făcut pentru că e mai bine pentru toată lumea să folosim împreună resursele în loc să ne construim toți separat câte un sistem închis.

E doar începutul. Urmărește proiectul #casabuhnici pe blog, facebook și YouTube cu o simplă căutare cu #casabuhnici.

Ultimele articole

Articole recomandate

100 Comments

  1. Salut! Am trecut pe la casa si nicio miscare. Ce se intampla sau ce urmeaza de instalat/ montat si nu a sosit?
    Daca ai timp de compilat, o comparatie PLC vs case prefabricate din lemn (la aceeasi suprafata desfasurata si pe aceeasi amprenta la sol ar fi binevenita).
    Raspunde, te rog, curiosului de mai sus cat ai economisit fata de preturile de lista + eventuale gratuitati contra publicitatii…
    Toate bune, spor si oportunitati financiare care sa va duca (familia) la casa visata!!!

  2. Salut George,felicitari pentru alegerea facuta dar nu ma pot abtine din a intreba daca esti constient de problematicile si costurile uriase de reparatii ale sistemelor geosolar. In plus,sper ca ai fost prevazator indeajuns incat sa predispui toate instalatiile pentru o eventuala centrala pe gaz,just in case! Casa pasiva,geosolar,pompa de caldura,toate bune pana aici dar nu la minus 20 pentru o perioada indelungata,cred eu! De exemplu,ce te faci cand instalatia de eliminare a condensului din unitatea externa a pompei de caldura ingheata,cu consecintele de rigoare? Ce adancime au forajele in conditiile in care geothermalul iti ofera doar 1Kw pe 30-50 metri adancime? Ce dimensiune are bufferul in conditiile in care iarna la noi solarul iti va produce maxim 10 grade si geotherm are nevoie de un timp foarte indelungat pentru rezultate acceptabile? Totul,insumat la costurile uriase in caz de defectiuni,fac romanul mediu sa se gandesca de 2 ori inainte de a lua asemenea decizie! Lucrez in domeniu,intr-o tara unde clima permite folosirea cu succes a sistemelor mai sus mentionate dar chiar si aici,multitudinea de probleme care pot aparea face in asa fel incat sistemul traditional(o simpla centrala pe condensatie de 30-35Kw)este tot timpul prevazut,chiar si montat de la inceput,just in case cum spuneam mai sus! Multa bafta in continuare,sa auzim numai de bine!

  3. Buna ziua George. Ideea de a promova viitorul caselor este una foarte buna, punand in valoare tehnologia actuala. Articolele sunt extrem de interesante si ai de unde invata cu mici intepaturi pe ici sau pe colo. Singurul lucru pe care ti l-as recomanda ar fi acela de a folosi propozitia ,,aceasta casa va ajunge la un cost de X sute mii euro” in locul propozitiei ,,pe mine ma va costa aceasta casa y sute mii euro”.

    Ca sa ma explic. Casa ta are parte de multa publicitate prin faptul ca esti formator de opinie la un post de televiziune. De asemenea in fiecare articol, interviu sau transmisiune live faci publicitate tuturor firmelor incepand cu Dimmer si terminand cu Holcim. Este un lucru foarte bun, dar care aduce casei tale reduceri financiare substantiale si de ce nu chiar gratuitati. In conditiile in care tu ai mers si ai filmat CLT-ul in Austria nu este chiar la indemana oricarui tanar de 35 de ani care doreste sa-si construiasca o casa ca a ta.

    Daca stau sa ma gandesc doar la proiectul de arhitectura, cu siguranta in conditii normale, suma acestuia este una considerabila.

    Ca sa finalizam postarea. Suma la care ajunge casa ta va fi una substantiala pentru un doritor de rand, insa cu reducerile/gratuitatile aferente ea va avea alte cifre. Ti-as fi profund recunoscator atat eu cat si alti cititori de rand ca la finalizarea casei sa postezi: pe mine aceasta casa m-a costat x euro incluzand terenul, in conditiile in care practic m-ar fi costa yyy euro. Este adevarat ca sunt anumite clauze intre tine si furnizori si nu vei putea face publice reducerile.

    In rest mult succes!

  4. Buna ziua!
    Ati mentionat in FAQ ca kit-ul fotovoltaic de 6 kw, cu montaj inclus, are un cost estimativ de 10.000 euro. Puteti sa-mi spuneti cine este furnizorul acestui kit ?
    Multumesc,
    Robert

  5. Salut George,
    Te stiam de la TV un pationat de IT, dar nu stiam ca ai „apucaturi” din astea de „technology integration”. Felicitari.
    Eu mi-am cumparat acum 3 ani o casa ” clasica” la Eforie (o casa facuta de un cunoscut si pe care ar fi trebuit sa o proiecteze baiatul meu, student la arhitectura si care s-a prapadit acum opt ani).
    Chiar daca nu mai pot implementa si interga noile tehnologii cum as fi vrut, tot am sa incerc sa o eficientizez la maximum si la fel ca tine studiez tot ce-mi cade in mana pe tema asta.
    Iata concluzia mea: tehnologia nu este inca maturata „coapta”, este intr-un moment de tranzitie, asa cum au fost acum cativa ani telecomunicatiile, de la analogic la digital. Mai exact toate aceste tehnologii vor fi mai usor de implementat cand toate electricele si electronicele din casa vor functiona in curent continuu (CC) si nu alternativ(AC) cum sunt astazi (probabil stii despre marea disputa dintre Tesla si Edison, adica AC vs CC). Electronicele toate pot functiona si astazi pe baterii adica CC , iar electricele pot fi convertite la CC, dar deocamdata nu sunt disponibile pe piata. Aceasta schimbare ar simplifica si ar creste eficienta energetica prin eliminarea Convertizoarelor di CC in AC, iar consumatorii vor fi alimentati „direct din baterii” acelea Tesla (sau similare), dar asta-i doar visul meu. Deocamdata am in plan sa-mi sap un put pentru irigararea gradinii si am sa pun o pompa sumersibila clasica AC, initial am visat la una in CC care exista pe piata si cu panou solar, dar ar fi un pionerat si n-am gasit pe nimeni capabil sa faca lucrarea cap, coada. Poate ma aude si ma ajuta cineva de pe aici. Vreau sa montez rulori exterioare motorizate si comandate centralizat, iarsi caut pe cineva capabil si serios. Am in plan si alte investitii cu panouri solare, dar pentru asta astept, cum spuneam sa se mai „coac” tehnologia.
    Iti urez multa bafta si nervi tari, ca sigur ai nevoie cand faci asa ceva in Romania.

  6. Daca ai aproape gaz metan , pompa de caldura nu se justifica absolut deloc . Ii vorba de cifre , si nu sentimente .

    COP-ul la pompa de caldura ii ( teoretic ) mai mare decat la centrala pe gaz , dar doar teoretic .
    Dar investitia in pompa de caldura ii mult mai mare decat intr-o centrala pe gaz .

    O pompa de caldura Nibe ii ca 6000 euro in Suedia, si ca 10000 euro la noi .
    Dar la pompa de caldura foratul costa 10000 euro , si trebuie tot timpul sa completezi glycol-ul pentru antiinghet .
    In timp ce o centrala pe gaz in condensatie Ariston ii ca 1000 euro .
    Viessmann Vitodens 343 F costa in jur de 4000 euro .

    http://www.misiuneacasa.ro/forum/showthread.php/23653-Consum-de-combustibil-centrale-cazane-pompe-de-caldura?p=535647&viewfull=1#post535647

  7. buna ziua.voiam sa intreb despre recuperatoarele de caldura prana daca ati auzit despre ele si sa faceti o comparatie cu alte recuperatoare de caldura/ventilatie disponibile pentru apartament.am inteles ca aceste crcuperatoare de caldura functioneaza mai bine impreuna cu aerul conditionat.multumesc si spor la treaba!

  8. Salut George. Eu am câștigat premiul E.ON Energy Globe Award, la categoria DIY de anul trecut(2016).
    Poate inspir vizitatorii tai sa facă singuri proiecte faine fara a da bani multi pe contracte cu firme specializate.
    Pentru încălzire cu gaze naturale facturile cumulate pe ultimile 12 luni nu au trecut de 150lei.
    Smart house, încălzire în pardoseală, sistem de ventilație cu recuperare de căldură și zidăria BCA fără izolație suplimentară. Am proiectat singur sistemele și le-am implementat cu ajutorul la 2 prieteni.

    Nu am avut nici un

  9. Sper ca intr-o zi o sa realizam ca toate aceste lucruri pe care voi le numi-ti minunate costa nu numai bani.
    Toate aceste minunatii contribuie la degradarea vietii nu imbunatatirea ei.
    Si te intrabi de ce zic asa pentru ca toate polueaza intru un fel sau altul si noi nu facem decat sa amplificam lucrul acesta prin folosirea lor cast mai mult posibil.
    Sper sa termini proiectul tau si sa te bucuri de casa tu si familia ta.
    POate intr-o zi o sa-mi da-i dreptate.
    Cu stima,
    Ciprian

  10. Salut George..

    Da-l afara pe tipul de la Romstal. Ti-a dat un boiler ACM de 400 litri pentru 3 persoane ? Sti cat te costa sa ti acel volum de apa incalzit 24/24 7/7 ? 200 litri erau suficienti. In schimb la puffer a subdimensionat, trebuia mai mare. Doar la tine am vazut pufferul mai mic ca volum decat boilerul de ACM !

  11. salut George ce echipamente ai in rack-ul tau router ? switch nvr , nas, patch panel ?

    Ce modele sunt cate porturi au ? Ce ai conectat in switch ? de la router .

    Dispozitivul central Smart Home il ai de la Fibaro ? Alexa ? Orange ?

    Multumesc.

Dă-i un răspuns lui Alex Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.