Categorie: #casabuhnici

#casabuhnici – Grinzile din stejar de 200 de ani

Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Înainte să mă apuc de construit #casabuhnici mi-am dorit să aduc în ea ceva vechi. Ceva care să îmi aducă aminte de casa în care am copilărit și în care am ascultat toate poveștile lui Ion Creangă. Cea mai puternică imagine pe care o aveam din copilărie a fost cea a grinzilor masive pe care le priveam cu interes înainte să adorm. Până la o vârstă nu am înțeles ce rol au, și de vreo trei ani încoace lucrez ca să reproduc imaginea lor #acasă.Nu sunt de la casa copilăriei pentru că aceea este încă în picioare, ci de la o bătrânică din același sat de pe lângă Brașov. Ajutorul de nădejde a fost tata. Eu am negociat și am plătit iar el s-a ocupat de transportul lor și a avut grijă de ele timp de doi ani. Le-a învelit, le-a protejat de grindină și apoi le-am adus pe șantier și ne-am întrebat preț de câtvea luni ce facem cu ele. Adriana Caraza, arhitecta noastră a stat seri întregi în programul de proiectare până când i-a venit ideea.

Așadar, ce veți vedea în materialul următor este truda a multor oameni implicați în acest proiect de suflet. Tata, care a avut grijă de grinzi, le-a transportat de la Hărman la Vulcan și apoi aici la Corbeanca, Adriana care s-a ocupat de integrarea lor într-o casă tehnologizată, Nicușor Tătărucă care le-a curățat, le-a șlefuit și le-a adus într-o formă cât mai frumoasă și lui Gogoașă și echipei de la Ortogonal care le-au montat așa cum sunt ele astăzi. dar și celor de la EuroWood România, care s-au ocupat de tratarea lor cu uleiuri naturale.

Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Încă un lucru, am observat că unii se plâng că videoclipurile noastre se văd sacadat, mai ales de când am trecut la 4K 60fps. Ne pare rău, dar cel mai probabil este conexiunea de internet sau computerul de pe care vă uitați. Încercați să treceți clipul la 1080p 60fps și lăsați-mi un comentariu dacă se mai întâmplă acest lucru.

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.

Urmărește #casabuhnici ca să fii la curent cu toate noutățile.