#casabuhnici – Avem curent gratis! – Despre fotovoltaice

Sunt sigur că vă întrebați deja de ce instalez atât de multe panouri fotovoltaice pe #casabuhnici. Am acoperit deja acoperișul de la sud, iar acum construim încă o structură în spatele casei al cărei scop principal este să susțină încă o mulțime de panouri. 58 de panouri în total. Motivul este eficiența și independența energetică.

Am nevoie de cât mai mult curent ”gratis” pentru a putea alimenta atât casa cât și viitoarea mașină electrică. Nu m-am hotărât ce iau, însă mă documentez și la acest capitol. Am pus ”gratis” în ghilimele pentru că nimic nu e gratis, și investiția nu se amortizează foarte repede. Așadar, mai jos îți explic ce folosim, cum folosim și de ce folosim ce folosim.

Ce este sistemul fotovoltaic?

Îi spune sistem, pentru că din el fac parte mai multe componente, nu doar panourile de pe casă. Acelea sunt doar receptorii de energie. Scopul meu este să captez energia solară, să o transform în energie electrică și să o folosesc în casă dar să o și păstrez pentru ”zile negre”. Există mai multe tipuri de sisteme fotovoltaice, în funcție de ce ai nevoie.

OFF-GRID –  Este denumirea sistemului total independent pe care îl poți folosi atât la o casă în oraș dar și la o cabană în vârful muntelui unde nu ai acces la rețeaua electrică. Automat vei avea nevoie și de baterii multe.

HIBRID – Pentru o casă de locuit, cu acces la rețeaua principală electrică. Aici ai nevoie de mai puține baterii care pot funcționa ca un UPS. Ca la un computer. Când apare o pană de curent sistemul fotovoltaic intră în funcțiune automat în doar 20 milisecunde. Adică nu se oprește nimic din ce este băgat în priză.

ON-GRID – Dacă ai o clădire cu un consum mai mare, în special pe timpul zilei, acesta este recomandat. De obicei fără baterii, dar dacă vrei, cu. Acest sistem poate injecta surplusul de energie înapoi în rețea și pe acesta îl folosim noi la #casabuhnici.

 

Cât curent produce un sistem fotovoltaic?

Depinde de sistem, desigur, dar contează foarte mult climatul unde este instalat. La noi în țară, pentru 1kW putere instalată, adică patru panouri de 250W, poate produce undeva la 1200kWh energie electrică pe an. Ce înseamnă asta?

O casă consumă aproximativ 6-10 kWh pe zi, adică 2190-3650 kWh pe an. Pentru a satisface nevoile unei case avem așadar nevoie de 8-12 panouri, adică 2-3 kWh putere instalată.

La #casabuhnici avem nevoie de minimum de 21000kWh de energie electrică anual, pentru a ne încadra în standardul de casă pasivă premium. Din acest motiv, și pentru că ne dorim să introducem și energie electrică în rețea am ales împreună cu Romstal, un sistem ON-GRID de 17.68 kW putere instalată.

Din ce este compus sistemul fotovoltaic?

Schema de mai sus spune tot, dar mai jos detaliem și echipamentele folosite pentru acesta, la #casabuhnici.

16 panouri TALESUN de 265W amplasate pe casă (în total 4.24kW) – Prețul unui panou este în jur de 700-800 de lei în funcție de putere, aproximativ 0.5-0.6 euro/watt dacă vrei să faci un calcul aproximativ.

Garanția unui panou este de 10 ani, dar au o durată de viață mai mare de atât. În timp, eficiența lor scade, după 25 de ani de exemplu ajung la o eficiență de 80%.

Da, sunt rezistente la grindină de 25mm cu o viteză de 80 km/h și au fost prinse pe casă cu un sistem special, ca să nu dăm găuri în tabla fălțuită.

42 de panouri de 320W amplasate pe foișorul din curte (în total 13.44 kW) – aici este uzina electrică de care vorbeam, și motivul construcției este simplu, panourile trebuie orientate către zona cu cel mai mult soare.

Un invertor ON-GRID Fronius de 20kW și un contor inteligent. Invertorul are un preț de aproximativ 3000 de euro, asta pentru că este de putere mare și este un produs de top. Pentru o casă normală ai nevoie de un invertor cu o putere de 5kW, adică mult mai ieftin. Invertoarele sunt proiectate pentru o durată de viață de 20 de ani.

Contorul inteligent monitorizează împreună cu invertorul consumul și producția de nergie și asigură funcționarea optimă a sistemului.

Cum funcționează generarea de electricitate?

Panourile fotovoltaice vor produce curent continuu iar invertorul în transformă în curent alternativ necesar pentru consumatorii casnici. Aceștia sunt alimentați cu prioritate iar surplusul de energie pleacă în rețeaua publică. În mod normal, panourile de pe casă erau suficient pentru a asigura consumul intern, însă v-am spus de cerințele de casă pasivă premium. Energia electrică va fi consumată cu cap, adică folosim consumatorii mai mult pe timpul zilei, pompa de căldură pentru prepararea apei calde ce apoi merge în rezervoare și o folosim apoi seara și dimineața când avem nevoie de ea.

Ultimele articole

Articole recomandate

84 Comments

  1. Am o intrebare: Din descrierea de mai sus a sistemului dv. lipsesc acumulatorii, de unde am dedus ca nu folositi deloc acumulatori care sa va stocheze energia pentru consumul de pe timpul noptii, corect? De ce? Avand in vedere consumul redus de energie pe care il solicita casa dv., ati putea folosi acumulatori care sa va stocheze energia produsa ziua pe care s-o folositi noaptea si sa nu mai fiti nevoit sa consumati din retea, nu? V-ati gandit la aceasta varianta, dar nu este posibila? Daca da, din ce motiv nu este posibila (ex.: capacitatea mica de stocare a acumulatorilor, pretul foarte mare al acestora, volumul mare care cere mult spatiu de depozitare…)?

  2. Dl Buhnici, inteleg ca aveti obligatii contractuale fata de cei care va sponsorizeaza casa si strategia e sa faceti reclama la tot ceea ce primiti de la ei, strecurand inclusiv minciuni (fie si prin omisiune) sau refuzand sa raspundeti la intrebari care nu servesc interesului sponsorilor dv. Dar nu credeti ca aveti niste obligatii si fata de noi, cei ce va vizitam blogul/site-ul etc.? Fara noi aceasta sponsorizare n-ar fi posibila, deci cum ramane cu obligatiile fata de noi? Nu conteaza pentru ca nu aveti un contract cu noi? Probabil nici acest comentariu nu va fi postat, ca si cel anterior, dar apelez la onestitatea dv., cine stie?… Prin urmare: Sa pornim de la adevarul ocolit de dv. ca, de fapt, casa nu e independenta daca folositi inca reteaua publica pentru completarea alimentarii cu energie din retea. Ne-ar fi de mare folos sa stim si noi de ce nu e independenta, avand in vedere numarul imens de panouri solare folosit, termoizolatia crancena (mai ceva ca la Polul Nord) si toate sistemele menite sa valorifice toate sursele la marele fix. Va intreb inca o data de acumulatori. Sunt sigura ca aveti, dar fie nu le faceti reclama pt ca nu vin din sponsorizare, fie nu sunt eficienti si atunci nu vreti sa le faceti reclama proasta din cauza obligatiilor contractuale. Vreti sa ne dati niste informatii in acest sens? De asemenea, nu e onest sa induceti ideea ca investitia de pana acum e de ordinul a cateva sute de mii de euro, cand e clar ca toate acele investitii ajung la milioane de euro, chiar daca dv. le-ati obtinut din sponsorizari. Dati iluzii unor oameni care cred ca pot sa-si construiasca si ei o asemenea casa cu un asemenea buget. De deotologie jurnalistica ati auzit? Cum ramane cu ea?

      • Cum dracu poti afirma ca e independenta daca e legata la retea? Ca sa fie independenta, inseamna ca, daca vine cineva si iti taie firele de la enel noapte, tu inca sa ai lumina in casa. lucru care logic nu se intampla…

  3. Principial vorbind, acumulatorii pot lipsi, fiind supliniți de rețeaua electrică (în zilele cînd ai surplus, injectezi energie în rețea iar cînd n-ai ți-o iei la loc din rețea – adică rețeaua se va comporta exact ca un super-acumulator!).
    Practic, în Ro încă nu este posibil să injectezi energie în rețea (totușiEON spune că va fi posibil curînd). Să nu ne îmbătăm cu apă rece însă: cel mai probabil, EON va continua să-ți vîndă 1kWh cu 60 bani, sau cît e prețul standard, și-ți va oferi ceva gen 10 bani pt fiecare kWh pe care l-ai injectat în rețea.

  4. Bună ziua avem in sistem inteligent de stocare pe baterie Lithium ca si marime este este cat o masina de spalat Komponentele analizeaza consumul si stocheaza doar necesarul de energie aici in retea nu sunt obligat sa o vand o poti stoca in cloud si cand nu mai produc o refolosesc ce am produs DIN surplusul trimis in retea sau pot Sa si vand sistemul alege automat de cata Energie am nevoie
    Se poate folosi la Photovoltaik actual nu trebuie schimbat
    Comercializez acumulatorul la pret de 9000€ si 10 Ani Garantie

  5. Cat ma poate ajunge un kit panouri solar pt o casa cu 4 camere in craiova ? Se pot folosi absolut toate aparaturile electrice si cenrala electrica electrocasnice? E vreo restrictie in sensul acesta? Sau totul e normal?

  6. Hello,

    I am WILLIAM BISSELL from POWERSTRIDE BATTERY CO., INC.

    Our company has contracts to installs solar power plants in EASTERN EUROPE, MIDDLE EAST,SOUTH AMERICA AND CENTRAL AFRICA.

    Can you export SOLAR PRODUCTS IN BULK to those regions?

    Looking forward to a fruitful business relationship.

    Thank you
    Best Regards
    WILLIAM BISSELL
    POWERSTRIDE BATTERY CO., INC.
    122 ENTERPRISE COURT
    CORONA CA 92882
    United States

  7. Salut,

    sunt foarte interesat de subiectul Fotovoltaice din doua motive:
    – pene frecvente de curent ( adica aproape la 2 zile )
    – sa imi produc singur curentul electric.
    In acest moment incerc sa beneficiez de o oferta a unei companii HONEST Trading incluzand programul guvernamental. Firma imi ofera un sistem descris mai jos:
    „În programul actual sunt eligibile sistemele fotovoltaice on-grid (conectat la rețea) cu putere de instalată de minim 3 kW cu panouri fotovoltaice ce pot fi instalate pe acoperișul imobilului sau pe teren. Aceste sisteme generează energie electrică ce poate fi utilizata pentru propriul consum sau injectată în rețeaua de distribuție. Surplusul de energie injectat în rețea este vândut la tarif reglementat.

    Sistemul standard oferit spre instalare de HGT este configurat special pentru a respecta cerințele programului de finanțare și cuprinde invertor omologat de 3 kW monofazat cu 5 ani garanție, panourile fotovoltaice aferente, cu 10 ani garanție și un randament garantat de cel puțin 80% din cel inițial după 25 ani de funcționare, care ocupa o suprafață de aproximativ 21 m², structura metalica de montaj pe acoperiș sau sol, toate accesoriile de comunicare și montaj pentru o lungime a cablajului de branșare de maxim 30 m (efectuat de o echipa de instalatori atestați, special organizați și dotați pentru a încheia lucrarea în 8 ore pentru condiții standard) . Acest sistem generează anual aproximativ 3 750 kWh acoperind necesarul mediu de energie al unui loc de consum casnic.”
    Nu ma pricep foarte bine la aceste sisteme:
    -Eu caut sa reduc facturile -acum avem aprox 1200 ron /an
    -sa elimin penele de curent
    Oare pentru o casa cu consumatorii clasici: un cuptor electric, masina de spalat vase/rufe, frigider, televizor, iluminat interior /exterior nu ar fi nevoie de un sistem mai mare si de acumulatori?
    Multumesc pentru timpul acordat
    Octav Roman
    0728824282

  8. Am pus acum 2 ani la o mini ferma de animale, trebuie sa va documentati foarte mult pentru ca multi din angajati firmelor care vand astfel de panouri sunt de multe ori pe langa subiect.
    Se merita oricum investitia intr-un astfel de sistem de panouri

Dă-i un răspuns lui Eu Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.